Democraţie occidentală impusă cu forţa ca să sărăcească şi să distrugă un popor prosper

Liderul libian Gaddafi a fost omorît la sfîrşitul lui 2011, de rebelii finanţaţi de CIA. Ce s-au întîmplat cu libienii de atunci? O duc mai bine? Bineînţeles că nu! În continuare, se confruntă cu războaie civile, terorişti, instabilitate şi mizerie. Din păcate, pentru populaţie, bunăstarea socială introdusă de regimul Gaddafi s-a risipit ca un fum.

În 1951, Libia era cea mai săracă ţară din lume. Înaintea invaziei NATO din 2011, libienii se bucurau de cel mai înalt standard de viaţă din Africa, înaintea unor ţări ca Rusia, Brazilia sau Arabia Saudită. În Libia casele sînt considerate a fi un drept al omului. Ce a făcut Gaddafi pentru asta? Sub loviturile aeriene ale NATO, raidurile insurgenţilor liberali şi islamişti, s-a transformat din Jamahirie în „tînără democraţie”. Să vedem ce nu le-a convenit libienilor, de ce l-au omorît pe liderul lor Muammar al-Gaddafi!

1. Libia lui Gaddafi nu avea nici o datorie faţă de nimeni în lume.

2. Preţul unui litru de benzină era de 0.14$

3. Preţul unei pîini era de 0.15$

4. Învăţămîntul şi spitalizarea erau gratuite.

5. Tinerii căsătoriţi primeau în dar 64.000$ pentru a-şi procura apartament.

6. Fiecare familie libiană avea propria casă.

7. Pentru fiecare membru, familia libiană primea anual 1.000$ subvenţii.

8. Pentru fiecare copil nou-născut, familia primea 7.000$, ajutor material.

9. Ajutorul de şomaj: 730$ lunar.

10. Orice libian, dacă era admis la oricare facultate din lume, primea 2.500 euro de la stat, plus întreţinere, plus un automobil.

11. Salariul unei asistente medicale era de minim 1.000$.

12. Automobilele în ţară erau vîndute numai la preţ de fabrică.

13. La deschiderea propriei afaceri, Jamahiriya Libiană oferea un ajutor material de 20.000$, într-o singură tranşă.

14. Nu exista impozit pe imobil, la apartamente şi casele de locuit.

15. Impozitele mari erau interzise prin lege.

16. Cetăţenii libieni primeau creditele fără dobîndă din partea statului.

17. Energia electrică era gratuită pentru populaţie.

18. În toată ţara era dezvoltată o reţea de magazine pentru familiile cu mulţi copii, în care alimentele de bază erau vîndute la un preţ simbolic.

19. Pentru vînzarea produselor alimentare cu termenul expirat – amenzi astronomice.

20. Pentru falsificarea preparatelor medicale – pedeapsa cu moartea.

21. Vînzarea şi consumul de alcool – interzise prin lege.

22. Intermedierea în vînzarea imobilelor – interzisă prin lege.

23. După venirea la putere a lui Gaddafi, din Libia au fost alungate marile corporaţii.

24. Doar după preluarea puterii de către Gaddafi, negrii din Sudul Libiei au primit drepturi cetăţeneşti.

25. În 40 ani de „dictatură”, populaţia ţării a crescut de trei ori, iar mortalitatea infantila s-a micşorat de nouă ori.

26. Speranţa de viaţă a crescut de la 51,5 la 74,5 ani.

27. Gaddafi a luat decizia de a scoate Libia din sistemul bancar mondial şi alte 12 ţări arabe erau gata să-i urmeze exemplul.

A ordonat ex-preşedintele francez Sarkozy executarea lui Gaddafi?

Un fost agent al serviciilor secrete franceze care a acţionat la ordinele exprese ale lui Nicolas Sarkozy este suspectat de uciderea colonelului Gaddafi. Agentul s-a fi infiltrat sub acoperire capturîndu-l pe liderul Libian, după care l-a împuşcat în cap. Motivul, potrivit unor surse din Africa de Nord, a fost acela de a-l opri pe Gaddafi înainte de a putea fi interogat cu privire la legăturile sale extrem de suspecte cu Sarkozy, care era preşedinte al Franţei la momentul respectiv.

Alţi foşti lideri occidentali, inclusiv fostul prim-ministru britanic Tony Blair, a fost, de asemenea, extrem de apropiat de Gaddafi, vizitîntu-l în mod regulat şi avînd relaţii de afaceri cu el, de mai multe milioane de lire sterline.
Sarkozy, care în timpul unei vizite de stat la Paris, îl numea odată pe Gaddafi drept un „lider frate”, se pare ca ar fi primit cîteva milioane bune de la fostul lider libian pentru a-şi finanţa campania electorală din 2007.

Naţiunile Unite nu au mandatat aceste atacuri şi au considerat că aliaţii occidentali nu au ce căuta în treburile interne ale altor state. De fapt, a fost doar gargară ieftină pentru că aproape zilnic s-au lansat bombardamente asupra Libiei care, în final, a dus la răsturnarea lui Gaddafi, atacuri susţinute de armata britanică împreună cu cea franceză, avînd chiar şi trupe terestre speciale, infiltrate pentru a ajuta la acest lucru.