Bătrînețea este boala bărbaților prosti şi a femeilor urîte. Pentru bărbații cu minte şi femeile frumoase, bătrînețea nu există. Celui cu minte nu-i este permis să îmbătrînească, iar femeia frumoasă nu poate să îmbătrînească Este nevoie de multă înțelepciune ca să îmbătrînești fără urîțenie, fără răutate şi fără tristețe. Oamenii nu sunt de aceeași vîrstă chiar cînd au același număr de ani. La bătrînețe, pe fața omului se arată caracterul şi sufletul lui. Unele chipuri, la bătrînețe, capătă ceva de sfînt sau de înțelept, altele de mucenic sau de bolnav şi altele de animal sau de fiară. În tinereţe, bărbații răi şi femeile rele îşi pot ascunde caracterul pentru că tinerețea are oricînd şi în toate o FRUMUSEȚE NEMĂSURATĂ.

Oamenii inteligenți şi nobili devin bătrîni admirabili, cu care este o plăcere să te întîlnești. Prostul, cînd îmbătrînește, devine urît. De aceea bătrînețea, ca şi oglinda, reflectă ce a fost OMUL de DINĂUNTRU. Cine a fost cu adevărat tînăr nu poate deveni cu adevărat bătrîn. După cum omul cu minte nu poate deveni cu adevărat prost.

Omul superior e la fel ca un metal nobil: NU ÎMBĂTRÎNEȘTE! El mai poate culege mierea vieții şi dărui rodul înțelepciunii sale celor tineri şi celor bătrîni. Omul îmbătrînește atunci cînd îi îmbătrînesc pasiunile, ceea ce nu prea li se întîmplă oamenilor culţi. Geniile tinere se pot număra pe degete, dar Milton, Beethoven sau Goethe au dat dovada geniului lor cînd nu mai erau deloc tineri, în ciuda surzeniei ori a orbirii.

Octavian Paler spunea că „bătrînețea începe ca Toamna. Cu melancolii, cu umbre care se lungesc, cu reverii și doruri vagi. Vîrstnicii spun că este foarte greu să îmbătrînești, că bătrînețea este grea, că nu pot să descrie în cuvinte ce înseamnă aceasta.

Cei tineri cred că ei nu vor îmbătrîni, că vor rămîne permanent în starea aceasta, lucru care generează la unii dintre ei lipsă de respect față de cei vîrstnici, dar și față de ei înșiși, față de propriul corp și propria minte.

Nu este niciodată prea devreme sau prea din timp pentru a cultiva în noi acele calități care ne vor face fericiți și productivi în ultima parte a vieții, era de părere Cicero. Încă din tinerețe ar trebui să învățăm anumite obiceiuri care ne vor face viața frumoasă la bătrînețe: moderația, înțelepciunea, gîndirea clară, abilitatea de a te bucura de tot ce are viața de oferit. Prin urmare, să învățăm de la început să fim fericiți. Cei care sunt nefericiți la tinerețe nu vor deveni mai fericiți pe măsură ce îmbătrînesc.

Este adevărat că este aproape imposibil ca o persoană de 80 de ani să cîștige o competiție de alergat împotriva unui tînăr sănătos de 20 de ani. Cu toate acestea, în limita micilor constrîngeri impuse de corpurile noastre, putem fi activi fizic la bătrînețe. Nu este nevoie de o forță fizică deosebită pentru a face multe și diverse lucruri și activități la bătrînețe.

Bătrînețea poate fi privită ca vîrsta înțelepciunii, dar și ca perioada premergătoare morții, cînd se face bilanțul a ceea ce omul a realizat sau nu, o perioadă de toleranță și de împăcare cu lumea, dar și de tristețe, de neputință, cînd timpul este un dușman al idealurilor și al planurilor încă nerealizate.

Moartea marchează fie sfîrșitul conștiinței umane, fie începutul fericirii eterne. Indiferent dacă acest lucru este adevărat sau nu, viața este precum o piesă de teatru, spunea Cicero. Un actor bun știe cînd să părăsească scena. A te agăța cu disperare de viața ta atunci cînd a fost bine trăita și se apropie de sfîrșit este, deopotrivă, inutil și ridicol. (Sursa: garbo.ro).