DESFIINTAREA UNOR INSTITUTII DE CONTROL VA PUNE IN PERICOL VIATA SALARIATILOR

Sindicaliștii nu sînt de acord cu reformarea instituțiilor de control din țară, prin reducerea esențială a numărului acestora. Potrivit modificărilor la Legea nr. 131 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător, aprobate de către Guvern la ultima sa ședință, din cele 33 de instituții de control existente în prezent, vor rămîne doar 11, precum şi 5 regulatori independenţi. Sub incidența acestor modificări intră și Inspectoratul de Stat al Muncii. În cadrul ședinței a Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective (CNCNC), Oleg Budza, președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), și-a exprimat îngrijorarea că, în cazul desființării Inspectoratului de Stat al Muncii, asigurarea controlului respectării normelor de securitate și sănătate muncă la întreprinderi va fi compromisă. ”Ne punem întrebarea, cum vom preveni accidentele grave și mortale, daca se va dizolva această structură de control? Sănătatea omului trebuie să fie prioritară pentru toți, iar noi, ca reprezentanți ai salariaților, nu putem admite periclitarea vieții și sănătății acestora”, a accentuat Budza. Liderul sindical a menționat că constituirea Inspectoratului de stat al Muncii a fost condiționată de aderarea Republicii Moldova la Organizația Internațională a Muncii (OIM), structură tripartită a ONU, prin urmare fiind ratificată Convenția OIM nr. 81 privind Inspecția muncii. ”Prin ratificarea acesteia, Republica Moldova, ca stat membru al OIM, s-a angajat să constituie, prin legislația națională, un sistem de inspecție a muncii, în acest sens fiind adoptată și Legea privind activitatea Inspectoratului de Stat al Muncii. Astfel, toate aceste schimbări vin în contradicție cu normele internaționale”, a adăugat el.

Sursa: Agora.md