CUM NE IUBIM COPIII, DACA-I DORIM OAMENI

Cu mulţi ani în urmă, cînd instinctul de mamă nu mă încerca în nici un fel, mi-a nimerit pe mîini o carte, unde am dat de nişte recomandări de psihologie pentru părinţi. Păi, iată acolo scria că de la cea mai fragedă vîrstă copilului trebuie să-i repeţi şi să-i menţionezi că el e cel mai bun, e cel frumos, e cel mai deosebit. Astfel de tactică îi va ridica nivelul de autoapreciere, îl va lipsi de frustrări şi-l va încuraja să devină cel mai bun. Sau cel puţin îl va încuraja să creadă în sine şi să încerce. Cam aşa ceva. Bineînţeles, toate aceste indicaţii trebuie să fie luate în sănătoase paranteze de raţiune, corectitudine, adecvat. Că doar n-o să-i spui că e cel mai frumos şi cel mai bun unui mic purcel, care aruncă cu supă în tine. În fine, azi am posibilitatea să experimentez şi să mă conving singură de adevărul acelei cărţi. Da, e aşa. În relaţiile cu copiii mei nu mă zgîrcesc deloc la diminutive, la pupiciuri, la tandreţe şi gingăşie, iar asta nu mă încurcă să fiu o mamă exigentă şi să am o autoritate incontestabilă în ochii lor. Or, „buburuzele, floricelele, hulubaşii, boboceii şi brînduşele mamei” ştiu că sînt cei mai frumoşi şi mai speciali, dar, totodată, nu se vor aventura prea mult să-mi încerce nervii şi încrederea. Şi vor fi gata să facă tot ce li se cere, numai să nu fie privaţi de porţia de dragoste şi laude.

Acum nu că aş pretinde că sînt părintele ideal, dar chiar nu-i înţeleg pe unii ce fac din copiii lor. Ştiu de la cineva că în fiecare zi îi dă copilului la liceu cîte o sută de lei de cheltuială. Părinţii au o afacere şi consideră că e normal ca „copilul lor să nu se simtă un sărăntoc”. Întreb, la ce-i trebuie în fiecare zi la şcoală unui elev de treaptă gimnazială cîte o sută de lei. Şi răspunsul: să mănînce, să-şi cumpere ce doreşte, să poată ieşi cu colegii unde doreşte. Mai pe scurt – bani de buzunar. Oare toţi colegii au această sută de lei în fiecare zi? Va înţelege acest puşti preţul banilor, dacă-i vin aşa de simplu?

Ce fel de dragoste este aceasta? Cumpărată? Oare părinţii care nu socot banii de buzunar pentru copii lor nu-şi dau seama ce rău le fac? Şi ce surprize urîte le pregătesc pe viitor. Pot şi să exemplific. Într-o familie cunoscută lucrurile la capitol financiar derulau perfect. Trei vacanţe pe an, şi nu pe litoralul ucrainean, dar în locuri exotice, de bani mari. Shopping în mall-uri europene, boarfe doar de firmă, alte beneficii care pot fi asigurate de bani. Pînă într-o zi, cînd vorba unui celebru film de demult – „s-a prăbuşit trustul”. Pentru că nu e mare minune azi să cadă afaceri ce păreau chiar destul de profitabile.

Tragedia a fost enormă. Şi dacă adulţii au ştiut cumva să se conformeze situaţiei, atunci copilul a fost praf. Cum aşa: s-au terminat vacanţele cu sute de poze postate în reţele de socializare, la şcoală trebuie de mers cu transport public, pentru că nu mai poate fi întreţinut şoferul casei, ţoalele nu se mai schimbă la fiecare sezon ş.a. care în opinia acelui copil se numea sărăcie. Nu mai ştiu ce se întîmplă acolo, ultima dată îmi povestea o cunoştinţă comună că părinţii erau foarte îngrijoraţi şi căutau în disperare psiholog pentru că situaţia devenise gravă de tot. Se ajunsese că fata refuza să iasă din casă pentru că-i era ruşine că nu mai face parte din „tineretul de aur”.

Jalnic. O formă de dragoste pentru copil trebuie să fie şi o bună pregătire pentru viaţă. Iar aceasta include educarea dragostei faţă de aproapele său, indiferent de condiţie socială, şi acceptarea adecvată a oricărei situaţii. Am mai scris la această rubrică. Copiii sînt produsul nostru şi ce-o să plămădim din ei aceea vom avea la final. Să-i iubim, să-i răsfăţăm, să-i alintăm, dar să-i învăţăm să fie oameni, nu nişte paraziţi consumatori.

Lilia GRUBÎI