CUI APARŢINE LUNA?

În virtutea mai multor cauze, cercetările cosmice au o mare importanţă pentru asemenea domenii de activitate cum ar fi geologia, energetica, turismul ş.a. Întemeietorii studierii spaţiului cosmic chiar au presupus că supravieţuirea omenirii este nemijlocit legată de popularea unor planete cum sînt Marte şi Luna: doar anume acolo tinde să zboare în primul rînd omul. Astfel, a început vînzarea terenurilor de pe suprafaţa Lunii, la preţul de 16,75 lire sterline pentru un acru (0,4 ha).

Dacă luăm lucrurile la modul serios, atunci corporaţiile mari, afacerişti bogaţi şi anumiţi politicieni americani deja se uită cu interes la Lună şi la resursele ei. Rusia preconizează să creeze pînă în anul 2030 pe satelitul Pămîntului o populaţie a sa, iar o companie japoneză intenţionează să instaleze pe linia ecuatorială a Lunii un şir de baterii solare pentru a transmite energia selenară pe Terra.

Pe măsură ce unele state şi “întreprinzătorii spaţiali” au început să examineze ideile, folosite altădată pentru justificarea colonialismului, noi trebuie să elaborăm o prevedere clară privind statutul legal al resurselor naturale extraterestre. Altminteri, fără o reglementare juridică, Luna riscă să ajungă o similitudine a Vestului Sălbatic în cosmos.

Cosmosul ca un bun public

Atunci cînd, la începutul anilor 50, Statele Unite ale Americii s-au confruntat pentru prima dată cu asemenea problemă, Washingtonul pleda pentru recunoaşterea spaţiului cosmic în calitate de bun public. În perioada războiului rece, accesul la spaţiul aerian sovietic avea pentru SUA o importanţă decisivă. Or, pătrunderea în mod obişnuit pe teritoriul URSS pentru acumularea informaţiei obţinute în urma cercetărilor era o chestie deloc uşoară. Astfel, dacă am considera spaţiul cosmic drept un bun public, atunci ar ieşi că nici o ţară nu-şi poate aplica aici principiul suveranităţii naţionale. Nici URSS, nici SUA n-au dorit să extindă războiul rece pe încă un front – cel spaţial. Din motive geopolitice, cosmosul deschis nu constituia un obiect de acaparare.

Acest principiu poate fi regăsit în articolul II al Acordului cu privire la spaţiul cosmic din anul 1967, care interzice cu certitudine “acapararea naţională prin intermediul proclamării suveranităţii, pe calea ocupaţiei forţate sau prin oricare alte metode”. Se consideră că nici o ţară nu este în drept să declare despre încălcarea suveranităţii sale în caz că cineva ar ateriza pe Lună sau ar lansa în cosmos un satelit artificial.

Totuşi, juriştii nu sînt de acord că asemenea interdicţie este valabilă şi pentru stăpînirea privată. Or, unii specialişti în dreptul spaţial se pronunţă pentru recunoaşterea drepturilor la valori imobiliare în baza jurisdicţiei, dar nu a suveranităţii teritoriale.

Cucerirea Lunii

Toate acestea sînt nişte teorii. Spre exemplu, dacă dumneavoastră aţi ocupa un teren pe-o anumită suprafaţă şi mai mult nimeni n-ar avea acces la acesta sau n-ar putea să-l folosească, înseamnă oare că dumneavoastră sînteţi proprietarul de facto? Juriştii numesc aceasta “posesiune de facto” (corpus possidendi). Or, aici urmărim încă o circumstanţă, conform căreia dreptul de proprietate nu poate fi extins şi pe suprafaţa Lunii: proprietarul de facto (adică fizic) nu este prezent pe Lună. Iar pentru a avea loc faptul împroprietăririi sînt necesare două condiţii: “însuşi faptul posesiunii fizice a obiectului” şi “intenţia de-a folosi obiectul ca pe un lucru propriu”. Relevant: nu este suficientă doar intenţia, pentru împroprietărire este nevoie şi de posesiune fizică. Or, este destul de complicat să stăpîneşti un anumit teren pe Lună. Anume această cauză trebuie să împiedice dezvoltarea pe Lună a construcţiilor private, însă se pare că tehnologiile moderne întrec jurisprudenţa.

Dreptul la proprietate nu se aplică în cazul împărţirii şi folosirii suprafeţei de pe Lună şi Marte, însă altceva este atribuirea bunurilor materiale. Se pare că oamenii de afaceri pot beneficia de dreptul ce aminteşte de “dreptul la antreprenoriat”, ceea ce le permite să cerceteze şi să exploateze resursele naturale cosmice.

Să sperăm că atît comunitatea internaţională, cît şi unele state aparte se vor răzgîndi cît nu este tîrziu şi vor semna şi ratifica Tratatul cu privire la Lună, graţie căruia vom putea evita încă o epocă de îngrădire.

Recentele conflicte din Ucraina, Siria şi din Marea Chinei de Sud au suscitat discuţii despre “o nouă eră în geopolitică”. Acestea pot conduce la conştientizarea faptului că spaţiul cosmic nu trebuie să ajungă următorul teritoriu pentru noi cuceriri.

Sursă: “The Conversation” (Marea Britanie)