DE CE LIDERII ORIENTALI MERG LA PUTIN SI NU LA OBAMA?

Chiar dacă Rusia nu este cea mai puternică din punct de vedere militar, după cum susţine presa occidentală, ea întotdeauna e gata să acţioneze. Acest lucru l-a demonstrat şi în Orientul Apropiat, unde a schimbat totalmente raportul de forţe.

În prezent, potenţialul militar al SUA în Orientul Apropiat e cu mult mai mare ca al Rusiei: în regiune se află circa 35 de mii de militari americani, sute de avioane. Ruşii deţin circa două mii de militari şi 50 de avioane. Cu toate acestea, liderii orientali preferă să meargă la Moscova, pentru a se întîlni cu Vladimir Putin, şi nu la Washington. Acum două săptămîni, la Moscova a fost premierul Israelului Benjamin Netanyahu, degrabă vine regele Arabiei Saudite. Preşedintele Egiptului şi alţi lideri orientali de asemenea trag la Moscova, pentru a se întîlni cu Putin.

De ce se întîmplă astfel? De ce presa arabă şi israeliană spune că ţările Orientului Apropiat nu mai caută sprijin la Washington? Pentru că relaţiile sînt mai importante decît forţa: ruşii s-au arătat pregătiţi să acţioneze în regiune pentru a schimba raportul de forţă, americanii – nu.

Decizia lui Putin de a se implica în conflictul sirian a permis consolidarea poziţiilor lui Assad, dar şi a diminuat simţitor gradul de izolare a Rusiei, după anexarea Crimeei. Da, Putin judecă altfel decît Obama. Preşedintele american admite folosirea forţei doar atunci cînd sînt ameninţate direct interesele SUA. Asta explică de ce el nu s-a implicat în Siria, cînd războiul a provocat criza umanitară şi consolidarea grupării Stat Islamic.

Însă în Orient se judecă altfel. Anume viziunea lui Putin, care admite folosirea forţei pentru atingerea unor scopuri politice, se consideră normă. Iată de ce anticamera lui Obama e pustie, dar la Putin vor sta în rînd. Acum preşedintele american îl sună pe Putin şi-l roagă să-l influenţeze pe Assad, recunoscînd astfel ponderea preşedintelui rus în regiune. Liderii orientali văd aceste lucruri. Ei au înţeles, că dacă vor să-şi apere interesele, trebuie de vorbit cu Moscova.

După Politico, SUA

Socialmai mult
29.05.17 - 16:18
29.05.17 - 15:48
29.05.17 - 14:44
29.05.17 - 13:24
29.05.17 - 13:16
27.05.17 - 12:37
26.05.17 - 16:20
26.05.17 - 15:28
26.05.17 - 14:14
25.05.17 - 16:07
25.05.17 - 15:42
25.05.17 - 15:28
25.05.17 - 13:51
24.05.17 - 17:46
24.05.17 - 16:21
24.05.17 - 13:24
24.05.17 - 13:12
23.05.17 - 19:51
23.05.17 - 17:12
23.05.17 - 17:02