De la Churchill încoace, nu s-au mai ţinut discursuri deştepte

Integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, indiferent de data la care se va întîmpla acest eveniment firesc, este, la ora actual, interesul şi idealul nostru naţional. Geografia ne-a predestinat să fim aproape de inima continentului European. Politicienii de prim rang şi politicile marilor naţiuni a făcut ca destinul nostru să fie disputat sau disputabil, dar destinul nostru final, se înţelege, nu poate fi altul decît cel de cetăţeni ai comunităţii europene.

Pe parcursul următoarelor numere ale ziarului nostru, ne-am propus să vă oferim partea cea mai semnificativă a unui interviuluat  Ciprian Chirvasiu scriitorului, eseistului, criticului literar, diplomatului şi aristocratului care a fost Alexandru Paleologu din România. Veţi vedea că acest interviu este sau ar trebui să fie o pildă de înţelepciune şi de luciditate, valabilă pentru toţi intelectualii şi politicienii din Republica Moldova. Facem această afirmaţie deoarece absolut toate observaţiile, constatările marelui gînditor definesc, fatalmente, şi realităţile încă funeste de aici.

Interviul, în care se vorbeşte despre România, UE, SUA, Rusia, terorism, prostie etc., a fost realizat de către Ciprian Chirvasiu în Toamna anului 2004, cu un an înaintea trecerii în nefiinţă a lui Alexandru Paleologu, cînd România nu era membră a UE, fiind publicat integral în volumul „Destine fără noi”, apărut la editura „Badea” în anul 2006. Îl vom reproduce întocmai după grafia autorului.

Alexandru (Alecu) Paleologu s-a născut pe data de 14 Martie, 1919, la Bucureşti, şi a decedat pe data de 2 Decembrie 2005. Prin diverse înrudiri, Paleologu a fost descendent al domnitorului Constantin Brîncoveanu. A fost deţinut politic în România comunistă, iar mai apoi, după 1989, a fost ambasador în Franţa şi senator. (MS)

INTERVIU. Alexandru Paleologu (continuare din numărul trecut)  

“Suntem inculţi, dar avem o mare cultură”

Ciprian Chirvasiu: În România, cine face cultura? Talentele autentice, aşa zisele “grupuri de prestigiu”, care generează centre de putere, sau doar culturnicii care-i gestionează sărăcia?

Alexandru Paleologu: În nici un caz culturnicii, care sunt nişte parazitari. Ei vorbesc despre cultură, dar nu ştiu ce-i aia. Trag doar foloase din cultură, au salarii pe baza asta. Iar ceilalţi, care vorbesc despre cultură şi se cred culţi, pot să fie justificaţi sau nu. Căci nu orice prestigiu este justificat. Unele pot fi. Cum se face deosebirea dintre ele? Aici e o mare ceartă şi nu se ajunge niciodată la înţelegere. Mai ales că fiecare are şi excese. Uneori ne ambalăm şi exagerăm. Însă noi avem o mare cultură. Suntem inculţi, dar o mare cultură avem! Suntem inculţi acum, dar n-am fost totdeauna.

Cultura se poate discerne în anumite situaţii din viaţa cotidiană. În felul cum reacţionezi într-o anumită împrejurare, în felul cum te porţi într-o circumstanţă. În felul de a fi civilizat stă semnul că ai cultură. Poate că nu una foarte evidentă şi foarte discursivă. Dar o ai sigur dacă ştii să respecţi cuviinţa, spiritul, graţia, frumuseţea. Dar noi mai iubim cumva frumuseţea? Astăzi s-ar putea să mai fie vreo câteva sute de inşi în stare de asta. Nu-i mult! Nu-i destul! - De ce nu se poate trăi din performanţă culturală în ţara asta? Cine îi împinge pe românii profunzi peste graniţă?

Ce s-ar fi făcut Eliade, Cioran, Ionesco, Brâncuşi fără marile biblioteci ale lumii, fără emulaţia culturală a Occidentului?

Ciprian Chirvasiu: Strălucim numai în exil, domnule Paleologu?

Alexandru Paleologu: Aici e o chestie: destinul individual nu este obligatoriu legat de un anumit loc. Un om poate să ajungă ilustru în cu totul altă societate şi în alt mediu decât cel naţional. Orice om inteligent şi glorios merită să fie glorios fiindcă este inteligent. Dar în materia asta nu cred că e bine să optăm pentru o anumită formulă pentru că riscăm să devenim exclusivişti.

E o nenorocire faptul că azi, la noi în ţară, nu ştiu dacă poţi să-i aduni pe toţi inteligenţii într-o încăpere ca asta. Poate mai mare, dar nu cu mult. Evident, n-au dispărut oamenii inteligenţi, nici cei cultivaţi, nici cei cuviincioşi. N-au dispărut. Dovadă că ne vedem între noi. Dar ei nu mai contează. Nimeni nu le acordă nici cea mai mică atenţie, nici cel mai mic respect, nici o preţuire.

Azi, la noi, cu anumite excepţii, te uiţi cum oamenii care prezintă interes, despre care se pomeneşte mereu, au o dublă calitate indisociabilă: sunt şi cretini şi miliardari. A fi miliardar fără a fi cretin nu spune nimic. A fi cretin fără a fi miliardar, nici atât. Dar cretinul miliardar are un prestigiu formidabil. Nota bene: nu toţi care sunt consideraţi cretini sunt chiar cretini. (...)

Cândva aveam o idee: omul deştept se îmbogăţeşte. Da’ de unde! Prostul se îmbogăţeşte şi numai la asta se gândeşte. Deşteptul are lucruri mult mai interesante în cap, alte conversaţii, alte bancuri, alte combinaţii productive. Nu se îmbogăţesc decât proştii. Sigur că se întâmplă ca unii să se îmbogăţească pentru că au un talent special pentru afaceri, o intuiţie mai exactă. Nu o etică, nici o filosofie a avuţiei. Ci o estetică a avuţiei. Ăştia sunt oamenii bogaţi şi inteligenţi. Unii dintre ei. Nu toţi au această calitate. Dar pe cei inteligenţi nu-i prea vezi mereu în actualitate. Nu pot fi omişi, dar nici nu sunt foarte agreaţi.

Românul admiră bogăţia, dar nu pe bogatul inteligent. Bogăţia se admiră pentru prostia ei, nu pentru inteligenţa ei. Am remarcat că prostia place, are simpatizanţi, are partizani. Prostia este un lucru unanim apreciat şi aducător de glorie. Eu nu sunt unul dintre aceia care contribuie la sporirea acestor glorii.

Ciprian Chirvasiu: Există o carismă bolnavă a prostiei.

Alexandru Paleologu: Categoric. “Vom avea dreptul la ceva, dacă ni-l vom impune”

Ciprian Chirvasiu: Când credeţi că se va desprinde cultura română de visteria statului? Oare creatorii or să aibă vreodată dreptul la tihnă, la o viaţă decentă? Vor putea să se exprime fără să facă mereu compromisuri? În “Jurnalul de la Păltiniş“, se relatează cum Noica s-a dus la prim secretara de Timiş şi a rugat-o, plângând, să încerce să investească în cultură, nu în fotbal. Pentru că valorile culturale sunt cele care rămân şi ne reprezintă cu adevărat.

Alexandru Paleologu: Noica a făcut cum făcea de obicei. Era un mare gânditor, un mare filosof, un om fermecător. Ştiu precis, fiindcă am fost foarte apropiat de el. Dar uneori avea nişte excese copilăreşti absolut indiscutabile. Să te duci plângând la o secretară de partid!! De ce plângând? De ce nu răstindu-te? Apoi, noi vom avea vreodată dreptul la ceva? Îl vom avea dacă ni-l vom declara şi ni-l vom impune! Dacă nu, nu!

Ciprian Chirvasiu: Credeţi că va reuşi cultura română să-şi producă propriile resurse? De ce nu e sprijinită nici acum de banul privat? Există soluţii politice care să-i dea o gură de oxigen?

Alexandru Paleologu: Ceea ce este politic este suficient de viciat din insuficientă cultură. În ţara noastră, au fost câţiva oameni politici care erau şi oameni de cultură. Secolul trecut, au fost cu duiumul! Astăzi cred că mai există, dar nu îi mai vedem. Dacă ne-am întâlni unul cu altul, ne-am putea da seama că suntem oameni cultivaţi şi deştepţi. (va urma)