Autor: Igor VOLNIŢCHI

Una din preocupările actualei guvernări este distrugerea opoziţiei, lucru care se vede cu ochiul liber după frecvenţa cu care apar în anumite instituţii media anumite materiale. În special, guvernarea este axată pe trei forţe politice: Platforma „Demnitate şi Adevăr”, „Partidul Nostru” şi Partidul „Acţiune şi Solidaritate”. Periodic, în prim plan sînt scoşi liderii acestor formaţiuni, cărora li se „numără coastele” în public. Nu ştiu ce eficienţă au aceste campanii (probabil, aici trebuie să-şi dea cu părerea sociologii), dar, totuşi, este un aspect la care aş vrea să mă opresc în continuare.

Eu (judecînd din punct de vedere strict politic) înţeleg de ce se loveşte în Maia Sandu şi în Andrei Năstase, dar şi în partidele lor. Aceste formaţiuni sînt de centru-dreapta, pro-europene, adică sînt pe acelaşi segment de electorat ca şi cei ce formează actuala guvernare. Logica e simplă: cu cît mai discreditate vor fi PAS şi PDA, cu atît mai mult loc va rămîne pe eşichierul politic pentru cei ce reprezintă puterea. Or, se ştie că una din regulile de bază ale consultanţei politice (care se aplică atunci cînd vezi că nu-ţi poţi creşte clientul sau propriul produs) este distrugerea alternativelor. Lipseşte omul de alternativă şi el, dînd a lehamite din mîină, din disperare de cauză, te va vota din nou sau nu va veni la vot (ceea ce este mai acceptabil pentru cel ce apelează la trucul respectiv, decît să participe la votare şi să-ţi voteze oponentul).

Am încercat să înţeleg şi logica loviturilor aplicate periodic de guvernare lui Renato Usatîi şi, la un moment dat, mi se crease impresia că chiar o înţeleg. Era în perioada cînd se mai discuta despre o posibilă fuziune a PD cu PCRM şi eu atunci intuiam că PD vrea să acapareze o bună parte din segmentul de centru-stînga. Din acest punct de vedere, Renato Usatîi şi partidul său reprezentau un pericol pentru formaţiunea-pilon a actualei coaliţii de guvernare, pentru că spre PN se îndreptau o importantă parte din votanţii de cîndva ai PCRM. Dar, în scurt timp, a devenit clar că PD nu intenţionează să fuzioneze cu PCRM şi nici să preia o parte din electoratul de stînga, pro-rus. Din contra, democraţii au început să pună un accent tot mai mare pe integrarea europeană (probabil, ghidîndu-se de interesele ce le au ca partid de guvernare). Dar, atacurile împotriva lui Renato Usatîi şi a partidului său nu doar că nu au contenit, ci s-au înteţit.

Din nou m-am întrebat: Care e logica? Pur şi simplu că PN crescuse rapid şi devenise (la un moment dat) cel mai influent partid din Moldova? Posibil! Or, niciodată nici o guvernare nu a tolerat creşterea rapidă a unui partid de opoziţie. Însă, situaţia actuală din Republica Moldova ne sugerează că, chiar dacă formal acesta putea fi un motiv pentru cei de la guvernare de a lupta contra PN, la modul practic această abordare este nu doar contraproductivă, ci şi periculoasă. Iar pentru a ne convinge de acest lucru, trebuie să scoatem în evidenţă care e esenţa şi baza actualei guvernări. E clar că aceasta nu e una pro-rusă şi nu are nici o şansă să fie, chiar dacă se întreprind anumite tentative de a îmbunătăţi relaţiile cu Rusia. Scheletele din dulapul PD şi istoria relaţiilor acestui partid cu factorii de decizie de la Kremlin, ne conving că, dacă Rusia şi-ar desface braţele pentru actuala guvernare a RM, atunci numai pentru a o „rupe” de Occident şi ulterior pentru a o „gîtui”, răzbunîndu-se astfel pentru obidele din trecut.

Deci, nu Rusia, ci Occidentul este cel care „ţine” actuala guvernare. Dar nu trebuie să ne facem iluzii şi să credem că Occidentul ar fi „îndrăgostit” de „reformele” sau de „elanul” pro-european al actualei guvernări. Nu! Pur şi simplu, occidentalii înţeleg că alternativa e… revenirea Moldovei sub influenţa Rusiei. Occidentul demult şi-ar fi retras mîna protectoare de pe creştetul actualei guvernări a RM şi ar fi permis „răsturnarea” puterii, dacă nu era „pericolul rusesc”. Iar „pericolul rusesc”, în opinia occidentalilor, e reprezentat de partidele lui Igor Dodon şi Renato Usatîi. Igor Dodon are un electorat mai mult sau mai puţin stabil – în mare parte acesta e fostul electorat comunist. Să baţi în PSRM sau să nu baţi, rezultatul e cam acelaşi. Electoratul lui Renato Usatîi e mai puţin stabil şi aceasta e şi bine, e şi rău pentru el. Pe de o parte, e rău pentru că acest electorat e mai sensibil la atacuri bine coordonate, iar pe de altă parte e bine că oferă posibilităţi de creştere în continuare. Probabil de aceea puterea şi loveşte în Renato Usatîi periodic. Dar unde e logica?

Să admitem că, la un moment dat, guvernarea şi-ar atinge scopul şi ar reuşi să diminueze considerabil rating-ul PN şi rating-ul personal al lui Renato Usatîi. Ce se va întîmpla atunci? Corect: va dispărea „pericolul rusesc”! Şi ce va însemna aceasta? Corect: că Occidentul nu va mai vedea nici un sens în susţinerea actualei guvernări, iar ce va urma, nu e greu să ne dăm seama. De aceea, şi spuneam, în debutul acestui material, că actuala guvernare e „dependentă” de Renato Usatîi.

P.S.: În ultima perioadă, „prietenii” noştri ne-au pus pe rînd ba în buzunarul lui Plahotniuc, ba în buzunarul Ţopilor, ba în buzunarul lui Dodon, ba în buzunarul lui Ghimpu. Cred că de această dată, „specialiştii în buzunare” ne vor plasa în cel al lui Usatîi. Îmi asum acest „risc” de dragul libertăţii de a scrie ceea ce gîndesc.

I.V.