Republica Moldova este în faţa unui examen extrem de serios, un examen cum nu am mai avut de trecut decît o singură dată în cei aproape 22 de ani de independenţă. Sîntem pe cale de a pierde definitiv Transnistria, nefiind exclusă nici varianta unor noi confruntări armate la Nistru. Acest lucru devine tot mai evident, chiar dacă politicienii se fac că plouă şi încearcă să se ascundă după deget. 

Despre necesitatea consolidării societăţii în jurul unei idei naţionale s-a vorbit mult în aceşti ani, dar niciodată nu s-a mers mai departe de declaraţii. Aceasta pentru că unii credeau că societatea trebuie consolidată în jurul ideii de integrare europeană, alţii – în jurul ideii de integrare euro-asiatică, iar a treia categorie – în jurul ideilor general creştine, dat fiind faptul că societatea noastră este una aproape 100% creştină. Nimeni însă şi niciodată nu a pus problema de a uni întreaga societate în jurul ideii de integritate teritorială. Tot timpul s-a crezut (absolut greşit) că acest obiectiv nu poate fi realizat, dat fiind interesele geopolitice majore pe care le au marile puteri ale lumii în această regiune. Tot timpul s-a promovat (absolut eronat) ideea că, dacă problema transnistreană va fi soluţionată, acesta va fi meritul marilor puteri ale lumii. Tot timpul s-a spus (în exces chiar) că cheia soluţionării conflictului transnistrean este la Moscova. Toate aceste idei au dreptul la viaţă, dar ele nu pot să anuleze altă idee şi anume că, indiferent de cine ar depinde soluţionarea problemei transnistrene, societatea moldovenească este pur şi simplu obligată să se unească, să facă front comun pentru a obţine realizarea acestui important obiectiv. Nu se ştie de ce, dar noi, moldovenii, mai degrabă credem că ne putem integra în structurile europene, în cele euro-asiatice, decît în perspectiva de a trăi într-un stat integru. Pledăm pentru integrare europeană, pentru integrare euro-asiatică, făcîndu-ne a nu înţelege că, fără soluţionarea problemei transnistrene, acest lucru e imposibil. Ne minţim singuri pe noi că, dacă ne vom integra în Uniunea Europeană sau în structurile euro-asiatice, soluţionarea problemei transnistrene va veni de la sine. Umblăm pe la Moscova, pe la Bruxelles, promovînd diferite idei şi obiective, dar ne temem să aruncăm o privire peste Nistru, să recunoaştem cît de gravă în realitate este această problemă şi să ne apucăm în sfîrşit de soluţionarea ei la modul serios.

Ultimele evenimente legate de reglementarea problemei transnistrene ar trebui să fie ca un duş rece pentru noi toţi. Situaţia la Nistru degradează pe zi ce trece, iar despre posibilitatea unui nou conflict armat se vorbeşte deja deschis la diferite nivele.

Iar un nou conflict armat, indiferent de cine va fi inspirat, promovat şi implementat în practică, va însemna sfîrşitul statului Republica Moldova! Uitaţi-vă ce s-a întîmplat pe teritoriul fostei Iugoslavii sau chiar în Sudan. Asta ne dorim noi? Căci, examinînd precedentele pe plan internaţional, vedem că, în cel mai bun caz, Moldova îşi va păstra independenţa şi suveranitatea pierzînd pentru totdeauna o parte a teritoriului său, iar în cel mai rău caz…

În situaţia creată, avem nevoie mai mult ca oricînd de solidaritate. Pur şi simplu sîntem obligaţi să fim uniţi, indiferent de opiniile diferite pe care le avem în anumite probleme. Şi presa, şi politicienii, şi analiştii, şi mediul neguvernamental, şi mediul academic, şi societatea civilă etc. – toţi trebuie să vorbim cu o singură voce, în caz contrar cu toţii vom avea de pierdut. Avem o mare necesitate de a fi uniţi şi această necesitate trebuie să-şi găsească expresia practică. Este şi o datorie morală pe care o avem faţă de predecesori, dar şi faţă de generaţiile viitoare.

Dumitru SPĂTARU

(tribuna.md)