CUM AJUTA PLAHOTNIUC PAS SI PPDA

Misiunea diabolică a celor 6 democraţi transfugi

Plecarea din PDM a celor 6 deputaţi, Andrian Candu, Corneliu Padnevici, Vladimir Cebotari, Eleonora Graur, Sergiu Sîrbu și Grigore Repeșciuc, care reprezintă nucleul dur al celor de care Plahotniuc s-a folosit ca să uzurpeze Puterea în Stat, nu reprezintă nici pe departe o autentică reevaluare politică de dragul democraţiei şi al ţării. Dezertarea lor din PDM, cu toată acoperirea politică de rigoare, în realitate, nu e nimic altceva decît o relocare a transfugilor într-o misiune dată lor de Plahotniuc în mai amplul lui plan de a se răzbuna pe Igor Dodon. Planul mafiotului fugar e diabolic, simplu şi eficient.

La ora actuală, Plahotniuc şi Şor continuă să extragă încă sume colosale din Republica Moldova prin firme şi combinaţii complicate şi bine puse la punct, ale căror iţe le vor fi extrem de dificil anchetatorilor să le dezlege cu rapiditatea cu care ne-o dorim toţi. Tocmai din acest păienjeniş financiar profitabil se vor găsi bani pentru ca Andrian Candu să-şi finanţeze un nou partid. De fapt, se cam vede de unde vin paralele. Din acelaşi păienjeniş, mai există bani pentru eventuala cumpărare de noi deputaţi. Nu uitaţi că asta este „specialitatea” lui Plahotniuc! Aici nu mai are rost ca să amintim despre mecanismele de şantaj încă funcţionale! În acest context afirmam că planul lui Plahotnic este eficient şi simplu.

În ceea ce priveşte partea diabolică a răzbunării lui Plahotniuc pe Dodon, trebuie să analizăm simplu momentul părăsirii PDM de către grupuleţul lui Candu. Ei au făcut acest pas, fireşte că la ordinul lui Plahotniuc, în momentul în care a existat certitudinea că PDM vrea să se spele de „păcatele trecutului cu Plahotniuc”, să se reechilibreze, optînd să susţină Guvernul tehnocrat al socialiştilor, fără ca să intre şi la o alianţă de guvernare. Aceste lucruri se întîmplă, să nu uităm, după ce infantila politică Maia Sandu şi-a sacrificat propriul Guvern, visînd stupid că asta-i asigură o eventuală victorie în alegerile prezidenţiale. Un cadou nesperat pentru Plahotniuc!

Guvernul Sandu, chipurile, reprezenta „spoiala proeuropeană” în condiţiile în care era sprijinit de PSRM. PDM, chiar şi pînă la dezertarea celor 6 deputaţi din aripa dură a oligarhului, ar fi fost o „opţiune convenabilă” de o alianţă cu blocul ACUM, iar asta şi pentru unele cercuri româneşti şi occidentale care-şi imaginau gratuit că luptînd împotriva socialiştilor vor face Federaţia Rusă să tremure de frică. Sandu şi Andrei Năstase, însă, nici nu concepeau o alianţă cu PDM tocmai din cauza aripii dure a lui Plahotnic reprezentate de cei 6 deputaţi transfugi.

Oricît de paradoxal ar părea, începînd cu plecarea celor 6 deputaţi democraţi, PAS şi PPDA, adică Sandu şi Năstase, vor fi ajutaţi, în modul cel mai consistent, în perspectiva alegerilor prezidenţiale, dar şi pentru subminarea actualului Guvern, tocmai de aripa dură a lui Plahotnic de care, anterior, în mod fariseic, s-au dezis, au refuzat-o. Acum însă, subit, Sergiu Sîrbu, trompeta moale a lui Plahotniuc şi Candu, este deja îmbrăţişat cu mult drag de Jurnal TV şi privit cu admiraţie de deputaţii lui Andrei Năstase!

Avînd „finanţări secrete”, cei 6 deputaţi, împreună cu viitorii susţinători pe care îi vor racola, configurarea lor politică, sub steagul unui alt partid, va fi subordonată MISIUNII de a-i sabota pe socialişti şi Dodon, optînd pentru un statut de neafiliaţi, de grup politic „independent proeuropean”, care, fără să fie într-o alianţă declarată cu PAS şi PPDA, va vota, în Parlament, cu aceştia pentru „acoperire proeuropeană”. Sandu şi Năstase ştiu asta. Şi jubilează. Sînt satisfăcuţi că vor beneficia de un sprijin gratuit în lupta lor împotriva lui Dodon, fără să fie „compromişi” de o alianţă cu aripa dură a lui Plahotniuc, cea din pricina căreia au refuzat o alianţă cu PDM.

Acum, Plahotniuc chiar are motive să jubileze faţă de cum îi foloseşte tocmai pe cei care au luptat împotriva lui, iar în prezent sînt nevoiţi, cu satisfacţie politică meschină, să-i accepte ajutorul pentru că „nu e la vederea moldovenilor”.

În ceea ce priveşte „gruparea dură a celor 6 transfugi”, îndeplinirea acestei MISIUNI şi încropirea unui partid îşi va mai avea rostul de a-şi consolida statutul proeuropean „credibil”, întru spălarea atrocităţilor lui Plahotniuc, dar şi în defavoarea PDM. Credulitatea politică a unor demnitari europeni nu o dată a fost constatată în ceea ce-i priveşte pe mafioţii politici moldoveni de teapa unora ca Plahotniuc, Şor, Candu, precum şi faţă de „raportorii diplomatici români”.

Spun asta, în final, în contextul în care unii demnitari europeni, după preambulul unor „raportori europarlamentari români”, au pretenţia ca actualii guvernanţi să fi rezolvat penal furtul miliardului în cîteva luni, fără nici o referire la „anii controlaţi de Plahotniuc, în care s-au acoperit atîtea urme”. De ce acum nu este răbdare, căci pare-se că nu-i nevoie de prea multă, iar actualul procuror general pare să fie o garanţie?

Mihai CONŢIU