„În contextul crizei Coreei de Nord, inflamată în special de ameninţările şi expunerea de forţă a Washingtonului, deşi specialiştii sînt de acord că un conflict nu este realist, iar alte opţiuni lipsesc, Rusia pare a fi actorul raţional în regiune al cărui joc strategic prezintă cheia atenuării tensiunilor din Peninsula Coreeană”, notează publicistul român Laurenţiu Sîrbu într-o analiză publicată în Adevărul.ro, în care mai scrie:

„În ziua în care Coreea de Nord a testat cu succes o rachetă balistică intercontinentală, la Moscova, preşedintele rus, Vladimir Putin, l-a primit pe Xi Jinping, preşedintele Chinei, într-o vizită la capătul căreia cei doi şi-au exprimat susţinerea pentru un plan de pune capăt disputei cu Coreea de Nord ce asociază îngheţarea programului balistic coreean cu stoparea exerciţiilor militare executate de Statele Unite şi Coreea de Sud. În tot acest timp, Statele Unite au continuat să insiste pe o strategie diferită. În condiţiile în care retorica agresivă şi ameninţările militare s-au dovedit a fi necredibile şi deci ineficiente, în condiţiile în care aceste alternative nu sînt optime, asta în situaţiile în care nu au fost mai degrabă incompetente sau pur şi simplu ridicole.

Astfel, în ultimele luni, alternativa a constat în intensificarea presiunilor asupra Chinei pentru a-şi folosi influenţa asupra regimului lui Kim Jong Un, constatîndu-se că Beijingul, de bună voie, nu poate sau nu doreşte soluţionarea acestei crize, aprobîndu-se o serie de sancţiuni asupra unor bănci şi companii ce au legături comerciale cu Nordul. În acest context caracterizat de opţiuni limitate, nu este deloc surprinzător că Washingtonul a încercat să implice şi Rusia în găsirea unei soluţii.

După ce o rachetă Nord-coreeană a aterizat în largul coastei oraşului port Vladivostok, administraţia Trump a emis un comunicat în care declară că „în condiţiile în care racheta a aterizat atît de aproape de solul Rusiei - în fapt, mai aproape de Rusia decît de Japonia - Preşedintele nu-şi poate imagina că Rusia este fericită”. Însă, scrie Chris Miller, co-director al Programului de Strategie Brady-Johnson din cadrul Universităţii Yale, pentru revista Foreign Policy, „Moscova nu este prea îngrijorată de rachetele Coreei de Nord, chiar dacă ar prefera să vadă Peninsula Coreeană denuclearizată. Rusia crede că singura soluţie la disputa coreeană o reprezintă negocierile cu Phenianul care să oferă garanţii de securitate regimului Kim Jong Un. Moscova susţine impunerea de limitări programului nuclear coreean însă priveşte cu neîncredere sancţiunile economice şi se opune ferm schimbării de regim”.

Principalul motiv însă pentru poziţia conciliatoare a Rusiei faţă de Phenian are la bază faptul că Moscova interpretează foarte diferit, faţă de Washington, comportamentul Phenianului. „Kremlinul consideră dinastia Kim ciudată, să fim siguri, însă şi raţională. Sigur, Kim Jong Un are arme nucleare. Dar analiştii ruşi consideră că liderul Kim Jung Un ştie că orice uz ofensiv al acestor arme va rezulta într-un răspuns american devastator, care l-ar ucide pe acesta şi anihila întreaga ţară. Din perspectiva Rusiei, logica MAD a distrugerii mutuale asigurate, aceeaşi logică care a oprit utilizarea armelor nucleare în timpul Războiului Rece este la fel de eficientă în a preveni un atac al Phenianului. Astfel, majoritatea analiştilor ruşi sînt de părere că programul nuclear al Coreei de Nord a contribuit în fapt la stabilizarea situaţiei, prin faptul că a oferit garanţii de securitate Phenianului şi prin descurajarea unui atac militar din partea Statelor Unite”, susţine analistul american. În plus, asemenea Chinei, Moscova nu are nici un interes de a vedea regimul Nord-coreean înlocuit de o Coree unită, aliată cu Statele Unite.

În viziunea Rusiei, Statele Unite poartă aceeaşi responsabilitate ca şi regimul lui Kim pentru tensiunile din regiune. În această paradigmă, programul de înarmare al Phenianului este văzut ca fiind în primul rînd un program defensiv. „Phenianul, de obicei, acţionează reactiv şi nu proactiv. Ştiind ce au păţit Saddam Hussein şi Muammar Gaddafi, soarta cărora demonstrează că jucatul la cacealma nu este o politică inteligentă, Coreea de Nord a dezvoltat un program nuclear şi balistic. Existenţa acestora este suficientă pentru a descuraja o intervenţie externă”, susţine Fyodor Lukyanov, un important analist rus în politică externă. În viziunea Kremlinului tocmai ameninţările de schimbare a regimului au împins Coreea de Nord să dezvolte aceste programe.

În aceste condiţii, plus impresionantul arsenal convenţional ce ameninţă Seulul, Rusia consideră că o intervenţie militară americană ar fi la fel de periculoasă ca şi orice acţiune a regimului lui Kim. Chiar şi sancţiunile economice, în viziunea Rusiei, sînt puţin probabile a schimba această logică din spatele programelor militare Nord-coreene - deşi ar putea juca un rol în îngheţarea acestora. Nordul a dovedit deja că poate supravieţui unor condiţii de foamete generală şi devastare economică. De ce, s-ar întreba oficialii ruşi, cred americanii că o serie de sancţiuni şi mai dure ar putea convinge Phenianul să renunţe la programele sale nucleare, singurul mijloc sigur de apărare împotriva unui atac american?

În aceste condiţii, responsabilitate pentru soluţionarea acestei crize cade asupra Washingtonului, ce nu a semnat un tratat de pace cu Coreea de Nord şi continuă să ameninţe regimul lui Kim. Rusia ar putea participa în presiunile asupra Coreei de Nord pentru stopare a dezvoltării programelor balistice şi nucleare doar cu condiţia ca Washingtonul să-şi modereze scopurile strategice în zonă: anume acceptarea programului nuclear ale regimului lui Kim Jung Un şi oferirea de garanţii de securitate regimului. Însă atîta timp cît administraţia Trump insistă asupra faptului că o soluţie militară sau o schimbare de regim sînt încă alternative posibile, Kremlinul nu doar că nu va oferi nici un ajutor Statelor Unite, dar va depune eforturi împotriva strategiei americane.”