DESTINUL

Trebuie să fim cît se poate de împăcați cu ideea că viața nu poate fi trăită după un plan scris pe hîrtie. Orice proiect va fi sfidat de o succesiune hazardată de evenimente, de un concurs de împrejurări care nu poate fi nici prevăzut, nici împiedicat.

Hazardul este imprevizibil prin însuși caracterul său nechibzuit. El nu e planificat de vreun Creator celest, ci se înscrie în înșiruirea firească și totodată surprinzătoare a fenomenelor naturale. Întîmplarea, coincidența, conjunctura fac și ele parte din mersul lucrurilor; ele au marcat și evoluția lumii vii, și istoria umană, și viața a miliarde de indivizi. Noi le numim noroc sau nenoroc. Le mai numim și soartă. Sau destin.

Există întîlniri nebănuite care modelează destine, în bine sau în rău. Dacă le ratăm pe cele importante, care sînt ireversibile, vom parcurge o altă soartă decît am fi putut avea în cazul producerii lor. Altele însă, nefaste, ne pot deturna traseul într-o direcție nefericită. Aceste intersectări de orbite umane nu pot fi prevăzute, cum se întîmplă în cazul corpurilor cerești.

E zadarnic să încercăm să controlăm totul. Există lucruri ineluctabile, pe care nu le putem evita, de care nu ne putem ascunde, oricît ne-am strădui. Dar fuga de ele se poate transforma într-un adevărat coșmar. Frica de moarte poate fi mai strașnică decît moartea.

A fost odată un omulean în Rusia care se temea cumplit de avioane și nu a zburat niciodată în viața sa. A murit însă tot din cauza unui avion, care… a căzut peste casa unde locuia. Caz real.

Așa e și cu frica unora de a trăi la etajele superioare. Cutremurul îți poate „organiza” niște coincidențe teribile. Te poate prinde în ospeție, în lift, la serviciu, te găsește în cele mai nepotrivite momente și în cele mai nepotrivite locuri.

Am cunoscut oameni care și-au aranjat traiul, casa sau serviciul astfel, încît să se ferească de cutremur și tot i-a prins pe unde nu se așteptau. La fel, am cunoscut oameni care trăiau cu frica Apocalipsei-2012, apoi cu cea față de Apocalipsa-2020 și tot așa. Ei trăiesc „în cutremur” toată viața lor, indiferent de etajul la care locuiesc.

Este corect să mergem în întîmpinarea lucrurilor bune și să ne protejăm de cele rele, pentru a ne spori șansele statistice ale izbînzii. Însă orice zel excesiv ne poate antrena într-o grabă isterică și, în mod paradoxal, ne poate conduce tocmai spre starea pe care o evitam; dacă nu fizic, atunci psihic devenim ostaticii propriilor fobii. Pentru creier o trăire închipuită poate fi la fel de traumatizantă ca una reală. Așa se formează nevrozele.

Ca un rîu de munte, viața are meandrele și pietrele ei subacvatice, de care afli abia cînd le treci. E mai cu minte să fii gata să le faci față atunci cînd te ciocnești de ele, decît să încerci să le eviți pe toate.

Dorian FURTUNĂ

Socialmai mult