Cum arata cu adevarat Stefan cel Mare – inalt sau scund?

Chipurile voievodului la 35 şi la 50 de ani, de la tînărul cu plete la bărbatul cu barbă

Despre aspectul fizic al voievodului Ştefan cel Mare au existat numeroase mituri. Este descris ba subţire şi ascetic, ba voinic. Singurele reprezentări ale voievodului se regăsesc în pictura bisericească şi într-o carte de cult de la Humor. Ştefan cel Mare a fost stăpînitorul unei Moldove puternice şi prospere, cu tîrguri care se consolidau de-a lungul drumului ce lega, prin zona Est-carpatică, Marea Neagră de oraşele Poloniei. Totodată, a fost un voievod războinic, care a reuşit să menţină independenţa Moldovei în faţa unor adversari redutabili, super-puteri ale vremii, fie cu sabia, fie cu ajutorul diplomaţiei. Cu toate acestea, sunt lucruri foarte puţin cunoscute despre Ştefan cel Mare, aspecte aparent banale. Mai precis, nu se ştie foarte clar cum arăta cu adevărat voievodul moldovean. De altfel, în jurul aspectului fizic al domnitorului s-au construit numeroase mituri, mai mult sau mai puţin propagandistice.

Primele mărturii, după 138 de ani

Probabil cea mai cunoscută descriere a voievodului, cu cîteva indicii de natură fizică, îi aparţine cronicarului Grigore Ureche. De altfel, publicul larg, atunci cînd se gîndeşte la Ştefan cel Mare, invocă acel personaj „nu mare la stat şi mînios”. De atunci, statura scundă a domnitorului a ajuns aproape axiomatică. De altfel iată caracterizarea făcută de Grigore Ureche, voievodului Ştefan cel Mare în „Letopiseţul Ţării Moldovei”.  

„Fost-au acestu Ştefan vodă om nu mare la statu, mînios şi de grabu vărsătoriu de sînge nevinovat; de multe ori la ospeţe omoria fără giudeţiu. Amintrilea era om intreg la fire, neleneşu, şi lucrul său îl ştiia a-l acoperi şi unde nu gîndiiai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie era meşter, unde era nevoie însuşi se viriea, ca vazîndu-l al săi, să nu să îndărăptieze şi pentru aceia raru războiu de nu biruia. Şi unde biruia alţii, nu perdea nădejdea, ca ştiindu-să căzut jos, să rădica deasupra biruitorilor. Mai apoi, după moartea lui, şi feciorul său, Bogdan Vodă, urma lui luasă, de lucruri vitejeşti, cum se tîmpla din pom bun, roadă bună iase. Iară pre Ştefan Vodă l-au îngropat ţara cu multă jale şi plîngere în mănăstire la Putna, care era zidită de dînsul. Atîta jale era, de plîngea toţi ca după un părinte al său, că cunoştiiau toţi că s-au scăpatu de mult bine”, scria Grigore Ureche.  

Cronica lui Ureche a fost scrisă însă la mai bine de 130 de ani de la moartea voievodului, într-o epocă în care informaţia circula mai mult pe cale orală, cu adaosuri voite sau întîmplătoare, plus erorile de rigoare. Pe scurt, Grigore Ureche, născut la aproape 100 de ani de la moartea voievodului, nu l-a văzut niciodată în carne şi oase pe Ştefan cel Mare şi a perpetuat la rîndul său, informaţii transmise din generaţie în generaţie despre marele voievod. Cu toate acestea această caracterizare a voievodului a fost preluată de intelectualii secolului al XIX lea şi transformată de fapt în imaginea simbol a voievodului, care în rîndul publicului larg, persistă şi astăzi. 

Un portret fantastic şi un chip inventat

În perioada romantică a istoriografiei din secolul al XIX-lea, fiind în acelaşi timp şi o perioadă de exacerbare a spiritului naţional, personalităţile şi faptele vechilor voievozi medievali au fost exploatate la maxim din punct de vedere literar şi istoric, de scriitorii şi istoricii vremii. Exista însă o problemă. Nu era cunoscută nici o imagine a domnitorului. Se vorbea despre faptele unui om fără chip. Gheorghe Asachi, un intelectual de elită al României secolului al XIX-lea, a venit însă să rezolve această problemă şi a inventat un chip pentru Ştefan cel Mare. Mai precis a făcut o litografie pe baza propriei imaginaţii, dar şi a unui tablou votiv păstrat la mănăstirea Bădeuţ.

Pictura de la Bădeuţi era însă din secolul al XVIII-lea, adică la două veacuri de la moartea marelui voievod şi nici măcar nu reprezenta originalul. ”Ambele aceste variante portretistice stau sub influenţa artei post-bizantine; o figură meditativă, mai curînd ascetică, notă accentuată de mustăţi şi barbă imense”, scrie istoricul Ion Solcanu, specialist în artă medievală în articolul ”Portretul lui Ştefan cel Mare în pictura epocii sale. Noi consideraţii”, inclus în lucrarea ”Ştefan cel Mare şi Sfînt 1504-2004. Portret în istorie”. Pe scurt, un voievod ascetic, cu figură de basileu bizantin, credincios, măcinat de grijile poporului său. era de această dată un voievod înalt. Acest portret realizat de Asachi a fost acceptat inclusiv de mediul academic şi corespundea imaginii pe care intelectualii şi-au făcut despre Ştefan cel Mare. Însă era o imagine fantezistă şi cît se poate de falsă. Un mit transformat în realitate, departe de chipul real al voievodului.   

O descoperire revoluţionară care nu corespundea însă pretenţiilor vremii

Descrierea lui Grigore Ureche, dar mai ales litografia lui Asachi au rămas un etalon în prezentarea aspectului fizic al voievodului. Aşa arăta Ştefan cel Mare şi convenea tuturor. Un personaj nobil, puternic. În 1881, Episcopul Romanului Meclchisedek face însă o descoperire uluitoare. Mai precis, observă, pe una dintre filele Tetraevangheliarului de la Mănăstirea Humor, chipul lui Ştefan cel Mare Era o carte bisericească comandată de Ştefan cel Mare, scrisă de ieromonahul Nicodim de la Mănăstirea Putna. Lucrarea a fost terminată în 1473. Acest document de o valoare istoriografică uriaşă a fost tipărită în timpul vieţii domnitorului. Cu alte cuvinte, artistul care realizare aceea lucrare îl văzuse în carne şi oase.

Imediat, Melchisedek a trimis această veste Academiei Române în şedinţa din Noiembrie 1881, iar episcopul Romanului era convins că acela era chipul adevărat al voievodului moldovean. Evident nu corespundea viziunii academicienilor din aceea perioadă şi nici imaginarului naţional de la finele secolului al XIX-lea. Abia la începutul secolului XX, Nicolae Iorga a fost dispus să cerceteze chipul voievodului de pe Tetraevangheliar. Mai ales o dată cu munca de restaurare a vechilor mănăstiri moldave, în ctitoriile ştefaniene, au fost scoase la lumină, mai ales de sub straturi groase de funingine, mai multe tablouri votive şi reprezentări ale voievodului moldovean. Dintre acestea două au fost realizate în timpul vieţii lui Ştefan cel Mare. Ele sunt considerate de specialişti cele mai veridice. Sau, pe scurt, cele care redau adevăratul chip al voievodului.

Ştefan cel Mare la 35 de ani: suplu şi blond

Cea mai veche reprezentare, realizată în timpul vieţii voievodului este cea de la Mănăstirea Humor. Mai precis faimosul Tetraevangheliar descoperit de Episcopul Romanului la 1881. Aşa cum precizam, acesta a fost realizat la comandă de ieromonahul Nicodim de la Mănăstirea Putna şi terminat în 1473. Tot Nicodim a realizat şi miniaturile de o frumuseţe remarcabilă. Lucrarea a fost executată la Putna şi trimisă mai apoi de voievodul Ştefan cel Mare, mănăstirii Humor.   ”Binecredinciosul si de Hristos iubitorul tar, Io Stefan voievod, domnul Tarii Moldo-Vlahiei, a dat sa se scrie acest Tetraevanghel cu mana ieromonahului Nicodim si l-a daruit manastirii de la Humor, intru pomenirea sufletului sau si al parintilor sai si al copiilor sai, egumen fiind aitunci popa Gheorghe, si s-a sfarsit in luna iunie 17, in anul 6981(n.r. 1473)”, se arată în textul de danie, la pagina 265, scris în slavonă.  

Această lucrare religioasă va avea o istorie zbuciumată ajungînd în urma invaziei turcilor din 1538 în Transilvania. După ce trece şi prin Constantinopol şi ajunge din nou în Moldova, va fi luată din nou de cazaci în 1653. Cartea este recuperată de un general transilvănean, Ioan Kemeny, fiind cumpărată de voievodul Gheorghe Ştefan şi dăruită din nou Mănăstirii Humor. Cartea a fost redescoperită de Melchisedek, episcopul Romanului abia în 1881. Pe una dintre filele cărţii se află şi chipul voievodului Ştefan cel Mare. Nicodim, cel care a realizat lucrarea, l-a cunoscut în carne şi oase.

În imaginea din Tetraevangheliar, Ştefan cel Mare, avea probabil 35 de ani, dacă luăm în considerare faptul că s-a născut, cel mai probabil în 1438. Este reprezentat în genunchi în faţa Fecioarei Maria aflată alături de fiul ei pe un jilţ. Voievodul îi oferă Fecioarei cartea sfţntă pe care o comandase călugărului Nicodim. Ştefan este un bărbat în floarea vîrstei cu plete lungi şi blonde. Nu avea barbă, doar o mustaţă groasă, dar bine aranjată. Avea chipul rotund, tineresc, şi părea în deplinătate forţelor sale. Avea totodată ochi albaştrii şi sprîncene groase şi arcuite, dar şi frunte boltită. Nasul îi era mic şi drept. Impresionantă este ţinuta voievodului, cu influenţe italieneşti şi franţuzeşti. De altfel, domnitorul moldovean avea legături strînse cu oraşele state şi principatele italieneşti. Coroana pe care o purta era înaltă, cu fleuroni. Hainele erau după modă florentină, cu o mantie scurtă. Straiele îi erau scumpe şi îi arătau statutul şi puterea. Pantalonii erau strîmţi, după modă italiană, iar cizmele la fel, cel mai probabil din piele întoarsă roşie. Este un voievod tînăr, cu plete bogate, energic, elegant şi cu relaţii în lumea occidentală.

Ştefan cel Mare la 50 de ani: prea corpolent şi cu barbă roşcată

A doua reprezentare realizată în timpul vieţii domnitorului este cea de la Mănăstirea Pătrăuţi, judeţul Suceava. Este o ctitorie ştefaniană realizată în 1487 în satul Pătrăuţi, aflat la numai cîţiva kilometri de municipiul Suceava şi implicit de cetate de scaun. Datorită arhitecturii deosebite, a picturii, dar şi a iconografiei, biserica de la Pătrăuţi a intrat în patrimoniul UNESCO în anul 1993. Biserica este pictată în stilul umanismului bizantin, specific Paleologilor şi conţine scene unicat. Totodată se remarcă prin culorile folosite, fiind atestat un adevărat ”galben de Pătrăuţi”. Interesant este tabloul votiv în care apare voievodul Ştefan cel Mare, oferind această ctitorie Mîntuitorului. Totodată, pictura arată şi succesiunea la tron, lîngă voievod şi soţia sa Maria Voichiţa, fiind prezent Bogdan al III-lea, cel Chior, desemnat urmaş al tatălui său. Mai apar totodată în acelaşi tablou şi domniţele Maria şi Ana.

Avînd în vedere că pictura a fost realizată în 1487, Ştefan cel Mare, cel mai probabil văzut de artişti, avea 50 de ani. Schimbările sunt vizibile, faţă de portretul din Teatraevangheliarul din 1473. Voievodul nu mai arată aceeaşi vitalitate. Din contra, voievodul dă semne de supraponderalitate, fiind cunoscut faptul că voievodul suferise de gută. Poartă, de asemenea, o barbă roşcată, scurtă, bine tunsă. Totodată portul este mai degrabă bizantin, diferit oarecum de cel din reprezentarea de la Humor. În orice caz Ştefan cel Mare păstrează pletele lungi şi blonde, sprîncenele arcuite dar şi senzaţia de forţă.  

Din ambele reprezentări specialiştii au tras următoarele concluzii privind aspectul său fizic. ”O figură plină, rotundă, cu frunte largă, cu sprîncene groase, dar frumos arcuite care străjuiesc ochii albaştri cu nasul drept şi subţire, sub care o mustaţă deasă acoperă buza de sus, cu o barbă puţin voluntară. Acest chip care exprimă seninătate şi blîndeţe, tînăr în portretul de pe foaia din evangheliar, mai vîrstnic în pictura voroneţiană, dar viguros în ambele, este încadrat de un şuvoi de plete blonde care îi acoperă gîtul şi umerii aşa cum, şi astăzi, în regiunile de munte, unde portul strămoşesc s-a păstrat nealterat, mai poartă bătrînii satului”, precizează Ion Solcanu. Cît despre înălţimea lui Ştefan cel Mare, nu se cunosc date precise. În orice caz, avînd în vedere dimensiunile sabiei, considerată a lui Ştefan cel Mare, şi funcţionalitatea armei, dar şi stilul de viaţă al voievodului, este puţin probabil ca acesta să fi fost foarte scund. (Adevărul.ro)