Autor:Marius Văcărelu

Abordarea relației româno-ruse se face diferit, în funcție de locul de unde se face analiza. Pentru un sud-american detașarea este mai ușor de realizat, dar pentru un polonez, ungur, ceh, slovac sau ucrainean obiectivitatea are un grad mai redus. Evident, o doză de sentiment este și mai lesne de detectat dacă analistul este romîn sau rus.

Sentimentele omenești nu trebuie să acopere însă precum un nor soarele lucidității și al pragmatismului. Relațiile dintre state – alături de relațiile dintre popoare – beneficiază zilnic de mai multă luciditate și calcule clare decît de sentimente. Fără a nega însă că acțiuni mai puțin reușite ale unui stat impietează asupra sentimentelor altei entități statale, trebuie subliniat că iubirea și ura, singure, nu țin de foame mai mult de cîteva zile, iar în absența hranei, spiritul pleacă din corp. Hrana se asigură doar prin muncă, iar munca stăruitoare îți permite să îți vinzi produsele nu doar în prima piață, ci și la sute sau mii de kilometri distanță.

Istoria relațiilor româno-ruse este una dintre cele mai interesante pentru un specialist în geopolitică, dacă le vom privi in abstracto. Istoria începe întotdeauna în secunda anterioară, iar miliardele de secunde anterioare adaugă experienței omului simplu, dar mai ales decidenților. Fiecare secundă care este în față ne obligă însă la cunoașterea celor anterioare, și mai ales la tragerea învățămintelor corespunzătoare, fără de care adoptarea de măsuri corecte și pozitive este imposibilă.

Historia magistra vitae, dar ea nu este singura știință care este necesară pentru cunoașterea temeinică a relațiilor dintre state. Geografia nu poate lipsi, științele juridice au un rol important în negocierea contractelor și tratatelor internaționale, iar economia vorbește de peste un sfert de veac mai puternic decît toate științele laolaltă. De fapt, lista științelor care pot explica părți din relațiile dintre state este una vastă, ceea ce permite ca numărul de specialiști să crească, deoarece unghiurile diferite de vedere contribuie în final, întocmai fațetelor unui diamant, la realizarea unei analize temeinice a relației dintre state.

Ultimii 27 de ani au reprezentat pentru România o scădere a eforturilor sale de înțelegere a  realităților lumii contemporane. De la începutul anilor 1990, s-au conturat doar direcții de cercetare privind spațiul vestic, în raport de cele două mari construcții politice, NATO și Uniunea Europeană.

Parcă o ceață groasă a acționat din acele momente asupra decidenților politici, care au uitat dintr-o dată nu doar realizările României în diferite dosare internaționale de importanță,  cum ar fi cel israelo-palestinian, cel al relației SUA – China, cel al relațiilor dintre URSS și China etc., și dintr-o dată aproape toate eforturile politicii internaționale românești s-au direcționat spre vest. Astfel, decidenții politici au uitat că România are interese de natură economică și politică în multe spații, mai ales acolo unde industria românească a dat dovadă de pricepere și a exportat bunuri de calitate, ori a construit obiective industriale la cererea diferitelor țări.

În consecință, România a pierdut piețe unde se depuseseră eforturi uriașe de către întreprinderile românești, iar relațiile politice au scăzut la un nivel nepermis pentru o țară care promovează în mod deschis și fără scopuri ascunse pacea între popoarele lumii. Cecitatea și – nu o dată – incompetența liderilor politici autohtoni au mers însă mai departe, iar în ultimii ani nici despre statele vecine nu se prea mai cunosc multe lucruri la București. Direcția vest a orientării geopolitice a României a făcut ca liderii politici să își amintească doar de cîteva ori că există și state vecine, deși România nu trăiește izolată în mijlocul unui ocean, la cel puțin 1000 de kilometri ce cea mai apropiată țară.

Astfel, putem remarca cu durere: nu există institute de cercetare pe care ministerele de resort să le fi creat pentru studierea țărilor vecine, nu există institute de cercetare a marilor state sau a marilor regiuni geopolitice. România nu mai are multă expertiză pentru zone în care cu mai puțin de 30 de ani în urmă știa bine ce se întîmplă.

Scăderea calității învățămîntului superior românesc a agravat situația. Rectori și universități, deopotrivă, nu au știut să înființeze acele centre de cercetare universitară în sferele mai sus-amintite, care să fie bine finanțate, asigurate cu cercetători experimentați și doctoranzi și mai ales cu cărți despre și din zonele respective. Cele cîteva centre existente nu sunt expresia preocupării determinate asupra studierii marilor zone geopolitice și a statelor unde România are interes, ci manifestarea interesului unui / unor profesori asupra unei zone, care de multe ori îi/le asigură aceluia/acelora un anumit control asupra unor resurse financiare ale universității în care au fost înființate. Dispariția prin pensionare a profesorilor a însemnat și încetarea activităților acelor centre.

Rezultatul general al acestor carențe? Astăzi în România cărțile scrise despre vecinii noștri sunt traduceri ale autorilor străini, care au – logic – o altă viziune asupra statelor, precum și alte interese în abordarea relațiilor dintre state. Despre studierea marilor zone geopolitice situația este și mai gravă, doar în ultimii 3-4 ani încercări reduse sub aspectul tirajului au început să apară pe piața cărților autohtone.

Aproape toate cărțile care apar în România despre Rusia și spațiul estic sunt în general traduceri din autori străini. România neglijează spațiul estic de peste 25 de ani, „dobîndind” astfel rezultate slabe pe plan științific, economic și politic. România exportă puțin pe o piață pe care a demonstrat că poate performa  – mobilă, produse agricole, mașini și echipamente etc. –  și, cel mai grav, cunoaște din ce în ce mai puțin realitățile acelei zone.

Despre Rusia, în România se cunosc din ce în ce mai puține. Articolele și cărțile care se scriu folosesc de obicei aceleași nume și sintagme, repetate și aranjate de zeci de ori: Vladimir Putin, Gazprom, urși, conducte, KGB, „cea mai mare țară de pe glob”. Dacă vorbim despre geopolitică, se va pomeni doar un singur nume, al profesorului Alexandr Dughin. Despre universitățile și cercetătorii ruși, doar cîțiva vor pronunța numele Universității Lomonosov, a MGIMO, și cel mult al Universității Prietenia între Popoare. Faptul că în Moscova sunt sute de universități și centre de cercetare, cu specialiști emeriți, care influențează procesul decizional din Federația Rusă este uitat sau chiar neînțeles, cu consecințe negative asupra gradului de cunoaștere a țării din est printre români.

Dacă dorim să întrebăm pe români ce universități din China cunosc, ce știu despre cercetătorii din Iran sau ce interese economice sunt între Rusia și Uzbekistan, răspunsurile vor putea fi înscrise pe o jumătate de pagină. Deși mulți tineri români de valoare performează în universități din străinătate în sfera relațiilor internaționale, țara noastră nu mai desfășoară activități de cercetare coerente asupra acestui spațiu.

De aceea, la inițiativa subsemnatului s-a constituit acum puține zile Asociația Geopolitica Estului (AGE) care va încerca să acopere o parte a acestui gol al analizelor geopolitice, fără însă a se substitui instituțiilor de stat și universităților. Căutînd să dezvoltăm calitativ și cantitativ cunoașterea spațiului de la est de România, înființarea unei astfel de asociații și a acestui site s-a constituit ca o manifestare logică a demersului academic de cercetare întreprins.

Rusia constituie un sector foarte important al acestui site. De aceea, vom căuta să abordăm cît mai pragmatic statul vecin, încercînd astfel să realizăm analize care să fie utile tuturor cititorilor români, indiferent de nivelul lor de pregătire și de poziția pe care o ocupă în diferite instituții publice sau de drept privat. De altfel, pentru realizarea unui astfel de deziderat lista celor care doresc să contribuie cu articole este deschisă oricărei persoane care are de spus ceva, cu eleganță și mai ales cu argumente.

România și Rusia trebuie să aibă o relație mai pragmatică decît au avut pînă acum, bazată pe mai mult respect, mai multă încredere și mai ales mai multe reușite în colaborare. Nici una dintre țări nu a fost imună în fața erorilor, dar în momente importante au știut să colaboreze eficace. Vorbele frumoase nu sunt destul pentru a crește dimensiunea și calitatea relațiilor bilaterale, faptele trebuie să urmeze, cu beneficii pentru ambele părți.

La data scrierii acestui articol, 1 octombrie 2016, Rusia are suprafața de aproximativ 72 de ori mai mare decît a României, populația de aproximativ 7 ori mai mare, PIB/GDP de aproximativ 9 ori mai mare, iar PIB/GDP/capita este mai mare în favoarea Rusiei, cu o diferență de mai puțin de 5000 de dolari. Din punct de vedere militar, politic și al influenței în lume, Rusia surclasează de zeci de ori statul român, pentru că ea este una dintre marile puteri ale timpului, iar România doar o țară care are ambiții mai reduse, inclusiv decît cele care ar fi adecvate statusului său.

Se pune deci întrebarea: cum ar trebui să fie acele relații pragmatice dintre România și Rusia? Răspunsul trebuie să se bazeze pe doi factori: aprecierea corectă a pozițiilor și forței celor două state, pe de-o parte, precum și pe demnitatea și onoarea care trebuie să caracterizeze relațiile între oameni și state.

Concret, marea putere este capabilă să influențeze România, micul București nu va putea niciodată să se opună singur puterii Moscovei. O ușă închisă de români pe plan economic, politic etc. poate fi deschisă de către Rusia, pentru că forța sa este mai mare; dar o ușă închisă de către Moscova pe aceleași planuri economice, politice etc. nu va putea fi deschisă niciodată de o Românie mai slabă. Disproporția de forță subliniază un adevăr: „vioara întîi” în relațiile româno-ruse este Moscova, pentru că întotdeauna într-o relație cel mai puternic trasează condițiile și limitele acesteia.

România își exercită puterea în raport de ceea ce are ea, iar ceea ce are ea nu va depăși niciodată puterea Rusiei. Este adevărat că limitarea puterii Bucureștiului înseamnă că în anumite situații nu toate interesele sale pot fi promovate complet, alte mari puteri putînd bloca inițiativele de pace și colaborare pe care românii le-ar dori implementate. Cu toate acestea, relațiile bilaterale presupun doi parteneri, iar voința celui mai puternic se impune întotdeauna, mai devreme sau mai tîrziu.

Pragmatismul relației bilaterale România – Rusia nu trebuie să aibă în vedere doar datele seci, de natură economică, geografică, militară etc. Onoarea și demnitatea între state are un rol fundamental, deoarece nimănui nu-i place să i se comande ce să facă, cum să facă, și – mai ales – să se decidă în locul lui sau peste capul lui. Demnitatea înseamnă și condiții corecte de încheiere și executare a contractelor și acordurilor internaționale, dar mai ales înseamnă deschidere în vederea colaborării sincere pe cît mai multe sfere.

Însă pentru a avea relații bune, trebuie ca mai întîi să cunoști partea cu care negociezi. Iar pentru a cunoaște cît mai bine pe cineva, trebuie să citești mai mult, din cît mai multe surse; trebuie să vizitezi țara în cauză, cu mintea cît mai deschisă, lipsită de prejudecăți.

Pot face acest lucru intelectualii români? Cu siguranță, răspunsul este afirmativ. Ei pot dobîndi cunoștințe temeinice despre cît mai multe aspecte ale statului rus: de la istoria sa, la economia și societatea sa, iar lista este deschisă. Demonstrînd că știu mai multe, vor putea astfel să înțeleagă mai bine realitățile relației bilaterale, și vor observa mai rapid unde se pot crea punți de dezvoltare a relației pragmatice dintre România și Rusia.

Sunt multe puncte unde cele două țări pot coopera și dezvolta interese proprii, dar pentru acest lucru trebuie că ambele părți să fie sincere în abordări, cunoscîndu-și limitele reciproce, forța celuilalt, și mai interes ce anume le lezează interesele. Potențialul de dezvoltare este ca o ecuație în care toate cele menționate în acest articol trebuie înscrise, cunoscute și – în final – se va ajunge la obținerea unui rezultat pozitiv pentru ambele părți. Dar nici o cărămidă din casa dezvoltării relațiilor bilaterale nu va putea fi pusă în lipsa celui mai puternic mortar, care este cunoașterea. Să citim, să citim, să citim – așa vom cunoaște mai bine realitățile, adevărurile și variantele de lucru.

Notă: Marius Văcărelu este un reputat specialist în geopolitică din România

Articol preluat din geopoliticaestului.ro