Dacă numim genială o postare pe Facebook, o piesă muzicală de duzină sau o declarație teribilistă a vreunui politician, atunci cum să numim opera lui Newton, Mozart, Darwin, Einstein?

Dacă numim genocid criza economică din țară, emigrația oamenilor sau mobilizarea în forță a poliției în fața protestatarilor, atunci cum să numim exterminarea armenilor, a evreilor și a rwandezilor tutsi?

Dacă numim apocaliptice scenele vreunui incendiu din vreo piață agricolă sau drumurile cu gropi, atunci cum să numim imaginea norului nuclear de la Hiroshima?

Cînd vocabularul celui care se pronunță e neîndestulat, victime devin cuvintele tari; ele sînt devalorizate, la fel cum a fost devalorizată titulatura de expert în țara asta.

Prea multe etichete și epitete puse anapoda. Prea multe hiperbolizări și bizarerii lingvistice sînt prezente în media de la noi.

Bine-ar fi ca la facultatea de jurnalism să se dedice cîteva lecții pentru a explica semnificația termenilor „dramă”, „tragedie”, „trist”, „șoc”, „excepțional”, „exploziv”, „genial”, „umilitor”, „uluitor”, „breaking” și a altora din același registru.

Uneori ar fi suficientă simpla consultare a dicționarului, dar nu ne putem baza pe această metodă, fiindcă necesită un efort din partea tinerilor. Mai întîi de toate, e nevoie de un dicționar alături, ceea ce presupun că e o raritate. Apoi, goana după titluri șocante și atractive este prioritară grijii pentru exprimarea corectă și elegantă. Plătim tribut ratingului.

Noi, e adevărat, am crescut într-un mediu lingvistic infect, într-o atmosferă de bilingvism găunos, care nu ne-a permis să însușim cum se cuvine propria limbă, nici ca pronunție, nici ca vocabular, nici ca dexteritate a vorbirii. Nici a doua limbă, rusa, nu o posedăm la un nivel suficient de înalt. O vorbim stîlcit și, adeseori, cu un accent rizibil. Plus de toate, să recunoaștem că nici prea mare efort nu depunem pentru a deveni vorbitori mai buni.

Bilingvismul ne permite să înjurăm copios în două limbi: în rusă și română. Aici sîntem pricepuți, am împrumutat rapid argourile și expresiile practicate. Dar cu asta ni se cam epuizează performanța în materie de posedare a limbajului.

Am tot auzit laude că noi, moldovenii, cunoaștem cîteva limbi străine. Cică îi surprindem pe cei de peste hotare prin vorbirea în vreo două-trei limbi cel puțin. S-ar putea. Dar niciuna nu o cunoaștem bine. Nici măcar pe cea maternă.

Or, operele de valoare sînt scrise de cei care cunosc fie și o singură limbă, dar excelent. Sîntem cu toții mari repetenți la acest capitol.

Dorian FURTUNĂ