Filosofia lui Gadshill, un tîlhar la drumul mare

Mihai CONŢIU

Shakespeare, Henric al IV-lea, partea întîi: „Ehe, mai sînt şi alţi băieţi de gaşcă, la care nici nu visezi, care, de dragul distracţiei, ne înnobilează profesia şi care, dacă s-ar ajunge la o anchetă, ar trage nişte sfori, să iasă cu toţii basma curată. Că doar nu m-am înhăitat cu nişte bagabonţi şi trosnitori de doi bani, sau cu nişte beţivani mustăcioşi, cu nasul roşu, ci cu oameni suspuşi, lipsiţi de grija zilei de mîine, cu consilieri locali şi barosani, care-s în stare să se agaţe de ciolan, care preferă să lovească decît să vorbească, să vorbească decît să pilească şi să pilească decît să-şi facă rugăciunile – şi, totuşi, să fiu al dracu’ dacă nu mint, că ăştia se-nchină întruna la sfîntul lor, la banii poporului, adică, de fapt, nu i se-nchină, ci-l jumulesc, îl călăresc şi-l calcă-n picioare”.

Filosofia lui Al. Tănase, preşedintele Curţii Constituţionale

Făcînd o deosebită onoare postului de televiziune N4, prin prezenţa sa la emisiunea Puterea a Patra, iar asta şi spre a se afla cît mai aproape de poporul pe care-l iubeşte şi-l slujeşte nu neistovit patos, mult preastimatul şi preaiubitul legiuitor constituţional Alexandru Tănase, merituos preşedinte al Curţii Constituţionale, a luminat definitiv un popor ignorant, care a tot zăcut în mocirla periculoasă, defăimătoare, agresivă şi incomprehensibilă a unor definiţii, sintagme şi substantive feminine, masculine, neutre şi de prin alte limbi.

Inegalabilul şi seraficul justiţiabil Alexandru cel Tănase a recomandat întregii suflări moldoveneşti să-şi dea urdorile de la ochi şi să-şi scoată ceara din urechi ca să vadă şi să audă că în frumoasa şi măreaţa noastră patrie Republica Moldova nu există oligarhi şi că, totuşi, indiferent de măreţia ei pipăibilă, ţara noastră este prea săracă pentru astfel de oameni, iar cei care folosesc acest substantiv masculin – oligarh – duc moldovenii şi opinia publică internaţională şi transnaţională într-o eroare terminologică şi lingvistică de-a dreptul criminală.

Întreg poporul moldovenesc civic, politic, militar, poliţienesc, interlop, birocratic, transfug şi şomer l-a ascultat cu sufletul la gură şi cuprins de gînduri măreţe, de slavă pe măreţul şi infatigabilul preşedinte al Curţii Constituţionale, Alexandru Tănase, cînd a grăit astfel mulţimii aflate cu gurile căscate şi urechile ciulite în faţa televizoarelor în puterea şi taina tainică a nopţilor nedormite de foame:

„Eu cred că noi nu avem oligarhi, dacă ar fi să luăm conţinutul acestui termen după DEX. Într-o ţară cu oameni săraci oricine mai puţin bogat decît ceilalţi poate fi considerat mai bogătan. Eu cred că noi nu avem oligarhie. Noi sîntem o ţară săracă. Este ridicol. Dar sună bine expresia.”

Doamne, cît adevăr a ieşit din gîtlejul aurit al acestui mare bărbat al neamului şi al tuturor neamurilor!!! Doamne, cît de bine sună expresia „oligarh”, dar noi, ca nişte creştini buni şi dispuşi să renunţăm oricînd la plăcerile lumeşti, mai ales cînd ni se adresează public însuşi Alesul, trebuie să păstrăm bine sub timpane plăcerea rostirii acestei expresii şi să ne coasem buzele flămînde şi de vorbe dulci!

În continuare, în timp ce întreaga suflare moldovenească îl asculta de parcă intona Imnul „Limba noastră”, nepieritorul şi întîistătătorul nostru constituţional Alexandru cel Tănase a mai aruncat şi aceste vorbe de aur şi platină:

 „Eu cred că noi nu avem oligarhi în R. Moldova, dacă am analiza conţinutul acestui termen după DEX. Eu în general nu cred că noi avem oligarhie. Oligarhia înseamnă existenţa resurselor, fabrici, uzine, control al sectoarelor economiei. Nu ştiu dacă avem oameni în ţara asta care controlează… Cînd spui cuvîntul oligarh, puţini îl înţeleg şi reuşeşti să creezi o imagine…, că iată luptăm cu oligarhia!”

Aşadar, iubiţi şi supuşi moldoveni, cînd vreţi să ştiţi ce înseamnă oligarhie şi oligarhi, trebuie să reţinem spusele Învăţătorului Nostru Naţional Alexandru cel Tănase, căci numai el poate interpreta bine definiţia din DEX, care, acolo, la ei, la români, căci noi n-avem DEX-ul nostru naţional, aşa e notată:

Oligarhie, oligarhii, s. f. 1. Formă de conducere a statului, în care puterea politică şi economică este deţinută de un număr restrîns de persoane. ♦ Grup de persoane care exercită puterea într-o astfel de formă de guvernămînt. 2. (În sintagma) Oligarhie financiară = grup restrîns de mari posesori ai capitalului financiar, care domină viaţa economică a unui stat. Sistemul nostru bancar, cel moldovenesc, cu acţionariatul său pe puţin spus netransparent, ba mai mult, opac de-a binelea, nu este practic oligarhie finaciară?!

Pentru că era miez de noapte şi dorea cu ardoare să deştepte acest popor moldovenesc bicisnic, atotştiutorul cîrmaci naţional Alexandru cel Tănase a alungat şi falsul coşmar cuibărit în aşternutul şi bucătăriile oamenilor sub noţiunea de „stat captiv”, trimiţîndu-l acolo unde îi este locul, în Uniunea lui Europeană, căci iată cît de îngereşte a rapsodiat:

„Noţiunea de stat captiv a fost folosită şi de oficiali europeni şi viza puţin altceva. Viza menţinerea în captivitate a instituţiilor statului, atunci cînd anumite instituţii ale statului care trebuie să dea dovadă de independenţă instituţională sînt subordonate politic. Asta înţeleg eu prin stat captiv şi cred că acesta a fost şi mesajul secretarului general al Consiliului Europei care l-a folosit pentru prima dată.”

Doamne, Doamne, unde ai fost pînă acum? De ce tocmai acum Ţi-ai ales Trimisul ca să ne lumineze şi ne-ai lăsat să rătăcim prin pustie după un stat capturat mai anevoie decît Moise spre Tărîmul Făgăduinţei? A, ne-ai pus la încercare? Pricepem! O merităm! Data viitoare n-o să se mai întîmple de prea multe ori!

Tot atunci, tîrziu în noapte, magnificul deschizător de drumuri Alexandru cel Tănase a îndoliat speranţele milioanelor de moldoveni, români, ucraineni, găgăuzi, bulgari, transnistreni şi patru refugiaţi din Nordul Africii printr-un anunţ-edict, care le-a alungat definitiv somnul şi foamea pentru mulţi, mulţi ani înainte, prin care ne-a anunţat fatalmente că nu vrea să fie cîrmuitorul acestui popor obidit şi plin de speranţe luminoase:

„Nu voi înainta candidatura mea la funcţia de preşedinte al ţării pentru că nu sînt o figură politică în Republica Moldova, nu am partid şi nu văd cum este posibilă participarea mea într-un asemenea exerciţiu, neavînd o formaţiune politică care să mă sprijine.”

Din acea noapte, cel puţin simbolic, nu doar în casele noastre dărăpănate şi lipsite de provizii a fost coborît drapelul în bernă, ci şi la ONU, FMI, UE, Polul Nord şi celelalte Poluri şi fişicuri! Chiar şi Lună, pentru este satelit al Terrei! Dar pe Mare, unde nu se exclude că ne-am transfera cu traiul, că aici nu mai avem loc! Atunci de ce Alexandru cel Tănase ne-a mai deşteptat din bezna neînţelegerii oligarhiei şi statului capturat dacă nu vrea să ne ducă spre izbăvirea finală? Sau poate că am ajuns acolo şi noi nu ştim!? Dar ne-am mai trezit oare din somn!?

Notă: Tamisa este un fluviu care străbate Londra, capitala Marii Britanii şi Irlandei de Nord