DISCURSUL PRESEDINTELUI R. MOLDOVA, IGOR DODON, LA CONGRESUL MONDIAL AL FAMILIILOR

STIMAŢI PARTICIPANŢI LA CONGRESUL MONDIAL AL FAMILIILOR,

În numele Republicii Moldova și al cetățenilor săi, îmi face o deosebită plăcere să salut acest prestigios forum internațional de susținere a familiei, care își desfășoară lucrările, în premieră, la Chișinău.

Congresul Mondial al Familiilor este una dintre cele mai reprezentative asociații internaționale pentru apărarea valorilor tradiționale ale familiei, care sînt împărtășite și susținute de sute de organizații, de zeci de mii de activiști și milioane de adepți de pe toate cele cinci continente.

În ultimii ani, Congresul Mondial al Familiilor şi-a desfășurat lucrările în mai multe orașe de pe mapamond: Praga, Geneva, Varșovia, Amsterdam și Madrid, Sidney, Salt Lake City și Tbilisi. În anul curent, Chișinăul găzduiește pentru prima dată Congresul.

Astăzi, în această sală, sînt prezenți delegați din zeci de state, reprezentanți ai mai multor confesiuni creștine, ai altor religii, care au venit în capitala Republicii Moldova pentru a-și spune cuvîntul cu privire la unul dintre cele mai fierbinți subiecte ale momentului.

DRAGI PRIETENI,

Familia este pentru noi toți cea mai importantă instituție socială. Anume în familie se formează personalitatea umană. În familie are loc transmiterea experiențelor spirituale, culturale, sociale acumulate de generațiile anterioare.

Creștinii numesc familia „Mica Biserică”. Și asta pe bună dreptate, or, în familie se însușesc primele noțiuni despre bine și rău, despre cei din jur, despre motivul pentru care am venit în această lume, despre scopul vieții.

Din păcate, în lumea de astăzi, instituția familiei, ca nici o altă instituție socială, este supusă eroziunii și distrugerii. Tuturor ne sînt cunoscute astfel de probleme, cum ar fi: depopularea, migrația în masă, creșterea numărului de divorțuri și avorturi, nesiguranța socială a familiilor.

Cu toate acestea, actualmente există amenințări și mai grave la adresa instituției familiei. În primul rînd, este vorba despre filozofia antifamilială, aș spune chiar – ideologia antifamilială, care este implantată artificial în întreaga lume, inclusiv cu implicarea unor organizații internaționale. Aceasta se bazează pe lipsirea mamei și a tatălui de rolurile lor firești în familie, pe privarea părinților de dreptul de a determina prioritățile educației copiilor.

Aș dori să mă opresc asupra problemelor specifice care prezintă pericol pentru instituția familiei în Moldova.

În principal, acestea țin de criza ce persistă în economie și de nivelul de trai extrem de scăzut din țara noastră. Mulți concetățeni, fiind în imposibilitatea de a găsi aici un loc de muncă remunerat decent, sînt nevoiți să-și caute de lucru în străinătate. Ca urmare, familiile se dezintegrează. Soții nu se văd cu anii. Copiii sînt lăsați în grija bunicilor, devenind orfani sociali cu părinți vii. Din cauza instabilității financiare, tinerii nu se grăbesc să aibă copii. Mulți decid să întrerupă sarcina fără să se gîndească la consecințele acestui pas.

Ca rezultat, în țara noastră, procesele de depopulare capătă amploare. În acest an, potrivit datelor Biroului Național de Statistică, în clasa întîi au mers cel mult 35 de mii de copii. Cu cîțiva ani în urmă, numărul copiilor înscriși în clasa întîi era mai mare cu un sfert. Numărul studenților în acest an s-a diminuat cu 30 % față de numărul studenților înmatriculați cu cinci ani în urmă. În fiecare zi din țară pleacă în medie 106 persoane.

Pe parcursul ultimilor 27 de ani – anii de independență ai țării noastre – din diverse motive am pierdut aproape 1/3 din populație. Conform unor recente pronosticuri demografice, populația Republicii Moldova ar putea să se reducă cu peste un milion de oameni pînă în 2050, adică țara va pierde mai mult de o treime din populația sa. Iar dacă e să credem celor mai recente tendințe, se pare că pierderea unui milion de oameni se va întîmpla mult mai devreme – în 10-20 de ani.

Luînd în considerare cele spuse, trebuie, în primul rînd, să ne schimbăm atitudinea noastră și a societății față de familie și față de problemele asupra cărora am atenționat.

În acest scop, filozofia care vizează consolidarea instituției familiei, bazată pe prioritatea valorilor tradiționale ale familiei, ar trebui să fie o alternativă la ideologia antifamilială activ propagată. Motto-ul nostru este – fiecare copil trebuie să fie crescut și educat doar în familie. Iar familia este exclusiv o alianță dintre un bărbat și o femeie, tată și mamă.

Sîntem dispuși să prezentăm un program național cuprinzător care să sprijine familia și să promoveze valorile familiei în societate. În acest program vom antrena instituțiile educaționale și preșcolare, serviciile sociale, uniunile de creație, Biserica Ortodoxă și alte organizații religioase, societatea civilă, mass-media.

Pornind de la faptul că la baza multor fenomene sociale stă factorul economic, calea către asanarea societății constă în soluționarea problemelor socioeconomice. Un amplu program de protecție socială pentru familie trebuie să includă mărirea concediului de maternitate, majorarea capitalului matern, plata „salariilor familiale” către unul dintre părinți, crearea condițiilor adecvate pentru femeie pentru a putea cumula munca cu creșterea copiilor.

Anul trecut personal am lansat o inițiativă prezidențială privind plata capitalului matern. Cu părere de rău, actualul Parlament a respins, pe lîngă această inițiativă, un șir de alte inițiative sociale menite să fortifice instituția familiei.

Cred că următorul Parlament va da dovadă de mai mult patriotism și responsabilitate socială și nu va lăsa fără atenție inițiativa privind capitalul matern.

Este de menționat că partidul pro-prezidențial al socialiștilor a prezentat în Legislativ zeci de legi sociale menite să îmbunătățească condițiile de viață și să sprijine familiile tinere, mamele și copiii. În cadrul Fundației de binefacere a Primei-Doamne „Din suflet”, în ultimii doi ani, aproape 38 de mii de elevi din clasele primare și copii preșcolari din întreaga țară au primit asistență prin intermediul programelor la nivel național de sprijin și reconstrucție a grădinițelor. De asemenea, Fundația „Din suflet” acordă familiilor, în care s-a născut al patrulea și fiecare următor copil, un ajutor financiar unic în valoare de 4 mii lei.

Consider că este necesar să obișnuim copiii cu stilul de viață sănătos de la o vîrstă fragedă. În acest scop, implementăm un amplu program național pentru construirea și dezvoltarea de facilități pentru a practica gratuit sportul. Pentru că fiecare familie tînără, fiecare copil născut reprezintă o bogăție pentru țara noastră, care trebuie păzită şi păstrată.

Din păcate, nu toată lumea împărtășește această viziune. În mod special, vreau să mă opresc asupra propagandei fenomenelor care ne ofensează valorile și moralitatea publică. Sînt convins că o astfel de propagandă nu ar trebui să aibă un loc în societatea noastră. Organizarea festivalurilor și a altor manifestări care contribuie la răspîndirea principiilor imorale trebuie condamnată cu fermitate, chiar scoasă în afara legii.

În acest context, țin să declar că sînt dispus să sprijin toate organizațiile și asociațiile părinților create pentru a proteja copiii contra influenței negative.

STIMAŢI PARICIPANŢI LA CONGRES,

Anul viitor, Republica Moldova, va sărbători cea de-a 660-a aniversare a statalității sale.

Viitorul oricărei țări și prosperitatea statului nu depind doar de situația economică, dar și de starea generală a societății, de situația demografică, de tendințele de creștere sau de diminuare a populației, de numărul de familii complete, pentru care au fost create toate condițiile pentru creșterea copiilor.

Anume din acest motiv, pentru a consolida programul atotcuprinzător de susținere a familiei, a mamei și a copilului drept bază a viitorului statului nostru – declar astăzi oficial anul 2019 – Anul Familiei în Republica Moldova.

Vom face tot posibilul, inclusiv prin politica de stat în acest domeniu, să consolidăm toate inițiativele sănătoase, toate organizațiile și comunitățile pentru un singur scop – fortificarea instituției familiei. Așa să ne ajute Dumnezeu!

Vă mulțumesc pentru atenție.

Socialmai mult
23.09.18 - 20:11
23.09.18 - 20:09
23.09.18 - 13:59
21.09.18 - 18:35
21.09.18 - 18:31
21.09.18 - 15:43
21.09.18 - 14:12
21.09.18 - 14:09
21.09.18 - 14:07
21.09.18 - 12:48
20.09.18 - 16:33
20.09.18 - 16:28
20.09.18 - 14:20
20.09.18 - 14:19
20.09.18 - 11:58
20.09.18 - 11:51
19.09.18 - 18:57
19.09.18 - 18:52
19.09.18 - 16:58
19.09.18 - 16:50