CUM SE RAZBUNA GHIMPU PE ROMANIA PENTRU CA NU-L MAI SUSTINE?

Diversiuni infantile şi eficiente în acelaşi timp

La şedinţa Parlamentului de Vineri, 15 Decembrie, unii deputaţi liberali şi pro-români pîrîţi şi-au pus pe pupitre steguleţe ale României. Acest lucru a fost contestat de către un deputat democrat, invocînd, pe bună dreptate, faptul că şi alte grupuri parlamentare sau deputaţi îşi pot pune pe pupitrele lor steguleţe ale Federaţiei Ruse sau Turciei. Finul Naşului, Andrian Candu, viitorul fost preşedinte al Parlamentului, a respins contestaţia colegului său, demonstrîndu-ne astfel cît de raFINat este şi veţi înţelege şi de ce.

Plecînd de la realităţile binecunoscute, logica elementară şi bunul simţ ar trebui să fie dominante, iar asta în sensul că liberalii nu ar fi trebuit să recurgă la un gest atît de ostentativ. Sigur că această iniţiativă este patronată de Mihai Ghimpu. În realitate, iar asta o spun pentru cei care nu sînt informaţi, chestiunea cu expunerea steguleţelor României şi excesul bizar al lui Ghimpu de pro-românism din ultimii 3-4 ani ascunde o teribilă frustrare. El este frustrat din cauză că România nu-l mai susţine de ani buni, ca şi pe Dorin Chirtoacă, din elementarul motiv că el şi nepotul său sînt implicaţi într-o serie de acte de corupţie, iar aici mă refer şi la cele pentru care nu sînt încă inculpaţi.

Ca o paranteză, nu pot să nu notez un paradox: Ghimpu nu mai este susţinut de către români din motivele arătate, dar şi pentru că nu mai face parte din Mafia Puterii de la Chişinău, dar România guvernanţilor corupţi susţine Guvernarea de la Chişinău, pe care e greu să n-o pui în aceeaşi oală cu cea de la Bucureşti!

Excesele pro-româneşti ale liberalilor nu sînt nimic altceva decît o formă de răzbunare a lui Ghimpu pe România. Bătrînul intrigant captiv ştie prea bine că afişarea unui pro-românism deşucheat provoacă, aşa cum este şi firesc, aversiuni faţă de România, fie că este vorba despre cei care susţin cauza identităţii naţionale a Republicii Moldova, fie că este vorba despre transnistreni, găgăuzi etc. Cu cît va pleda mai sonor „cauza românească”, cu atît mai mult se vor înfuria unii moldoveni pe „expansionismul românesc”.

În acest scenariu de răzbunare, Ghimpu ştie că este perceput a fi un pro-român convins, chiar dacă nu este aşa, motiv pentru care el este conştient că doar astfel, cu această acoperire perfectă, va consolida tabăra antiromânească de pe principii adverse false. Abia acum Ghimpu a devenit o autentică „mînă a Moscovei”, metaforic vorbind, căci Moscovei cred că îi este în paişpe de cloaca anti sau proromânească de aici. Rusia e prea puternică pentru a nu putea ocupa ce vrea şi cînd vrea ori elibera oricînd orice entitate statală. În acest context, politicianul provincial Ghimpu se oferă voluntar şi „subtil” să joace rolul de „mînă a Moscovei” nu pentru Rusia, ci pentru meschinele lupte interetnice de aici.

În contextul descris mai sus, se poate înţelege şi altfel faptul că raFINatul Andrian Candu, un fel de român pîrît în misiune şi el, a fost de acord cu prezenţa steguleţelor României pe pupitrele deputaţilor liberali. Dacă Ghimpu se cere subtil să devină o „mînă a Moscovei”, Candu, în numele Naşului, vrea să fie mănuşa ei! Vorbesc şi scriu serios!

Mihai CONŢIU

02.04.24 - 12:28
03.04.24 - 13:44
03.04.24 - 13:42
01.04.24 - 12:39
05.04.24 - 19:01
01.04.24 - 12:46
07.04.24 - 00:04
05.04.24 - 17:10
05.04.24 - 17:10
09.04.24 - 12:16
09.04.24 - 12:15
06.04.24 - 13:48
05.04.24 - 17:07
07.04.24 - 00:09
09.04.24 - 00:59