DE CE NE ESTE CEL MAI TARE FRICA IN VIATA, IN FUNCTIE DE ZODIE

Fiecare zodie are calităţi şi puncte tari, însă nu am fi oameni dacă nu am avea şi temeri, iar acestea sînt influenţate, inclusiv, de semnul astrologic. În rîndurile de mai jos aflaţi de ce le este frică zodiilor, ca să cunoaşteţi slăbiciunile şi să le puteţi controla!

Berbecii au o sete de aventură greu de stăpînit, dar îşi doresc, totodată, pace interioară. Deşi faci tot posibilul să nu aibă o viaţă plictisitoare şi monotonă, cel mai tare se tem de despărţiri şi că vor pierde legătura cu oameni importanţi pentru dînşii.

Taurii sînt cunoscuţi pentru stabilitatea de care dau dovadă. Ştiu exact ce vreau de la viaţă şi fac tot posibilul să îşi menţină calea. Le este, însă, foarte frică să iasă din zona lor de confort. Pot avea liniște doar dacă dețin controlul absolut asupra lucrurilor.

Gemenii sînt foarte sociabili, distractivi şi creativi. Pentru că trăiesc exprimându-şi gîndurile şi creativitatea, cel mai tare îi sperie că nu le va fi apreciată inteligenţa. Se tem că nu vor fi cei mai buni în toate.

Racii sînt persoane emoţionale şi sensibile, au o capacitate impresionantă de a empatiza cu alţi oameni. Cel mai tare se tem, în mod natural, de respingere şi de faptul că o persoană ar putea să nu le răspundă cu aceeaşi dragoste pe care o oferă.

Leii, care sînt mereu în centrul atenției, sînt speriaţi că nu vor fi observaţi. Încrederea Leilor în propria persoană şi personalitatea puternică pe care o au este deja cunoscută. În secret, însă, se tem că vor trece neobservaţi şi că vor fi subapreciaţi.

Fecioarele se organizează foarte bine și le place să fie independente, cea mai mare teamă a lor este de a depinde de cineva. Fecioarele sînt punctuale, de cuvînt şi foarte eficiente. De asemenea, se tem de dezordine şi că nu vor fi auzite sau ascultate. Haosul le dă fiori!

Balanțele sînt extrem de empatice, așa că vor întotdeauna să aibă grijă de cei din jur. Ele iubesc pacea, sînt pline de dragoste şi înţelegere. Nu suportă conflictul şi confruntările directe, iar primul lor gînd în astfel de situaţii este să reinstaureze liniştea. Sînt îngrozite de gîndul că oamenii ar putea fi nefericiţi din cauza lor.

Scorpionii se tem de eşec. Nu contează prin ce provocări trec, pentru că mereu reuşesc să iasă la suprafaţă şi să extragă învăţăminte din ceea ce ţi se întîmplă. Sînt plini de pasiune, îşi pot ţine în frîu emoţiile, dar cel mai tare îi macină frica de eşec şi faptul că alţii le-ar putea descoperi punctele slabe.

Săgetătorii ţin foarte mult la libertatea lor, sînt foarte creativi şi energici. Viaţa Săgetătorilor este plină de aventură, iar cel mai tare se tem că cineva ar putea prelua controlul asupra vieţii lor şi că nu ar mai putea să trăiască după propriile reguli şi dorinţe. De multe ori fac greșeli, din dorința de a fi spontani și unici.

Capricornii visează la lucruri mărețe, așa că depun foarte mare efort să le atingă. Cea mai mare teamă este de a nu putea să își transforme visurile în realitate.

Sînt plini de ambiţie şi sînt extrem de motivaţi să obţină ce îşi doresc. Sub atitudinea curajoasă ascund, însă, teama că nu sînt destul de buni şi că nimeni nu îi înţelege cu adevărat.

Vărsătorii sînt protectorii zodiacului, lor le place ca ceilalți să depindă de ei și le este foarte teamă să nu fie vreodată prea slabi, pentru a susține nevoile cuiva. Vărsătorii se pricep de minune să îşi păstreze calmul în situaţii-limită şi să îi facă pe ceilalţi să se simtă în siguranţă. Unor Vărsători le este frică, însă, că cei dragi nu vor mai avea nevoie de ei.

Peștilor le este teamă de abandon. Nu lăsa niciodată pe dinafară o persoană în acest semn zodiacal, deoarece va ajunge să se confrunte cu depresie și anxietate. Ei investesc foarte mult în relațiile de suflet și cea mai mare suferință o experimentează tocmai din această cauză.

Sursa: secretele.com