De ce în 1969 s-a putut şi azi nu

În istoria omenirii, doar 24 de oameni au călătorit spre Lună, cu toţii fiind astronauţi în cadrul programului Apollo. Jumătate dintre ei au călcat pe suprafaţa singurului satelit natural al Pămîntului. Eugene Cernan şi Harrison Schmitt au fost ultimele persoane care au intrat în acest club select. Sînt mai bine de 40 de ani de cînd un pămîntean a păşit pe un alt corp ceresc decît Pămîntul. În ciuda proiectelor fantastice şi a progresului tehnologic înregistrat în ultimele patru decenii, oamenii nu au mai ajuns pe Lună din 1972, iar ultima aselenizare controlată a unei nave spaţiale a avut loc în august 1976.

Aşadar, întrebarea de pe buzele tuturor este de ce nu s-au mai continuat aceste zboruri şi dacă se vor relua vreodată. Pentru a încerca să răspundem ar trebui să aruncăm o privire de ansamblu asupra momentului în care a avut loc primul pas pe Lună a lui Neil Armstrong, perioadă identifică drept „de aur” în explorarea lunară.

Pe data de 25 mai 1961, preşedintele american John F. Kennedy a ţinut un discurs în faţa Congresului anunţînd că SUA aveau un nou ţel ambiţios: trimiterea unui american pe Lună pînă la finalul deceniului. Proiectul era de-a dreptul nebunesc, dar încerca să răspundă presiunii pe care Uniunea Sovietică o punea asupra americanilor, prin obţinerea a două victorii imense în „cursa spaţială”: lansarea primului satelit artificial în spaţiu în 1957 (Sputnik 1), şi mai cu seamă, pe 12 aprilie 1961, atunci cînd Iuri Gagarin a devenit primul om în spaţiu. În contextul Războiului Rece, în care înarmarea nucleară depăşise orice fel de imaginaţie, preşedintele Kennedy tocmai suferise o altă umilire în aprilie 1961 odată cu înfrîngerea din Golful Porcilor, care a marcat eşuarea tentativei sale de a răsturna guvernul cubanez.

La o săptămînă după reuşita lui Iuri Gagarin, preşedintele Kennedy i-a cerut vicepreşedintelui Lyndon B. Johnson să studieze programul spaţial american pentru a identifica zonele în care NASA putea depăşi URSS-ul. Kennedy avea nevoie de un succes pentru a recupera terenul pierdut în faţa sovieticilor, oferindu-le cetăţenilor americani confirmarea că SUA nu-şi pierduseră supremaţia în faţa comunismului. Johnson i-a recomandat lui Kennedy să încerce cucerirea, în premieră, a Lunii. Obiectivul era suficient de îndepărtat pentru a permite NASA să recupereze terenul pierdut.

NASA a depus eforturi extraordinare de-a lungul acelui deceniu pentru atingerea ţelului stabilit de Kennedy, cu costuri extraordinare. Programul Apollo a rămas pînă astăzi cea mai mare mobilizare de resurse pe timp de pace din istoria omenirii. SUA a investit 24 de miliarde de dolari de-a lungul întregului program. În perioada sa de vîrf, în programul Apollo erau implicaţi 400.000 de oameni şi avea susţinerea a 20.000 de companii industriale şi universităţi din SUA.

În ciuda a numeroase piedici, printre care şi moartea într-un incendiu a astronauţilor ce formau echipajul Apollo 1, SUA au reuşit să trimită primii oameni pe Lună în termenul stabilit de Kennedy.

La 30 de luni de la incendiul fatal, pe 16 iulie 1969, o rachetă Saturn V s-a ridicat de la sol purtînd primii oameni ce aveau să ajungă pe alt corp ceresc. Trei zile mai tîrziu, cei trei membri ai echipajului Apollo 11 au ajuns la destinaţie: Luna. Pe 20 iulie 1969, ora 20:18 GMT, o navetă în care se aflau Neil Armstrong şi Buzz Aldrin a aselenizat, iar pe 21 iulie 1969, la ora 02:56, Neil Armstrong a devenit primul om care a păşit pe Lună şi a rostit celebra frază „este un pas mic pentru un om, dar un pas mare pentru omenire”.

Cei doi astronauţi au revenit cu succes pe orbita lunară, unde erau aşteptaţi într-o navetă spaţială de cel de-al treilea membru al echipajului, Michael Collins, şi au revenit teferi pe Pămînt pe 24 iulie.

După Apollo 11 au urmat alte cinci misiuni care au dus cu succes oameni pe Lună, ultima dintre ele avînd loc în decembrie 1972. Aceste 6 zboruri spaţiale desfăşurate într-o perioadă de doar patru ani reprezintă singurele momente în care omenirea, prin 12 reprezentanţi, a ajuns pe un alt corp ceresc.

Putem spune că asasinarea celui mai iubit preşedinte american, în 1963, a fost fără doar şi poate un adevărat motor care a propulsat acest proiect. Văzut ca un capriciu sau ca pe o vanitate politică într-un moment de slăbiciune al americanilor în timpul conflictului ce împărţea lumea în două, la acel moment, se prea poate ca să se fi renunţat mai devreme dacă preşedintele care l-a promovat ar fi avut un sfîrşit lin.

Nixon a decis în 1972 ca acest program să fie stopat. Oricum nota de plată era destul de mare: anual cam 4-4,5 % din bugetul federal mergea către acest program spaţial. Azi mai puţin de 0.5% merge către NASA. 

Deşi beneficiile acestor călătorii au fost imense, perspectiva ca NASA să trimită din nou un om pe Lună este mică. Costurile mari ale programului Apollo şi lipsa de motivaţie directă cum a fost cursa înarmărilor din vremea Războiului Rece fac ca ideea de a păşi din nou pe Lună să fie îndepărtată. Există voci care vorbesc despre lucrurile „ascunse” marelui public de către NASA şi de Guvernul federal, aspecte găsite în aceste voiaje: existenţa extratereştrilor sau că ar mai fi cineva pe Lună.

Azi NASA încearcă să pregătească nu doar o revenire în termen de paşi pe Lună sau înfigerea unui steag acolo, ci un program – Constellation – care să susţină viaţa cîtorva oameni acolo pentru cîteva luni. Deşi termenul ar fi 2020, este puţin probabil ca acest lucru să se petreacă tocmai din cauza bugetului cu mult mai mic decît cel alocat programului Apollo.

Companiile private şi zborul pe Lună

Totuşi la orizont au apărut tot felul de iniţiative private, gata să ducă nu astronauţi, ci oameni obişnuiţi în apropierea Lunii. Una dintre cele mai cunoscute este Excalibur Almaz, o companie care beneficiază de experienţa consultantului Valeri Tokarev, un fost cosmonaut sovietic care a călătorit de două ori în spaţiu.

Compania intenţionează să folosească vehicule spaţiale sovietice ce au fost supuse unui proces de modernizare pentru a efectua călătorii spre Lună. Şeful Excalibur Almaz, Art Dula, afirmă că utilizarea celor 6 vehicule sovietice (dintre care 4 navete reutilizabile şi două staţii spaţiale) va economisi două miliarde de dolari din bugetul companiei faţă de varianta dezvoltării altor tehnologii.

Chiar şi aşa, călătoria spre Lună nu va fi ieftină, costul ei ridicîndu-se la 150 de milioane de dolari de persoană conform declaraţilor oficialilor companiei. De asemenea, cei ce vor dori să pornească în expediţie spre Lună vor urma un curs de pregătire de 6 luni. Pînă acum în spaţii au mers peste 500 de persoane, însă pînă la Lună nu a ajuns nimeni.

La orizont, în schimb, în ultimii 15 ani s-a ivit un nou actor dispus să investească masiv într-un program spaţial: China. În 2007 Mike Griffin, şeful agenţiei spaţiale a făcut o declaraţie surprinzătoare: „China va fi ţara care va duce la revenirea oamenilor pe Lună, iar americanilor nu le va plăcea acest lucru”. Lucrurile par să se confirme pentru că în ultima perioadă chinezii au început să obţină şi roade ale investiţiilor lor: prima femeie în spaţiu – Liu Yang, în vîrstă de 33 ani, şi numeroase ieşiri ale astronauţilor săi în spaţiul cosmic.

Cucerirea spaţiului cosmic rămîne însă o ţintă pentru omenire. Cine o va face în continuare este o necunoscută. Cînd va reveni omul pe Lună? Experţii spun curînd... indiferent ce rasă va avea acel om.

Historia.ro