DESPRE INCEPUTURILE MOLDOVEI

Ţinutul a fost desprins din regatul Ungariei de către un nobil rebel din Maramureş

Moldova a fost întemeiată, conform tradiţiei medievale, de Dragos şi apoi de Bogdan, doi maramureşeni, descălecători de peste munţi care au coagulat în jurul lor stăpînii obştilor şi a diferitelor domenii din zona tradiţională a acestui teritoriu. Dragoş a fost însă un supus al coroanei maghiare, el conducînd de fapt peste un teritoriu aparţinînd regatului Ungariei. Rebelul voievod maramureşean Bogdan a stîrnit o revoltă în acest teritoriu şi a întemeiat pe baza mărcii de apărare maghiare statul medieval Moldova. Tocmai de aceea, spun istoricii, au apărut de-a lungul Evului Mediu pretenţii din partea coroanei maghiare asupra acestui teritoriu.

Moldova, marcă de apărare împotriva tătarilor 

În anul 1242, Europa a fost scăldată în sînge şi foc. Ultimul mare popor migrator care a izbit Europa au fost mongolii. Numeroşi, bine organizaţi, iuţi şi buni în lupta călare, aceştia au trecut prin foc şi sabie centrul şi Estul Europei. De la retragerea acestora şi pînă în secolul XIV-lea, mongolii, au făcut numeroase incursiuni însă în teritoriile maghiare, în special în Ardeal. Regii Ungariei, ca să apere teritoriile lor de prădătorii mongoli care apăreau prin trecătorile Carpaţilor Orientali, au hotărît să-şi întindă influenţa şi peste Carpaţi. Aşa ar fi apărut, spun istoricii, o marcă de apărare, adică un „ţinut-tampon„ în calea migratorilor şi care ar fi reprezentat baza statului medieval Moldova, de mai tîrziu.

Cel care a hotărît înfiinţarea mărcii a fost regele Ludovic I de Anjou, rege al Ungariei de origine franceză, supranumit ”cel Mare”. „Regii unguri, pentru a împiedica asemenea năvăliri, întreprinseră o serie de expediţiuni împotriva lor. Îndată după suirea sa pe tron, Ludovic hotărî să curme aceste prădăciuni periodice ale tătarilor şi întreprinse, în 1343, după alţi cercetători în 1345, o mare expediţie împotriva lor. La ea participară şi românii din Maramureş, sub comanda voievodului lor Dragoş şi secuii peste care era mai mare Andrei, fiul lui Laţco. Expediţia avu un succes deplin. Tătarii fură goniţi din ţinuturile de la Răsărit de Carpaţi şi se retraseră spre şesurile din Nordul Mării Negre.

Experienţa arătase însă că Ardealul nu putea fi apărat eficace de pe versantul oriental al Carpaţilor. De aceea, regele ungar a luat în stăpînirea sa ţinutul dintre Siret şi munţi, cu văile Sucevei, Moldovei, Bistriţei şi Trotuşului, şi făcu aici, se pare în 1352 sau 1353, o marcă de apărare a regatului.”, scria reputatul istoric Constantin C. Giurescu în ”Istoria românilor”. Cel care guverna această marcă, ce acoperea o parte a Moldovei de mai tîrziu, în numele regilor maghiari, era Dragoş, un voievod maramureşean, care va lăsa moştenire guvernarea acestei provincii fiilor săi Sas şi Balc. Conform tradiţiei, Dragoş ar fi descoperit Moldova, împreună cu ceata sa, în urma unei vînători. Adevărul istoric, aşa cum este prezentat de specialişti, arată însă că Dragoş a fost trimis pentru a conduce această marcă de apărare în numele regilor maghiari. 

Istoricii subliniază însă că regalitatea maghiară, prin vasalul său, Dragoş din Maramureş, nu a ocupat un teritoriu pustiu. Din contră, specialiştii arată că pe teritoriul Moldovei de mai tîrziu, se aflau diferiţi lideri militari şi politici care conduceau teritorii bine definite. ”Ar fi o greşeală să-şi închipuie cineva că după retragerea tătarilor, maramureşenii victorioşi ai lui Dragoş ar fi ocupat o ţară pustie, că n-ar fi existat aici, la Răsărit de Carpaţi, aşezări omeneşti. Aproape tot ţinutul cuprins de viitorul stat al Moldovei, şi în special bazinul Siretului a fost bine populat.”, precizează şi Constantin C. Giurescu.

Mai mult decît atît, acei „puternici” ai locului şi-au păstrat autonomia, uneori chiar şi după întemeierea statului medieval Moldova. De altfel despre aceştia vorbeşte şi istoricul Florin Constantiniu. „Pe lîngă marca înfiinţată de regalitatea ungară, în teritoriul de la Est de Carpaţi, se aflau formaţiuni politice de felul celor semnalate de Diploma Cavalerilor Ioaniţi în 1247 la sud de Carpaţi, aşa cum se desprinde din relatările unor surse. Astfel, în 1332, bunurile episcopiei cumanilor fuseseră luate arbitrar în stăpînire de „puternicii acelor locuri”, aceşti potentes fiind evident nişte „mai mari ai pămîntului”, ca cei de la Sud de Carpaţi. Numele însuşi de Moldova nu se poate explica decît prin existenţa unei formaţiuni politice pe valea Moldovei-micul afluent al Siretului – care prin extindere, a sfîrşit prin a îngloba întreg teritoriul dintre Carpaţi, Nistru, Dunăre şi Mare.”, arată istoricul român în lucrarea sa ”O istorie sinceră a poporului român”.

De altfel diversitatea etnică şi culturală în Moldova era destul de mare, după cum o arată şi toponimele. ”Vechi numiri slave ca Năruja, Nereju, Putna, Coza, Mala; numiri ungureşti, pecenege sau cumane precum Tichiriş, Haga, Vizăuţ, Chilimetea; numiri româneşti ca Vidra, Colacul, Valea-Sării, Paltin, Spulber, unele arătînd pe descendenţii unui moş comun: Barseşti, Bodeşti, Negrileşti, Spineşti, sînt toate dovada unei perfecte continuităţi a populaţiei de aici, din veacul al VI-lea pînă după descălecat. Mai spre miazănoapte, tot pe partea dreaptă a Siretului, găsim aşezările de la Trotuş, Sascut în ungureşte: fîntîna Sasului şi Adjud, de asemenea, anterioare întemeierii, cea dintîi nefiind însă mai veche decît din a doua jumătate a veacului al XIII-lea.

Într-adevăr, numele Trotuş în forma veche Totruş implică prezenţa tătarilor, deci aşezarea este în orice caz posterioară năvălirii lor. Regiunea Neamţului, cu vechea ei cetate şi cu valea Bistriţei, a fost intens locuită în vremea lui Dragoş; şi aici amestecul de numiri slave, ungureşti şi româneşti arată continuitatea populaţiei din epoca slavă pînă în veacul al XIV-lea.”, scria Giurescu în ”Istoria Românilor. Aşezările româneşti erau conduse de „puternici ai locului”, un soi de stăpîni feudali care în caz de urgenţă ridicau „oastea” de pe ”domeniu”.

Rebelul Bogdan şi întemeierea unui stat

Marca de apărare maghiară s-a transformat într-un stat înglobînd şi celelalte ”stăpîniri„ locale, după ce a ajuns în puterea unui alt maramureşean, voievodul Bogdan din Cuhea. De această dată nu era un vasal supus al coroanei maghiare dornic să întindă stăpînirea regatului, ci un rebel care dorea să-şi facă o ţară a lui. Şi a reuşit, obţinînd independenţa Moldovei dar şi coagulînd toţi vectorii de putere din spaţiul de la Est de Carpaţi.

Bogdan a sosit în Moldova, în urma unei răzvrătiri în Maramureş contra stăpînirii maghiare. Este denumit de altfel „nesupus„, ”rebel”, ”necredincios”. Trece la mijlocul secolului al XIV-lea Carpaţii în Moldova şi, profitînd de faptul că regele era ocupat cu alte conflicte, reuşeşte să-i îndepărtezeze oamenii supuşii, adică pe urmaşii lui Dragoş, Sas şi Balc şi ocupă acest teritoriu. Mai mult decît atît, cîştigă şi o bătălie, arată unii istorici, contra armatelor maghiare, obţinînd definitiv independenţa statului moldav.

”Intrat în conflict cu regele maghiar, Ludovic I, el a părăsit reşedinţa sa voievodală de la Cuhea, şi a trecut peste Carpaţi înlăturîndu-i pe succesorii lui Dragoş de la conducerea „mărcii„ amintite. După o încercare neizbutită de a se emancipa de sub controlul ungar (1359), Bogdan a cîştigat în Iarna din 1365 o victorie similară lui Basarab”, scria Florin Constantiniu. În acest fel, Moldova îşi obţinea independenţa şi punea capăt suzeranităţii maghiare. De altfel, în baza acestei „felonii„ a lui Bogdan, regii Ungariei au mai atacat, de-a lungului Evului Mediu, Moldova, fără rezultat însă. Cea mai zdrobitoare înfrîngere fiind înregistrată la Baia, unde regele Matei Corvin a plecat pe targă, cu armata distrusă de victoriosul rege al Moldovei, Ştefan cel Mare. 

Socialmai mult
18.11.18 - 16:49
18.11.18 - 14:49
18.11.18 - 00:56
17.11.18 - 16:30
17.11.18 - 16:28
17.11.18 - 16:21
17.11.18 - 16:20
17.11.18 - 13:09
16.11.18 - 20:12
16.11.18 - 19:04
16.11.18 - 16:05
16.11.18 - 16:04
16.11.18 - 13:40
15.11.18 - 17:34
15.11.18 - 15:10
15.11.18 - 15:09
15.11.18 - 11:43
15.11.18 - 11:40
14.11.18 - 18:22
14.11.18 - 18:01