De la Churchill încoace, nu s-au mai ţinut discursuri deştepte

Integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, indiferent de data la care se va întîmpla acest eveniment firesc, este, la ora actual, interesul şi idealul nostru naţional. Geografia ne-a predestinat să fim aproape de inima continentului European. Politicienii de prim rang şi politicile marilor naţiuni a făcut ca destinul nostru să fie disputat sau disputabil, dar destinul nostru final, se înţelege, nu poate fi altul decît cel de cetăţeni ai comunităţii europene.

Pe parcursul următoarelor numere ale ziarului nostru, ne-am propus să vă oferim partea cea mai semnificativă a unui interviuluat  Ciprian Chirvasiu scriitorului, eseistului, criticului literar, diplomatului şi aristocratului care a fost Alexandru Paleologu din România. Veţi vedea că acest interviu este sau ar trebui să fie o pildă de înţelepciune şi de luciditate, valabilă pentru toţi intelectualii şi politicienii din Republica Moldova. Facem această afirmaţie deoarece absolut toate observaţiile, constatările marelui gînditor definesc, fatalmente, şi realităţile încă funeste de aici.

Interviul, în care se vorbeşte despre România, UE, SUA, Rusia, terorism, prostie etc., a fost realizat de către Ciprian Chirvasiu în Toamna anului 2004, cu un an înaintea trecerii în nefiinţă a lui Alexandru Paleologu, cînd România nu era membră a UE, fiind publicat integral în volumul „Destine fără noi”, apărut la editura „Badea” în anul 2006. Îl vom reproduce întocmai după grafia autorului.

Alexandru (Alecu) Paleologu s-a născut pe data de 14 Martie, 1919, la Bucureşti, şi a decedat pe data de 2 Decembrie 2005. Prin diverse înrudiri, Paleologu a fost descendent al domnitorului Constantin Brîncoveanu. A fost deţinut politic în România comunistă, iar mai apoi, după 1989, a fost ambasador în Franţa şi senator. (MS)

INTERVIU. Alexandru Paleologu (continuare din numărul trecut)

“Vom avea o lume stupidă şi ticăloasă”

Ciprian Chirvasiu: Lumea se schimbă fundamental. În tâmpit se schimbă, nu în altceva!

Alexandru Paleologu: Se şterg graniţele, se vorbeşte despre “statul mondial”. O dobitocie asta cu “statul mondial”. Statul este o creaţie juridică, necesară pentru organizarea unei societăţi care are elemente comune: limbă, istorie. Dar nu acesta este idealul. Actualmente, a apărut o chestie care ar fi trebuit să-mi placă: ideea de Uniune Europeană. Suntem invitaţi, cu destule reticenţe, să aderăm şi noi. Cum să aderăm la ceea ce suntem? Ce să schimbi, când ai fost în istorie pe un anumit loc al planetei? Eşti european pentru că te-ai născut în Europa! Nu poţi fi altceva!

Alţi imbecili de la noi şi din alte părţi cred că european e numai elveţianul. Modelul elveţian. Care model elveţian? Ce geniu au elveţienii? Să nu fim balcanici? Să nu-i mai avem drept modele nici pe Socrate, nici pe Platon, nici pe Aristotel, nici geometria euclidiană, nici sistemul social grec? Socrate, Platon şi Aristotel erau eminamente balcanici! Nu ne mai place, domnule! Vom avea ceea ce ne place: o lume stupidă şi evident ticăloasă.

Nu reuşesc să găsesc nici o consolare în ideea că n-o să fie aşa. Ba o să fie, n-are cum altfel. Grav este că se iau modele stupide. Uniunea Europeană cu care ne mândrim astăzi a dat un test formidabil: iată, acele declaraţii moderate, normale şi de bun simţ ale lui Buttiglione au stârnit o revoltă grozavă în rândul unor oameni cu mutre normale. Dar care nu mai voiau să fie normali, că nu mai era la modă. Au început să mănânce căcat în mod zgomotos, la Uniunea Europeană. Păi ce să aştepţi de la aşa ceva? Cum să fiu pe de o parte cetăţean al unei ţări, apoi al unui continent?

Există un parlament european şi unul naţional. Ce să faci cu două parlamente? Şi ăsta, unul, e de prisos. Vorbesc ca parlamentar. Eu ştiu ce era parlamentul pe vremuri, mai puţin acum: ocazie pentru oamenii de talent să ţină cuvântări memorabile şi ocazie pentru a vota prosteşte lucruri stupide. Altceva nimic. Uniunea Europeană este o catastrofă. Pare a fi un element ponderator contra influenţei excesive a americanilor. Dar ce, a fost inventată de europeni? Nu, domnule, tot de americani! Uniunea Europeană este anti-Europa însăşi! N-avem ce face. Probabil că n-avem încotro, că ni se pune sula-n coaste ca să fim şi în Uniunea Europeană.

Nu era suficientă Europa, trebuia şi o Uniune Europeană! Uniune cu cine? Uniunea asta este negarea unei viziuni globaliste. Dacă trebuie să ne unim, înseamnă că suntem diferiţi. Şi atunci Europa nu poate fi un lucru reductibil la o arhitectură. Dar se dă, o dată în plus, prilejul de a se ţine discursuri stupide. Că, de la Churchill încoace, nu s-au mai ţinut discursuri deştepte. Nu ştiu ce anume ar putea să ne dea o oarecare indiferenţă necesară. Dar eu nu reuşesc să fiu indiferent. Nici un om care este cât de cât atent nu poate reuşi asta. Vrem nu vrem, o să ajungem tot acolo.

Dar cultura română contemporană are valori suficient de viabile ca să semnifice în noul spaţiu? Sunt Caragiale şi Eminescu suficient de europeni? Colosal de europeni! Nimeni nu e mai european ca ei! Dar românii îl detestă pe Caragiale, zicând că el ne-a făcut să fim neserioşi. Cum să afirmi aşa ceva?! El, cel care a râs de caraghioşi?! Problema noastră e că nu mai ştim să râdem. Ni se pare că râsul ar fi o atitudine necuviincioasă, ireverenţioasă, nerespectuoasă faţă de valori. Să nu râzi! Să nu se mai râdă! O atitudine care vine din comunism. Atunci, dacă râdeai, te dădeai de gol că nu eşti tâmpit. Era foarte periculos. (va urma)