Cu functii prin Europa, uite popa, nu e popa!

Ghileţchi şi cu ai lui, gramatica politicului

Autor: Mihai CONŢIU

Președintele Grupului Parlamentar al clonatului Partid Popular European, Valeriu Ghilețchi, a fost ales, Luni, 26 Iunie, în calitate de vicepreședinte al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din partea Republicii Moldova. Despre această daravelă a anunțat însuși deputatul baptist pe pagina sa de socializare.

„Onorat să fiu ales de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei în calitate de vicepreședinte al APCE din partea Republicii Moldova”, a scris Valeriu Ghilețchi într-o limbă moldovenească impecabilă, calchiată sigur din rusă. Spun asta deoarece se observă lesne cît de străin este ex-episcopul baptist Ghileţchi de conjugarea, la timpul prezent, a verbului „a fi”, condiţie în care ar fi trebuit să spună „Sunt onorat să…”. Astfel de omisiuni ignorante de gramatică elementară pot crea confuzii inclusiv în minţile credincioşilor cărora Ghileţchi le împărtăşeşte poveţele biblice.

Astfel, cu smerenia de rigoare, Ghileţchi, citînd capitolul Cîntarea Cîntărilor din Biblie, le-ar putea spune astfel baptistelor sale credincioase, evlavioase şi… ascultătoare: „Onorat să vă fiu episcop şi să vă predic că în Biblie <se primeşte> aşa: <Sărută-mă cu sărutările gurii tale, că sărutările tale sunt mai bune ca vinul>, iar <cei doi sîni ai tăi par doi pui de căprioară, doi iezi care pasc printre crini”>”.

Că Ghileţchi este stăpînit de păcatele biblice capitale – iubirea de arginţi şi lăcomia – ne-o demonstrează situaţia lui materială mult prea îmbelşugată, precum şi faptul că ştie că acestea pot fi păstrate şi sporite doar prin prostituare politică. Ca să le demonstreze creştinilor ortodocşi nobleţea credinţei în cultul creştin neoprotestant baptist, Ghileţchi ar fi trebuit să trăiască şi el la fel ca toţi moldovenii bătuţi de soartă, adică cinstit, să meargă la Parlament nu cu maşina, ci cu troleibuzul, autobuzul sau microbuzul, iar la Bruxelles să se deplaseze cu trenul sau cu autobuzele comune.

Vă daţi seama ce figură frumoasă făcea, cît respect şi-ar fi dobîndit în faţa moldovenilor şi al europenilor atunci cînd ar vedea un om atît de smerit? Ar fi cîştigat şi ţara printr-o astfel de reprezentare, căci aşa s-ar fi putut convinge şi cei din UE că măcar popa din RM nu fură pînă şi bomboana din gura copilului, că în ţara asta mai există şi oameni cinstiţi, creştini, indiferent de cultul lor!

Trufia, mîndria, este un alt mare păcat biblic capital de care este subjugat Ghileţchi, iar asta deoarece Duhul Sfînt al său era dus probabil la curve atunci cînd a decis rapid să se laude cu noua sa funcţie pe Facebook, acolo unde, invariabil, deputatul baptist mai vede şi el cîte un bulan de „fecioară prihănită”, un cur ferm sau nişte „ţîţe dezgolite frumos” pînă aproape de sfîrcurile din care am supt cu toţii. Ghileţchi, spre deosebire de noi, se pare că suge multiplu.

Se ştie că Republica Moldova face parte din APCE din anul 1995. Delegaţia RM la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei are zece membri, cu reprezentanți ai tuturor fracțiunilor parlamentare. Se ştie că Ghileţchi l-a trădat pe Filat şi a preferat să se închine politic moldo-bulgarului ortodox Iurie Leancă. Se ştie că absolut toate instituţiile europene în altarul cărora îşi va odihni cărnurile ostenite şi Ghileţchi s-au opus schimbării sistemului de vot pe care ex-episcopul baptist îl susţine din motive pe care deja le-aţi dedus. Mai este el omul lui Dumnezeu? Nu, el este omul guvernării actuale a Republicii Moldova!

Mai are rost să ne întrebăm ce caută acest „om al Domnului” şi pe la Bruxelles, căci în Republica Moldova a găsit tot ceea ce dorea?

 P. s. Reamintesc faptul că am un deosebit respect, pios faţă de Cultul creştin neoprotestant  baptist.

Virginia Filip 09.07.2017 - 10:29

Sunteti penibili, voi cei de la Moldova Suverana! Intreceti orice limita si asta va face sa scadeti in ochii cititorilor. Mergeti prea departe si asta numai pentru ca este vorba despre un deputat pro-european. Sa dati conotatii sexuale, doar pentru ca asa v-a ordonat Dodon denota cat de slabi sunteti profesional.