DECLARAŢII DUPĂ SUMMITUL PPE:

Moldova este un exemplu de succes

Moldova este un exemplu de succes şi va avansa pe calea integrării europene dacă vor fi continuate reformele şi dacă va fi stabilitate politică. Declaraţiile în acest sens au fost făcute după cel de-al III-a Summit al Partidului Popular European (PPE) al şefilor de stat şi de guvern din cadrul Parteneriatul Estic, care a avut loc la Chişinău, transmite IPN.
Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, a declarat că acest summit este o reuniune utilă pentru consolidărea relaţiilor de cooperare între ţări, dar şi pentru pregătirea Summitului de la Vilnius. „Partenerii europeni au demonstrat că sunt prieteni sinceri. Graţie lor, Republica Moldova a finalizat negocierile pentru Acordul de Asociere”, a spus Vlad Filat. Acesta a accentuat că Moldova are prieteni care o vor susţine în atingerea obiectivelor propuse”, a spus Vlad Filat.
Preşedintele Partidului Popular European, Wilfried Martens, a declarat că această reuniune este importantă înaintea Summitului de la Vilnius, care va avea loc la toamnă. Preşedintele a declarat că ţările PPE au căi diferite de parcurs. „Noi suntem alături de aceste ţări pentru a le încuraja, pentru a le susţine şi pentru a aduce reformele necesare”, a spus preşedintele PPE. Oficialul a mai declarat că justiţia nu trebuie să fie una selectivă, ci o justiţie în care să aibă încredere cetăţenii. Wilfried Martens a mai specificat că uşile UE sunt deschise pentru Moldova. Aceasta se va apropia de UE dacă va fi stabilitate politică şi vor fi continuate reformele necesare.
Preşedintele Armeniei, Serzh Sargsyan, preşedintele Partidului Republican, a declarat că este importantă cooperarea între toate ţările Parteneriatului Estic. Parteneriatul Estic trebuie să fie unul comprehensiv şi accesibil pentru fiecare cetăţean. „Este o formă de colaborare care nu este îndreptată împotriva unui stat, ci pentru depăşirea barierelor care ne divizează”, a spus preşedintele Armeniei.
Preşedintele Georgiei, Mikheil Saakasvili, preşedintele Partidului Mişcarea Naţională Unită, a declarat că Moldova este un exemplu uimitor, pentru că au avut loc transformări importante pe calea integrării europene. Reformele care au demarat în Moldova, noua generaţie de politicieni - sunt un exemplu bun de urmat.
Premierul Iurie Leancă a declarat că în cadrul evenimentului s-a discutat despre strategia de mai departe, după Summitul de la Vilnius. De asemenea, au fost discutate oportunităţile care vor fi oferite în urma Acordului de Liber Schimb, care va duce la crearea a noi locuri de muncă, servicii mai calitative. De asemenea, premierul a spus că s-a discutat şi despre acţiunile care trebuie să fie îndeplinite de către Moldova, pentru ca cetăţenii să poată călători liber în UE.
Evenimentul  a fost organizat la Chişinău de către PLDM.