Un popor în capcana propagandei

Egipteanul Amir Salim are profilul clasic al revoluționarului. Ca tînăr avocat implicat politic, specializat în drepturile omului, a fost arestat de nouă ori de poliția lui Hosni Mubarak. A devenit apoi unul dintre susținătorii mișcării împotriva „faraonului”. A înființat apoi o organizație care militează pentru un stat în afacerile căruia armata să nu aibă ce căuta. Acum, însă, cînd aceeași poliție care l-a arestat și pe care o ataca vehement a reprimat cu brutalitate demonstrațiile de la Cairo, făcînd peste 600 de morți, Salim stă liniștit la o cafenea din Cairo și susține: „Frații Musulmani sunt o boală, iar poliția trebuie să o eradicheze. Poliția și armata nu fac decît să se apere.’’

Cînd este întrebat despre evidentele încălcări ale drepturilor omului de către actualul regim, cel care se prezintă drept militant pentru apărarea acestor drepturi spune: „Dar cu drepturile celor care locuiesc lîngă taberele protestatarilor cum rămîne? Cum se pot ei simți siguri în apartamente?”

„Bine ați venit în Egiptul generalului Abd al-Fatah al-Sissi!”, scrie Der Spiegel într-un reportaj care prezintă starea de spirit și nivelul la care a ajuns propaganda în această țară. Țara este atît de polarizată, încît oamenii nu mai simt nici cea mai mica empatie. O țară în care cei mai inteligenți și mai critici intelectuali nu fac decît propagandă și în care cetățenii aflați în cele două tabere au o înclinație evidentă către simplificare, demonizare și agitație. Cei care pun întrebări critice sunt în pericol de a fi agresați fizic, o experiență trăită de jurnaliștii străini în aceste zile.

Baia de sînge de Miercurea trecută nu a ajutat deloc ca oamenii să-și revină din această stare. Piața Tahrir este acum goală. Dar Frații Musulmani, în loc să limiteze violența, nu fac decît să o amplifice. În fiecare zi, țara pare că face încă un pas către războiul civil.

Nu este surprinzător că țara cade în capcana propagandei. Egiptul a fost timp de 30 de ani o autocrație, condusă sub stare de asediu. Nu întîlnești suspiciunea obișnuită în Vest față de sloganurile simpliste, însă este șocant să-i vezi pe cei educați căzînd în această capcană. Unul dintre ei este Khaled Daud, purtătorul de cuvînt al Frontului Salvării Naţionale, o platformă de 11 partide liberale. Spune că atacul împotriva Fraților Musulmani nu poate fi numit masacru. Ei sunt cei responsabili pentru victime. Dar apoi, conștiința sa „deviază” de la linia partidului și el spune că poliția a fost brutală și că s-a întîmplat o catastrofă.

Daud arată că mulţi cred că Frații Musulmani ar trebui tratați și mai aspru și că mulți nu-l înțeleg pe Mohamed ElBaradei, fostul laureat al Nobelului pentru Pace și cel care a demisionat din funcția de vicepreședinte, după violențele comise de poliție. Liberalii egipteni pe care îi reprezintă în numesc de atunci trădător.

Unul dintre puținii care și-a manifestat public înțelegerea față de gestul lui ElBaradei este Ashrif Arubi, un inginar care a înființat Mișcarea de Tineret 6 Aprilie, cea care a jucat un rol important în înlăturarea lui Mubarak. „ElBaradei are principii. Cred că asta e bine”. Dar cînd a postat aceste opinii pe platformele de socializare, a fost bombardat cu amenințări.

Arubi vrea să organizeze o manifestație împotriva violențelor comise de cele două tabere. „Nu suntem de acord cu modul în care poliția a evacuat taberele”, spune Arubi, însă subliniază că acum nu este momentul pentru a chema la încetarea violenței. „Oamenii se bucură că Frații Musulmani sunt uciși. Văd asta ca pe o răzbunare”, spune Arubi, dînd vina pe presa controlată de stat, pentru că spală populația pe creier.

„Temerile mele cele mai mari s-au adeverit. Egiptenii nu mai văd autoritățile drept oponenți. Acum inamicul sunt egiptenii care au alte opinii.”