CUM SA SE SCHIMBE CEVA DACA NICI CEI CARE CER SCHIMBARE NU VOR SA SE SCHIMBE?

Din 1989 şi pînă acum, politicienii şi intelectualii moldoveni tot vorbesc despre necesitatea schimbării/reformării clasei politice. În aparenţă, parcă este vorba despre un imperativ absolut justificat şi generat de intenţii nobile, progresiste, puse în slujba viitorului ţării lor şi al bunăstării moldovenilor. Despre „revoluţia evolutiv-involutivă a guvernaţilor moldoveni” din anii 1990 şi pînă acum nu mai are rost să vorbim pentru că se simte al dracului de dureros. Era normal ca astăzi Republica Moldova să fie guvernată de o clasă de politicieni neprăfuiţi şi necompromişi de un trecut de care ei s-au desprins o dată cu Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova.

Cel mai la îndemînă, căci aşa pare şi firesc, tuturor le vine să-i acuze pe politicieni, în exclusivitate, de involuţia, depravarea şi de pericolul eşecului Statului Republica Moldova. Oare aşa şi este în totalitate? Nicidecum! Problemele grave cu care se confruntă astăzi această ţară nu ar fi fost cu putinţă să existe dacă guvernanţii care s-au perindat la Putere nu se bucurau de complicitatea eternilor democraţi proeuropeni, lideri civici şi elite intelectuale care cer permanent reînnoirea clasei politice.

În contextul bocetului naţional slobozit acum de către toţi bieţii moldoveni faţă de guvernanţii care, în campaniile electorale, tot spun că distanţa pînă la Rai este doar de o staţie de troleibuz, „dublurile politicienilor” încearcă să le spună moldovenilor aceleaşi tîmpenii mincinoase de 28 de ani. Guvernanţii de astăzi nu se deosebesc cu nimic de toţi predecesorii lor – fură şi mint la fel, căci ei vor să ajungă la Putere ca să moştenească tezaurul şi bugetul Statului, nu pentru binele ţării şi al oamenilor, motiv pentru care păstrează ţara într-o eternă încremenire în timp.

La fel cum guvernările ajung să deţină Puterea prin rotaţie, chiar dacă în esenţa lor sînt de aceeaşi factură, diferenţiindu-se doar prin banalele sigle de partid, acelaşi lucru se întîmplă şi cu masa critică. Aici mă refer la făţarnica grupare a celor care se erijează în critici permanenţi ai Puterii, în lideri ai unei incoerente, incompetente şi improvizate societăţi civile sau ai grupărilor de intelectuali. Tinerilor nu li se permite să se integreze în „clanul lor democratic” pînă cînd nu ajung să le semene lor, bătrînilor dinozauri.

Această „masă critică independentă” nu sare la gîtul guvernanţilor din spirit civic responsabil, din patriotism autentic sau de dragul moldovenilor, ci pentru că toţi aceşti critici – intelectuali, comentatori sau pretinşi analişti politici, lideri ai unor ONG-uri ori jurnalişti – chiar din asta trăiesc în belşug şi cu o serie întreagă de privilegii. Ceea ce îi caracterizează şi le trădează imoralitatea este modul în care ştiu să-şi administreze sursele de finanţare a „afacerii lor”, căci pînă la urmă „societatea lor civilă” este o afacere profitabilă.

Diferitele ONG-uri, asociaţii profesionale, uniuni de creaţie, trusturi de presă etc. obţin, semestrial sau anual, în mod legal, prin proiecte concurenţiale, finanţări româneşti, europene şi americane. Privind din această perspectivă, pentru că acesta este şi scopul finanţatorilor, beneficiarii granturilor ar trebui să fie un model apolitic de independenţă, de echidistanţă. Ei ar trebui să fie cei mai incoruptibili şi mai credibili creatori de modele democratice din această ţară. Ei ar trebui să fie repere pentru partide, nu invers. Dacă ar fi fost aşa, guvernările criminale din ultimii opt ani n-ar mai fi existat, nici n-ar fi putut fi imaginate.

Primenirea morală a societăţii civile şi a clasei politice din Republica Moldova nu a fost şi nu este cu putinţă din cauză că beneficiarii de granturi externe de care aminteam au apelat la dublă finanţare, adică şi din interior, de la partide şi fireşte că la negru, adică ilicit. În aceste condiţii, spre tristeţea şi nenorocirea moldovenilor, s-a ajuns ca şi în 2018 şi în anii care vor urma bieţii alegători să primească lecţii civice, democratice proeuropene, de politologie şi de poziţionări echidistante faţă de politicieni de la aceeaşi lideri de opinie ieşiţi din sovietism în 1991 şi intraţi, tot atunci, în democraţie proeuropeană. În fond, analiştii foarte echidistanţi, obiectivi şi independenţi povestesc de 28 de ani tot ce au citit din manualele de specialitate cu ceva aplicaţii la realitatea moldovenească. Au o audienţă mai proastă ca a presei scrise. De-a lungul anilor, aceşti „comentatori politici independenţi”, cu ipocrizie, au fost şi sînt anti sau pro guvernare în funcţie de preţul cu care au fost momiţi de politicieni.

Pentru că sînt bine ancoraţi în „seifurile politicienilor puternici”, nimeni nu îndrăzneşte să le spună unora ca Sergiu Ostaf, Andrei Popov, Oazu Nantoi, Victor Gurău şi alţii să ne lase în pace: „Măi, nene, du-te şi ai grijă de nepoţei, că ne-ai demonstrat deja cine eşti şi ce poţi!” La fel şi lui Nicolae Dabija, care, la fel ca şi Mihai Ghimpu, tot „îi uneşte” pe moldoveni cu români din 1990 încoace! Amintiţi-vă numai cum, pe vremea guvernării comuniste, comentatorii politici amintiţi, minus Gurău pentru că era al comuniştilor, dădeau moldovenilor lecţii de anticomunism, cum le promiteau ei un viitor democratic şi proeuropean după ce vor da jos de la Putere PCRM!

Amintiţi-vă cu cît entuziasm au susţinut şi s-au aruncat în barca partidelor care au format AIE pentru a guverna, după 2010, Republica Moldova! Amintiţi-vă cu cît extaz le lustruiau pantofii celor pe care îi susţineau ca fiind mari salvatori democratici ai naţiunii – Filat, Ghimpu, Lupu şi Plahotniuc! Acum s-au convins cu toţii pentru ce i-au alungat pe comunişti de la guvernare! Acum le-a rămas un singur „salvator” – Plahotniuc –, dar deja unii îşi împrospătează saliva pentru a săruta alte „promiţătoare funduri politice”, ca, de exemplu, Andrei Năstase. Despre „comentatorii politici captivi” de genul Roman Mihăeş, Vitali Catană şi alţii nu are rost să vorbim – oricînd îşi vor găsi după colţ un nou „idol”!

Spre deosebire de politicieni, luaţi nominal, aceşti comentatori politici, lideri intelectuali, şefi de ONG-uri ori de uniuni de creaţie sînt nemuritori. Ei supravieţuiesc oricărui politician, iar asta pentru că au abilitatea de a se pune în slujba celui care urmează la Putere. O fac cu uşurinţă pentru că politicienii, fiind toţi de aceeaşi factură, îi lasă moştenire urmaşilor lor. Se întîmplă asta deoarece toţi seamănă între ei – politicienii şi aceşti comentatorii au acelaşi nivel de incompetenţă în tot ceea ce ţine de administrarea ţării şi analiza pertinentă a exerciţiului politic, singurul lor obiectiv comun fiind dobîndirea a cît mai mulţi bani, indiferent de mijloace!

Toate cele arătate reprezintă unele din cauzele esenţiale pentru care nu este posibil ca să se schimbe ceva în această ţară! Dacă nici cei care cer schimbare nu vor să se schimbe, atunci despre ce fel de viitor mai poate fi vorba? Viitor unionist cu Dabija sau poetul moldovean Ion Hadîrcă din majoritatea parlamentară criminală, penală şi antinaţională de la Bucureşti? Viitor proeuropean cu „comentatorii politici” de la Chişinău pomeniţi mai sus? Înainte de a începe reformele hai să fim sinceri şi oneşti. Cu adevărat sinceri şi oneşti. După asta lucrurile vor merge ca pe roate.

Mihai CONŢIU

Socialmai mult
20.10.18 - 15:28
19.10.18 - 18:21
19.10.18 - 18:20
19.10.18 - 16:27
19.10.18 - 14:12
19.10.18 - 13:41
19.10.18 - 13:38
19.10.18 - 10:02
18.10.18 - 17:20
18.10.18 - 15:24
18.10.18 - 13:03
17.10.18 - 19:45
17.10.18 - 17:34
17.10.18 - 14:08
17.10.18 - 13:32
16.10.18 - 18:40
16.10.18 - 16:39
16.10.18 - 11:51
15.10.18 - 17:45
15.10.18 - 17:40