De Duminica, in Suedia, intra in vigoare o noua lege privind consimtamintul sexual

O lege privind consimţămîntul sexual, care consideră viol orice act sexual fără acord explicit, chiar în absenţa unei ameninţări sau a violenţei, intră în vigoare Duminică în Suedia, după ce această ţară a fost bulversată de campania #MeToo, relatează AFP, Începînd de acum, conform noii legi, o persoană este vinovată de viol imediat ce a avut un act sexual cu o altă persoană care nu a participat ‘în mod liber’. Anterior, nu se vorbea juridic de viol decît dacă actul sexual era însoţit de violenţă sau era comis sub ameninţare.

„Nu există absolut nici o cerinţă de a spune ‘da’ formal, de a da click pe un buton într-o aplicaţie sau ceva de acest fel. Simpla participare fizică este un semn de consimţămînt”, a spus pentru agenţia locală de presă TT Anna Hannell, judecătoare care a participat la elaborarea legii. Tribunalele vor trebui să fie extrem de atente dacă acest „consimţămînt este exprimat prin cuvinte, gesturi sau într-un alt mod”, tot atîtea elemente asupra cărora vor fi nevoiţi să decidă judecătorii.

Promovată şi susţinută de majoritatea social-democrată şi ecologistă, legea, adoptată la sfîrşitul lunii Mai, este extrem de criticată de ordinul avocaţilor şi de Consiliul Legislativ, care au îndoieli în legătura cu punerea ei în practică. Conform Consiliului Legislativ, organ care emite un aviz cu privire la legalitatea propunerilor de lege, noua lege va obliga la o evaluare arbitrară de către instanţă a existenţei sau nu a unui consimţămînt. Obiectivul iniţiatorilor legii este de a schimba comportamentele, într-o ţară în care lupta pentru egalitatea între bărbaţi şi femeie este considerată printre cele mai avansate din lume.

Compania #MeToo, care urmăreşte să denunţe agresiunile sexuale şi care a fost declanşată de o succesiune de acuzaţii împotriva magnatului hollywoodian Harvey Weinstein, a bulversat toate straturile societăţii suedeze. În Toamnă, în Suedia, peste 10.000 de femei din toate mediile profesionale – în special din cultură, media şi justiţie – au luat cuvîntul şi au făcut campanie împotriva hărţuirii. Cele mai recente statistici arată că, în 2017, peste 7.000 de plîngeri pentru viol au fost depuse în Suedia, o creştere de 10% comparativ cu anul precedent. Violul este pasibil de şase ani de închisoare. Pedeapsa maximă este de zece ani de detenţie dacă victima este minoră.