DESCINDERI LA DOMICILIUL UNUI TRAFICANT DE DROGURI

Ofițeri ai serviciilor specializate ale Vămii, în colaborare cu procurorii, au anihilat o grupare infracțională specializată în contrabandă cu produse narcotice în proporții deosebit de mari, introduse în țară prin intermediul coletelor poștale.  Documentările pe acest caz au durat aproximativ trei luni de zile, fiind inițiate în momentul depistării a 309 comprimate Ecstasy, expediate din Olanda.

În cadrul acțiunilor de urmărire penală și măsurilor de investigații speciale, angajații Serviciului Vamal au stabilit identitatea unuia dintre membrii grupării, la domiciliul căruia au fost operate percheziții, unde au fost depistate cca 170 g de substanță narcotică de tip PVP și 22 g de XLR-11. Suspectul a fost reținut, fiindu-i incriminată săvîrșirea infracțiunilor de contrabandă și circulație ilegală a substanțelor narcotice în scop de înstrăinare, iar în cazul demonstrării culpabilității, acesta riscă închisoare pe un termen de pînă la 15 ani.

Acțiunea a fost sprijinită de către inspectorii chinologi ai Vămii și de către polițiștii din cadrul Brigăzii cu Destinație Specială ”Fulger”. Cercetările sînt continuate în vederea identificării celorlalți membri ai grupării și atragerii acestora la răspundere conform prevederilor legislației în vigoare. Conducerea urmăririi penale este exercitată de către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.