DE CE AMESTECUL MILITAR RUS IN SIRIA ARE SUCCES?

„În analiza „Furtuna roşie: lecţii operative pentru doi ani de participare a Rusiei în războiul din Siria”, publicată la 12 septembrie, colonelul în rezervă Michel Goya, istoric şi autorul blogului La voie de l'épée, a relatat strălucit motivele succesului amestecului militar rus în Siria”, scrie publicaţia franceză Le Monde.

Potrivit colonelului, „acest amestec are succes pentru că a permis să fie atinse scopurile primordiale, adică salvarea regimului sirian, care atunci se confrunta cu serioase complicaţii, şi chiar a contribuit la o posibilă victorie a acestuia. Unitatea operativă rusă a avut un impact considerabil în reţinerea forţelor rebelilor de la sfîrşitul anului 2015, iar pe urmă, mai ales odată cu luarea oraşului Aleppo, şi în ocuparea finală a unei mari traiectorii cum este traseul M5, centrul conflictului pe parcursul lui 2016. După care ruşii au început o campanie în deşertul din est, pînă la eliberarea aeroportului Deir ez-Zor, asediat de gruparea Stat Islamic. Astfel, pînă la sfîrşitul războiului mai este mult, însă Bashar al-Assad deja nu mai poate pierde”.

Istoricul francez mai menţionează că „aceste rezultate au fost obţinute cu ajutorul unor resurse destul de limitate. Acestea constituie 4-5 mii de oameni şi 50-70 de nave aeriene cu cheltuieli de aproximativ 3 milioane de euro pe zi, ceea ce reprezintă a patra sau a cincea parte din eforturile americane în această regiune.

„Războiul din Siria este un război de mozaic, în care sînt antrenate nu două lagăre, ci mai multe, similar cu războiul civil din Liban, din 1975 pînă la 1990. Aceste lagăre şi protectorii lor au scopuri diferite, care, în funcţie de situaţie, provoacă aliere sau divergenţe, ceea ce face acest conflict în acelaşi timp complicat şi stabil. Un parametru de bază este faptul că protectorii care concurează, îndeosebi SUA şi Rusia, n-au nici cea mai neînsemnată intenţie de a se ciocni în direct şi prin urmare evită confruntări pentru a reduce un asemenea risc. Ca urmare, o acaparare fulgerătoare a teritoriului unei părţi în mod automat îi încurcă alteia (care este pusă în faţa unui fapt finit) să pătrundă acolo. Aceasta este strategia „pietonului neatent” care trece strada şi-i impune pe şoferi să se oprească – în URSS şi Rusia este o practică folosită cu regularitate”, - susţine expertul.

După cum afirmă Michel Goya, „Rusia a reuşit să deblocheze „criza tactică” datorită unei brigăzi aeriene combinate a aviaţiei ruse. Chiar dacă capacităţile acesteia au variat, totuşi dotarea brigăzii niciodată nu a depăşit 70 de nave aeriene – o cifră destul de nesemnificativă pentru o armată care, teoretic, dispune de două mii de maşini. Componenţa brigăzii este foarte diversificată şi a evoluţionat cu timpul, întotdeauna combinînd avioane cu elicoptere, dînd însă preferinţă ultimelor”.

"Astfel, brigada de forţe aeriene a participat la zeci de operaţiuni combinate într-un ritm foarte alert (în medie o mie de zboruri) ceea ce a fost posibil graţie apropierii bazelor de linia de atingere, înainte de toate, a Khmeimim Air Base, la 25 de km la sud de Latakia, dar şi datorită îndepărtării bazelor „Tias” şi „Shayrat Airbase” în apropiere de Palmira”, scrie colonelul francez în rezervă.

„Conform portalului Airwars, peste două mii de locuitori paşnici din Siria se presupune că au fost ucişi în primele cinci luni de prezenţă a trupelor ruse. Însă ulterior pierderile civile s-au redus considerabil, în funcţie de derularea operaţiilor militare, dar şi pentru că piloţii au acumulat experienţă în teritoriu şi pentru că au început să folosească tehnică mai performantă, în special, avioane militare Mi 28N şi Ka-52, care au înlocuit Su-25 în misiunile de susţinere”, se indică în materialul citat.

„Operaţiunile din 2016 şi, mai întîi de toate, din 2017 sînt o confirmare a măiestriei perfecte, obţinute în organizarea operaţiunilor combinate. A fost parcursă o cale lungă în comparaţie cu acţiunile împrăştiate şi încurcate în timpul războiului din 2008 împotriva Georgiei”, - consideră istoricul.