DEPUTATA PAS DOINA GHERMAN IN DILEMA FATA DE IGOR DODON

„Cine e deasupra, cine e dedesubt?” ori Agresivitatea criminală a Corectitudinii Politice

În deja îngrijorător de multe situaţii, demenţa criminalei Corectitudini Politice occidentale se manifestă tot mai evident şi în Republica Moldova. Agresivitatea prin care vrea să se semene isterie socială în ţară, ca, mai apoi, să ducă la o dictatură a minorităţii asupra majorităţii creştine, aşa cum deja se întîmplă în unele ţări occidentale, este protejată prin ticluitele norme legislative din Legea Antidiscriminare, precum şi prin „arbitrajul” „Consiliului pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii”.

Elaborarea acestor două documente cu putere de lege, despre ale căror conţinuturi opresive şi agresive putem vorbi mult, s-a făcut extrem de insinuant şi subversiv. Activiştii grupărilor de homosexuali, transsexuali şi lesbiene vorbeau despre necesitatea unor legi antidiscriminatorii la modul general, de parcă nu ei erau beneficiarii centrali, ci persoanele cu handicap, cele de alte etnii, rase etc. Pînă la elaborarea acestor două documente, se ştie că din Codul Penal fuseseră scoase acele articole care incriminau persoanele cu astfel de orientări. Asta înseamnă că oricum erau liberi să fie ceea ce sînt, fiind protejaţi de legile deja existente.

Problema este că ei doreau mai mult, după modelele agresive deja existente în Occident. Cerinţele, pretenţiile şi normele legislative cerute de ei se înscriu în curentul neomarxist occidental cunoscut drept Corectitudine Politică. Unde a dus asta, se ştie – în unele ţări occidentale, copilul nu mai trebuie să spună „mamă” şi „tată”, ci „părinte 1” şi părinte 2” ca să nu fie ofensate cuplurile de homosexuali care înfiază copii; în unele aeroporturi şi instituţii publice au fost interzise apelurile „doamnelor şi domnilor” din aceleaşi motive; părinţilor li se interzice, în paralel cu „educaţia adecvată din grădiniţe”, să-şi educe băieţeii şi fetiţele lor în conformitate cu sexul cu care s-au născut, impunînu-li-se să-şi îndemne copiii să fie conştienţi că „au dreptul să-şi aleagă, să-şi schimba sexul” încă de mici; Crăciunul a ajuns deja „ofensator” şi nu mai trebuie denumit altfel, Iisus este homosexual sau transsexual, la fel şi Fecioara Maria şi tot aşa!

Pentru a se ajunge la toate acestea, pentru ca această minoritate să ajungă să domine şi să „terorizeze legal” o majoritate creştină ori o majoritate civilă tradiţională, pentru a fi protejaţi de lege ori de cîte ori li se năzăreşte să organizeze mitinguri ori festivaluri publice dintre cele mai obscene, minorităţile sexuale din Republica Moldova au avut nevoie de Legea Antidiscriminare şi de „Consiliul pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii”.

Vreau să se reţină de către aceşti minoritari că fac aceste afirmaţii în calitate de om şi autor care este de acord chiar şi cu pedeapsa capitală aplicată pedofililor criminali, cu închisoarea pe viaţă şi castrarea violatorilor, cu pedepse dintre cele mai aspre pentru cei care discriminează un om pe motive de handicap, rasiale, religioase, politice, etnice ori de orientare sexuală!

 

Corectitudine Politică autohtonă

Deputata PAS Doina Gherman a depus o plîngere pe numele Preşedintelui Igor Dodon la „Consiliul pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii”, în care a reclamat „declarațiile sexiste și discriminatorii” ale șefului Statului pe care le-a făcut într-o ediție a emisiunii „Președintele răspunde”. Gherman a scris pe pagina sa de Facebook că declarațiile discriminatorii și sexiste ale lui Igor Dodon sînt inadmisibile și trebuie taxate.

„În episodul 10 din 14 Februarie 2020 al emisiunii de pe Youtube „Președintele răspunde”, Igor Dodon a comentat inițiativa PAS de semnare cu partidele de dreapta a unui Pact de neagresiune: „Stimați bărbați de pe dreapta, a venit o doamnă cu o inițiativă, da’ voi, ca niște gentilmoni, ce ați făcut? Ați trimis-o mai departe”, scrie deputata.

Gherman crede că formulările „bărbați”, „gentilmoni” în raport cu „o doamnă” trimisă „mai departe” sînt considerate inadmisibile în contextul unui discurs politic democratic. „Această diferențiere nu face decît să creeze impresia greșită precum că Maia Sandu și doamnele, în general, au nevoie de tutelare și protecție! Mai mult chiar, remarcile sexiste și interesul nesănătos al lui Igor Dodon referitor la „cine e deasupra, cine e dedesubt, cine e jertfa”, trebuie taxate corespunzător, deoarece au ca scop intimidarea femeii, afectează demnitatea persoanei și creează o percepție umilitoare și degradantă.”

Unde-i sexism aici, domniţă, duduiţă, domnoaie, sex opus mie ori cum ţi-o plăcea să-ţi zic? E ceva de speriat cu muieretul acesta din PAS! Apropo, apelativul de „muiere” nu-i jignitor şi nici sexist, el poate doar, discret, să deranjeze doar o muiere care nu se simte muiere, ci muieroi! Prin urmare, „„bărbați”, „gentilmoni” în raport cu „o doamnă” trimisă „mai departe” sînt considerate inadmisibile” întrucît ar sugera că muierile doamne au nevoie de protecţie.

Păi, fa, muiere deputat, şi eu cînd sînt prins cu alte treburi, îmi trimit, mai departe, muierea la cumpărături, ca să am cu ce să-i prepar o mîncare aleasă. Mai apoi, spui că-i ofensator să se sugereze că femeile au nevoie de protecţie.

Dincolo de inegalitatea condamnabilă la care femeile au fost condamnate în raport cu bărbaţii, iar asta sute şi sute de ani la rînd, multe dintre muieri şi-au luat revanşa cu vîrf şi îndesat. Au condus şi destrămat din umbră imperii, au dat peste cap ordinea lumii, li s-au ridicat palate şi statui, au fost zeificate, cele mai sublime opere de artă, creaţii artistice le-au fost închinate lor, muierilor lumii, dar mai cu seamă, vorbind de lumea civilizată, au fost protejate pentru că dintotdeauna au avut şi vor avea nevoie de protecţie pentru că, de, sînt sexul slab.

Doar n-o să cerem sexului slab să muncească în minele de cărbune, să sculpteze ca Michelangelo, să gîndească şi creeze ca Hegel, Kant ori Shopenhauer!? Cum să nu le mai protejăm şi să nu le mai dăm întîietate? Să nu le mai oferim flori, bijuterii, haine frumoase şi numărul de card, să nu le mai oferim locul pe scaun, să nu le mai deschidem portiera maşinii şi să nu le mai oferim mîna, să nu le mai sărutăm mîna şi să le-o strîngem bărbăteşte, să nu le mai facem complimente deoarece ne pot acuza de „hărţuire sexuală”, să nu le mai apărăm cavalereşte atunci cînd sînt agresate de vreun bădăran etc., etc.?

Nu prea am priceput ce vrea să spună muierea deputat ori de unde a scos chestia cu „cine e deasupra, cine e dedesubt, cine e jertfa”. Păi, ce mai contează dacă ne înţelegem şi ştim cum îi place fiecăruia? Nu ştiu la ce „jertfă” s-a gîndit domniţa, doamna sau domnoaia deputat Gherman, dar, în final, toţi sîntem nişte victime, de cele mai multe ori ale prejudecăţilor noastre stupide. Din ceea ce putem constata din viaţa publică şi privată a Preşedintelui Dodon, ca familist, fiu, soţ şi tată, intens mediatizată şi deloc ascunsă de către şeful Statului, ajungem la concluzia că cea mai stupidă acuzaţie care i se poate aduce e cea de sexism.

În logica deputatei Gherman, bine înşurubată în neomarxismul Corectitudinii Politice, şi noi, bărbaţii, ar trebui să reclamăm că sîntem hărţuiţi zilnic de către femeile care se îmbracă sumar şi provocator, constituindu-se, pe străzi, parcuri şi alte spaţii publice, în reale circumstanţe atenuante pentru violuri fireşti, instinctuale! Doar este clar că sîntem agresaţi vizual şi provocaţi cu intenţii dintre cele mai elaborate, mai ales dacă „mirosim” a proprietari de case şi maşini scumpe şi cu conturi bancare mari! Asta ce-i? La muncă egală, căci sîntem egali, nu la comercializat trupul!

Oricum, muierile astea din PAS sînt ceva de speriat! Parcă se înfurie din senin dacă li te adresezi cu apelativele de „doamnă” sau „domnişoară”! Dar spuneţi-ne, odată, ce sînteţi în realitate şi cum vreţi să vă strigăm!

Mihai CONŢIU