CU LUCIDITATE, DESPRE ABUZURILE IMORALE SI ILEGALE DIN RAZBOIUL DECLARAT DE PARLAMENT PRESEDINŢIEI

Dacă Preşedintele Dodon ar semna Decretul de numire a noilor miniştri, ar deveni complice cu fărădelegi retroactive

Este binecunoscută decizia Preşedintelui Igor Dodon de a nu semna Decretul de numire a noilor miniştri în Cabinetul Pavel Filip. După ce Dodon a refuzat prima oară candidaturile înaintate, coaliţia de la guvernare, conform procedurii, a propus, a doua oară, aceleaşi candidaturi. Ca şi în cazul învestirii ministrului Apărări, traseul scenariului va fi acelaşi – Curtea Constituţională (CC), suspendarea temporară a Preşedintelui şi învestirea noilor miniştri prin decizia preşedintelui Parlamentului, Andrian Candu.

Imoralitatea abuzivă a coaliţiei de la guvernare constă în aceea că prin demersul repetat de numirea noilor miniştri sfidează Preşedinţia, opinia publică, bunul simţ şi perspectivele unei Justiţii naţionale drepte. Din cei şapte noi miniştri desemnaţi, cel puţin trei sînt suficient de contestabili – Iurie Leancă, Chiril Gaburici şi Alexandru Tănase –, asupra lor planînd cel puţin suspiciuni de corupţie politică şi complicitate la nelegiuiri de mari proporţii.

”Am văzut în lista candidaturilor mai multe nume cunoscute, de tristă faimă, care s-au compromis politic. Unii dintre aceştia au demonstrat şi inconsecvenţă şi lipsă de profesionalism şi oportunism regretabil. Locul unora dintre ei e la răcoare, nu în fotolii de vicepremier”! Şi astfel şi-a argumentat Preşedintele Dodon refuzul de a semna Decretul de numire a lor în funcţii, iar coaliţia de la guvernare ştie că are dreptate! În mod normal, democratic şi în spirit european, Puterea ar fi trebuit să-şi revizuiască nominalizările făcute, căci aceasta nu ar fi însemnat că a fost înfrîntă de Dodon, ci ar fi demonstrat luciditate, bună credinţă şi imagine pozitivă, incoruptibilă faţă de întregul popor şi, mai ales, faţă de Uniunea Europeană din care spune că vrea să facă parte şi Republica Moldova.

Se ştie prea bine că Iurie Leancă şi Chiril Gaburici fac parte din schema de acoperire a furtului miliardului şi concesionarea suspectă a aeroportului, asta însemnînd că sînt complici cu beneficiarii reali ai acestor jafuri de proporţii naţionale. La rîndu-i, Tănase, în calitatea de fost preşedinte al CC, a fost un complice „politizat” al PD încă de cînd a fost numit în funcţie, iar aici nu e cazul să mai intrăm în detalii deja cunoscute. Observaţi, aşadar, că „suspiciunile de corupţie” au avut acoperire politică şi juridică „argumentată” numai în cazul lui Vlad Filat!

„Locul unora dintre ei e la răcoare, nu în fotolii de vicepremier”, a spus Dodon, iar noi înţelegem clar că este vorba despre Leancă, iar de acest lucru sînt convinşi şi oficialii europeni cu care, de acum înainte, „vicepremierul Leancă” urmează să negocieze „integrarea Republicii Moldova în UE”. O negociere de integrare în UE NICIODATĂ, căci astfel de negocieri au loc între oficiali integri şi fără un trecut culpabil.

În concluzie, dacă Preşedintele Igor Dodon ar fi acceptat să semneze Decretul de numire a acestor miniştri, aceasta ar fi echivalat cu o amnistiere prezidenţială a furtului miliardului şi a înstrăinării suspecte a aeroportului, inclusiv cu o amnistiere a beneficiarilor furturilor şi a complicilor lor. „Mai bine să fiu suspendat cinci minute din funcţia de Preşedinte decît să-mi trădez alegătorii”, a spus Dodon la o întîlnire cu presa, iar aici nici măcar adversarii săi nu pot să nu-i dea dreptate, inclusiv Maia Sandu şi Andrei Năstase!

Mihai CONŢIU