DE CE E ATACAT CU ATITA DISPERARE DODON DE CATRE SANDU, NASTASE SI UNIONISTI?

După alegeri, vor să fure, prin violență, alegerile pe care le vor pierde!

Nu este nefiresc și nici o mirare realitatea că Președintele Igor Dodon se află în topul preferinței alegătorilor de a-l vota pentru un al doilea mandat prezidențial. Este un adevăr confirmat de absolut toate sondajele de opinie, dar și de convingerea îndreptățită a majorității moldovenilor că Dodon are nevoie de încă un mandat, de unul deplin, pentru a-și împlini obiectivele propuse și promise. Aici este vorba despre aceea că primul mandat al lui Dodon a fost unul fracturat de către mafia lui Plahotniuc. Mai bine de doi ani și jumătate din actualul mandat prezidențial, Președinției i-au fost amputate absolut toate atributele constituționale prin care Dodon ar fi putut să-și realizeze toate făgăduielile făcute alegătorilor. În final, s-a constatat că nu doar Dodon și alegătorii săi au fost sabotați de Statul mafiot controlat de Plahotniuc, ci întreaga Țară.

După ce Maia Sandu și-a trădat propriul Guvern prin provocarea dizolvării lui, în strictul ei interes personal – visul de a ajunge și Președinte –, aceasta a declanșat cele mai murdare atacuri și insinuări la adresa lui Dodon. Ei, mai apoi, i s-au alăturat, dar fiecare personalizat, Andrei Năstase, ”amanta politică” și finul oligarhului Andrian Candu, precum și mafia politică unionistă cu pretenții de ciobani aristocrați.

Conștiința lor politică murdară se revoltă, tainic, la gîndul că, în realitate Dodon și socialiștii au decis eliberarea Țării de sub dictatura personală a lui Plahotniuc, nu ei! Sandu, Năstase și Octavian Țîcu, pe paliere diferite, sînt susținuți de activiștii politici occidentali ai Corectitudinii Politice (Sandu, în special), de ONG-urile finanțate de Fundația Soros și care nu sînt obligate să facă rapoarte financiare, de Plahotniuc și Șor prin finanțări ilegale masive, dar și de către structuri ale serviciilor secrete românești complice cu Plahotniuc.

Toate insinuările și acuzele grave aduse lui Dodon, firește că neprobate, prin demonstrații, declarații isterice televizate etc. au un singur scop – crearea de ”argumente, motive” pentru a declanșa ample manifestații de proteste după ce, în turul doi, Dodon va fi declarat cîștigător al cursei prezidențiale. Astfel, ei vor să fure, prin violență, viitoarele alegeri pe care le vor pierde. Sfătuitorii lor din umbră, mă refer în special la cei români, nu admit că situația de acum nu este asemănătoare cu cea din 7 Aprilie 2009, care și aceea a fost una abuzivă, cu asistență logistică externă.

Tot în acest context, printr-o asociere abuzivă, Sandu, Năstase și unioniștii își imaginează că îi pot manipula pe moldoveni de așa manieră încît să-i facă să creadă că protestele preconizate de ei împotriva lui Dodon ar putea fi îngemănate cu cele din Belarus. Abuzul lor va fi și unul de-a dreptul criminal, iar asta pentru că diferența dintre democrația din Belarus și cea din Moldova e ca distanța de la Pămînt la Lună, în favoarea Moldovei.

Cei care au stat în spatele evenimentelor din 7 Aprilie 2009, i-au adus la Putere pe Plahotniuc, Filat și Ghimpu, transformînd Țara într-un Stat mafiot. Cei care stau acum în spatele Maiei Sandu, al lui Năstase și al unioniștilor, vor revenirea la Putere a lui Plahotniuc, a lui Șor, pe post de ”casier și colector de finanțe” al Țării, a lui Renato Usatîi, ca vătaf al lumii interlope care trebuie să controleze instituțiile de forță, dar și a lui Candu în fruntea Parlamentului sau a Guvernului.

Din disperare, din dorința de a se răzbuna pe moldovenii simpli că nu i-au ales majoritar, se vor arunca în joc sute de milioane de euro pentru a fi cumpărați protestatari, politicieni vizibili, factori de decizie din instituțiile de forță, veterani etc.

Un vot corect ar putea fi contestat incorect prin puterea pumnului! Ne putem aștepta la orice, iar asta pentru că Plahotniuc și Șor nu-i pot ierta pe moldoveni, dar și pentru că Sandu și Năstase sînt bolnavi de iluzia Puterii, crezîndu-se ALEȘI! Boala neamului prost!

Mihai CONȚIU