Declarația PSRM: "Cu privire la politica externa echilibrata a Republicii Moldova in interesul cetatenilor"

Parlamentul Republicii Moldova, în calitatea sa de organ reprezentativ suprem al poporului și unică autoritate legislativă a statului potrivit art. 60 din Constituția Republicii Moldova, în interesul cetățenilor țării, decide necesitatea promovării de către statul nostru a unei politici externe echilibrate.

Noi, deputații Parlamentului din legislatura a 10-a, constatăm faptul că, de aproape trei decenii, țara noastră a fost divizată mereu între diferite viziuni geopolitice. De cele mai multe ori, politicienii au speculat vectorii politicii externe în scop electoral și în dauna propriilor cetățeni. Împărțirea și lupta pe criterii geopolitice s-a răsfrînt, deseori, asupra climatului politic intern şi a păcii sociale în Republica Moldova, ceea ce a trenat dezvoltarea țării.

Conștientizînd pericolul și ineficiența luptei geopolitice pentru cetățeni și pentru țară, în vara anului 2019, majoritatea parlamentară de atunci a decis să renunțe la acest clivaj și să promovăm o politică externă echilibrată. Acest tip de abordare vine în sprijinul fiecărui cetățean, ne unește pe toți în jurul aceluiași obiectiv de a trăi în pace și armonie, de a avea o cooperare benefică cu toți partenerii internaționali, în interesul dezvoltării și modernizării țării noastre.

A venit momentul ca toate partidele să-și asume erorile politice din trecut care au dus la divizarea țării pe false criterii geopolitice, este momentul ca toți politicienii, indiferent că sunt de stînga sau de dreapta, să-și unească eforturile pentru a repune Republica Moldova pe o platformă externă echilibrată, una prin intermediul căreia cetățenii moldoveni să se simtă protejați și sprijiniți, indiferent că se află în țară sau peste hotare.

Acesta este motivul pentru care propunem adoptarea, în comun, de către toate partidele parlamentare a acestei declarații privind direcția strategică de cooperare internațională a Republicii Moldova, avînd la bază interesele tuturor cetățenilor țării. Remarcăm în acest sens că există deja un consens între toate partidele parlamentare în legătură cu faptul că Republica Moldova aparține Europei și parcursul ei trebuie să fie în continuare spre construirea unui stat democratic, care îmbrățișează valorile europene, în care cetățenii să se simtă respectați și în siguranță.

Politica externă echilibrată în interesele cetățenilor pentru Moldova trebuie să devină un proiect strategic național, care să aibă la bază interesele fiecărui cetățean, nu interesele politice ale unor partide. În același timp, agenda politicii externe a Republicii Moldova nu trebuie să mai impună false bariere geopolitice, prin care colaborarea noastră internațională să fie limitată la un grup restrîns de parteneri, în funcție de interesele de moment ale unor partide. De aceea, atunci cînd vorbim de politică externă echilibrată avem în vedere o bună colaborare cu toți partenerii internaționali, care doresc să ajute țara noastră.

Despre necesitatea ca Republica Moldova să aibă o politică externă echilibrată a vorbit și Președintele țării, Igor Dodon, în discursurile de la tribuna principală a ONU, în septembrie anul trecut, dar și în ianuarie 2020, în fața deputaților din Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Șeful statului a evidențiat necesitatea ca întreaga clasă politică să tragă concluziile necesare și să nu mai divizeze cetățenii noștri în proeuropeni, proruși, proamericani, proromîni etc. Partidele politice pot să fie doar pro Moldova, să muncească pentru cetățenii care i-au votat și să reprezinte interesele fiecăruia dintre ei în relațiile cu toți partenerii internaționali.

Pornind de la interesul poporului nostru multietnic, de a prospera în pace și armonie socială, Parlamentul susține că prioritatea Președintelui țării și a Guvernului trebuie să fie cursul politicii externe echilibrate.

Aceasta presupune realizarea eficientă a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, a parteneriatelor strategice stabilite pe platforma de cooperare guvernamentală cu Federația Rusă și a noilor proiecte integraționiste din spațiul CSI, a proiectelor strategice derulate împreuna cu Statele Unite ale Americii, dar și cu vecinii noștri România și Ucraina. În același context, e nevoie să fortificăm și relațiile cu toate statele membre ale Uniunii Europene și ale CSI.

De asemenea, reiterăm sprijinul pentru principiul neutralității țării noastre și susținem dorința majorității cetățenilor ca Republica Moldova să nu adere la vreun bloc militar internațional.

Suntem convinși că doar o politică externă echilibrată și multivectorială va ajuta la reducerea tensiunilor sociale și prosperarea țării. Totodată, credem că această politică externă echilibrată poate apropia reunificarea Republicii Moldova și poate consolida pacea și liniștea în regiune.

18 februarie, 2020