Experimente medicale pe oameni, făcute de SUA (3)

(1941) Dr. William C. Black infectează un bebeluş de 12 luni cu herpes, ca parte dintr-un experiment medical. La vremea respectivă, editorul Jurnalului de Medicina Experimentală, Francis Payton Rous, numeşte acest fapt „un abuz de putere, o încălcare a drepturilor individului, şi fără nici o scuză datorită faptului că boala ce urma avea implicaţii pentru ştiinţă”. Un articol dintr-un număr al Arhivelor de Pediatrie din 1941 descrie studii medicale asupra severei boli de gingii Angina lui Vincent, în care doctorii transmit boala de la copiii bolnavi la cei sănătoşi prin perii dentare. Cercetătorii ofera către 800 de femei gravide lovite de sărăcie, la Universitatea Vanderbilt, „cocktail-uri” clinice prenatale, incluzînd fier radioactiv, pentru a determina necesarul de fier la o femeie însărcinată.

(1942) Serviciul de Război Chimic începe experimente cu iperiţă şi levizită pe 4.000 de membrii militari din armata Statelor Unite. Unii subiecţi ai testelor nu realizează că sînt voluntari pentru un experiment privind expunerea chimică, precum Nathan Schnurman, în vîrstă de 17 ani, care în 1944 crede că este voluntar să testeze doar „hainele de vară ale Marinei U.S.” . George Merk, preşedinte al Merck Pharmaceuticals, este numit director al Serviciului Cercetare de Război, o agenţie destinată să supravegheze implementarea unui program de război biologic.

(1944 – 1946) Un căpitan din corpurile medicale adresează, în Aprilie 1944, un memoriu către colonelul Stanford Warren, şef al Secţiunii Medicale a Proiectului Manhattan, exprimîndu-şi îngrijorarea despre efectele componentului fluorură din bomba atomică asupra sistemului nervos central şi cerînd testări pe animale pentru a determina extensia acestor efecte: „dovezi clinice sugerează că hexfluorura de uraniu ar putea avea un însemnat efect asupra sistemului nervos central. Pare mult mai posibil ca acest component F, mai degrabă decît T, să fie factorul cauzator. Din moment ce lucrul cu aceşti compuşi este esenţial, va fi necesar să ştim dinainte ce efecte mentale apar după expunere”. În anul următor, Proiectul Manhattan va începe studii pe oameni privind efectele fluorurii. Echipa medicală a Proiectului Manhattan, condusă de acum infamul radiolog al Universităţii Rochester, col. Safford Warren, injectează plutoniu în pacienţii spitalului universitar Strong Memorial.

(1945) Continuînd Proiectul Manhattan, cercetătorii injectează plutoniu în 3 pacienţi la Spitalul Billings al Universităţii Chicago. Departamentul de Stat al US, Serviciul de Informaţii al Armatei şi CIA încep Operaţiunea Paperclip, oferind oamenilor de ştiinţă nazişti imunitate şi identităţi secrete în schimbul lucrului la proiecte guvernamentale secrete despre medicina de război chimic şi aerodinamic în Statele Unite.

(1945 – 1955) În Newburgh, New York, cercetători legaţi de Proiectul Manhattan încep cel mai extensiv studiu american făcut vreodată asupra efectelor fluoridării apei publice de băut.

(1946) Continuînd studiul Newburg din 1945, proiectul Manhattan oferă comisioane Universităţii Rochester pentru a studia efectele fluorurii asupra animalelor şi a oamenilor într-un proiect cu numele de cod „Programul F.” Cu ajutorul Departamentului de Stat al Sănătăţii New York, cercetătorii programului F colectează şi analizează în secret sînge şi mostre de ţesut de la locuitorii din Newburg. Studiile sînt sponsorizate de Comisia de Energie Atomică şi au loc la Spitalul Strong Memorial al Centrului Medical al Universităţii Rochester.

(1946 – 1947) Cercetătorii Universităţii Rochester injectează 4 bărbaţi şi 2 femei cu uranium-234 şi uranium-235, în doze ce variau de la 6.4 la 70.7 micrograme per kilogram de greutate corporală, pentru a studia cît uraniu puteau să tolereze înainte ca rinichii să fie afectaţi. Şase bărbaţi angajaţi ai laboratorului metalurgic Chicago primesc apă de băut contaminată cu plutoniu-239, pentru ca cercetătorii să poată afla cum este plutoniul absorbit de tractul digestiv. Cercetătorii încep să folosească pacienţii din spitale ca subiecţi umani pentru experimente medicale, numite inteligent drept „investigaţii” sau „observaţii” în rapoartele studiilor medicale pentru a evita conotaţiile negative şi publicitatea negativă. Publicul american află într-un final despre experimentele de război biologic derulate la Fort Detrick dintr-un raport emis de Departamentul de Război.

(1947) Col. E.E. Kirkpatrick din Comisia De Energie Atomică a Statelor Unite emite un document top-secret (707075) datat în 8 Ianuarie. În acesta, el scrie despre faptul că „anumite substanţe radioactive sînt pregătite pentru administrare intravenoasă la subiecţi umani ca parte a muncii în contract.” Un document secret al aceleiaşi comisii, datat în 17 Aprilie, specifica faptul că „este de dorit ca să nu fie eliberat nici un document în care se face referinţă la experimente pe oameni, ce ar putea genera o reacţie negativă a opiniei publice sau procese legale”, revelînd faptul că guvernul american era conştient de riscurile de sănătate pe care testele sale nucleare le ridicau personalului militar ce conducea experimentele sau pentru civilii aflaţi în imediata apropiere. CIA începe să studieze potenţialul LSD-ului (LSD este un drog sintetic extrem de periculos; nota red.) ca armă, folosind subiecţi civili şi militari pentru experimente, fără acordul acestora sau chiar fără cunoştinţa acestora. În final, aceste studii legate de LSD vor evolua în proiectul MKULTRA în 1953.

(1947 – 1953) Marina Statelor Unite începe Proiectul Chatter, pentru a identifica şi testa aşa-numitele „seruri ale adevărului”, precum cele folosite de Uniunea Sovietică pentru a interoga spioni. Mescalina şi scopolamina, un depresant al sistemului nervos central, sînt printre multele droguri testate pe subiecţi umani. (va urma)