CRIMINALII MODERNI AI DEMOCRAŢIEI DIN REPUBLICA MOLDOVA

ONG-iştii profitori, „elitele” şi dogmatizarea moldovenilor

Autor: Mihai CONŢIU

După cum sugeram într-un alt articol, în îndelungatul proces de ducere a Republicii Moldova în ghearele tiranice ale Moscovei nu comuniştii, Dodon sau Usatîi sînt cei care îşi aduc contribuţia decisivă, ci cei pe care KGB-ul rusesc i-a proiectat încă de prin 1989 să devină anti-ruşi, pro-români, pro-europeni şi, fireşte, democraţi şi formatori de opinie.

În onestitatea sa firească, pe care în raport cu realităţile concrete de aici o receptăm drept naivitate, Occidentul chiar şi-a imaginat că liderii politici şi intelectuali de dinainte şi de după anii 1989-1991 doresc în mod real să-şi făurească propriul stat independent de Rusia. Astfel, prin intermediul unor partide politice şi, mai ales, a unor ONG-uri, în Republica Moldova, s-a creat un simulacru de democraţie pe care nici un om educat în lumea civilizată nu-l poate pricepe şi explica. Acesta este şi motivul pentru care unii diplomaţi străini cu experienţă plasează această ţară mult sub nivelul de civilizaţie al multor state africane extrem de înapoiate sau dictatoriale.

Începînd cu 1991, anul în care Republica Moldova şi-a eliberat certificatul de naştere ca stat, vechii-noii purtători de agheasmă ai democratizării acestei ţări au beneficiat, în acest scop, de sume uluitoare de bani, viraţi sub formă de granturi din România, SUA, statele UE etc., spre a-i învăţa pe moldoveni ce înseamnă libertatea de exprimare, alegeri libere, autodeterminare, civilizaţie şi democraţie de tip occidental, justiţie europeană, pluralism elevat de opinii ş.a.m.d. Aceeaşi gargară şi apă de ploaie continuă şi astăzi, la fel şi granturile!

Dincolo de partidele politice, care s-au blindat cu alt fel de bani proveniţi din exterior, am cunoştinţă despre o puzderie de ONG-uri, cîtă frunză şi iarbă, care căpuşează pe fondurile şi scopurile sugerate mai sus. În tot acest timp, mentalitatea, instinctele şi modul de viaţă al celor mulţi au rămas blocate în aceleaşi tipare primare şi debusolante de acum 23 de ani. Care ar fi rezultatele pe care sîntem îndreptăţiţi să le cerem? Pentru ce şi cum au fost irosiţi atîţi bani dacă moldovenii „tînjesc încă după Siberia”? Ce folos că sînt atîţi care muncesc în ţările UE dacă numărul celor aflaţi în Rusia este infinit mai mare? Constatăm, aşadar, că „proiectaţii KGB-ului” au vrut să blocheze „mentalul colectiv” în aceleaşi constrîngeri şi spaime frustrante de acum 23 de ani.

Dincolo de îmbogăţirea peste măsură a politicienilor, mai există şi clasa îmbuibată a ONG-iştilor spilcuiţi, bine plătiţi, „buni cunoscători ai problemelor”(cunosc tot ce mişcă pe această planetă) şi consultanţi în absolut orişice chestiune ce ţine de „democraţie”. Într-o vreme, ştiam destule despre cum şi cît de mult se fura din granturile occidentale. Am constatat că nici donatorii nu erau străini de această practică, iar asta pentru că am vorbit, personal, cu destui. Animaţi fiind de bune intenţii, ei credeau că fenomenul se va stinge de la sine cînd se vor convinge de onestitatea Occidentului, de respectul pe care omul civilizat de acolo îl are faţă de banul public.

La ce bun atîtea trening-uri formale, campanii de informări papagaliceşti, milioane de broşuri şi autocolante tipărite şi aruncate în vînt dacă distribuitorii lor n-au fost niciodată interesaţi de OM, de destinatarul acestora? Nimeni, niciodată, nu a luat în calcul diferenţa uriaşă dintre post-comunistul moldovean şi post-comunistul eston, român, leton, polonez, ceh etc.

Înţelege cineva în ce situaţie jalnică ne aflăm? Începînd cu 1991, atîtea ONG-uri, papiţoi de analişti şi guguştiuci de presă cu ifose pro-occidentale trăiesc într-un confort material salarizat în stil occidental, vorbesc despre democratizarea ţării şi alinierea acesteia la standardele europene, însă, acum, în anul 2014, deşi Moldova şi-a schimbat mult faţa datorită investiţiilor europene şi americane, nu puterea lor de convingere pro-occidentală are prioritate, forţă de convingere şi impact covîrşitor, ci meteoricele propagande politice pro Uniunea Vamală ale lui Igor Dodon şi Renato Usatîi sau conservatorismul brejnevist al comuniştilor.

Unul dintre cele mai mari abuzuri la care recurg aceşti ONG-işti este invocarea faptului că reprezintă „societatea civilă”.

„Societatea civilă”, elitele profitoare şi… slujbele religioase

Destul de des, îmi este dat să-i aud pe guvernanţi trăncănind generic sau spunînd că s-au întîlnit cu „reprezentanţi ai societăţii civile” spre a discuta chestiuni extrem de importante. De ani şi ani, mă tot întreb care-i această „societate civilă” moldovenească şi la ce-i bună ea. Sigur că este un simulacru, o făcătură, o formulare prin care aşa-zişii ei membri, aşa cum arătam mai sus, şi-au descoperit o altă formă de supravieţuire în perioada post-sovietică, dar şi prin care foştii „tovarăşi sovietici” au descoperit oportunitatea de a-şi rescrie fostele biografii mînjite urît de tot cu excrementele trecutului lor comunist.

Fireşte că simulacrul de „societate civilă” de aici este tot un proiect al fostului KGB. Ca s-o „cosmetizeze credibil”, bătrînii colaboratori ai vechiului regim, deveniţi pro-europeni, anti-comunişti, pro-români şi democraţi peste noapte, au avut sarcina să-şi atragă de partea lor fiii, nepoţii sau pe alţi tineri din sfera lor de influenţă. Cu timpul, aceştia din urmă chiar că au început să creadă în ceea ce li s-a insinuat că ar reprezenta. Maturizîndu-se, între timp, nu doar că şi-au luat în serios aşa-zisul lor statut, dar au devenit de o aroganţă la fel de scabroasă ca şi aceea a celor care i-au tîrît în această mocirlă morală şi civică.

Pitulîndu-se în spatele acestei aparenţe, toţi aceştia au devenit un fel de vinovaţi fără vină. Au ştiut prea bine cu cine au de-a face, iar asta în sensul că s-au priceput de minune să-i manipuleze pe moldovenii care nu aveau de unde să ştie ei cu ce se mai mănîncă aia… „societatea civilă”…!

Cu riscul de a-i deranja, iarăşi, pe mulţi cu adevărul spuselor mele, continui să afirm că vinovaţi de acest genocid civic rămîn, în continuare, o serie de cîţiva intelectuali, preoţi, învăţătorii şi, bineînţeles, politicieni care s-au perindat pe la guvernare sau prin Parlament ca să mai fure, exclusiv pentru ei cîte, o ciozvîrtă din acest tînăr stat.

Pe spezele aşa-zisei apartenenţe la „societatea civilă”, mulţi nu doar că s-au îmbogăţit, ci şi-au făurit şi cariere politice sau diplomatice – Igor Munteanu, ambasadorul moldovean din SUA, sau scîncitul de Veaceslav Ioniţă sînt doar cîteva exemple.

De ce, oare, zi de zi, de cînd toţi aceşti pitpalaci logoreici au declarat susu şi tare că reprezintă „societatea civilă”, nu i-au spus moldoveanului simplu că, în realitate, această grupare trebuie să fie dominată de o elită morală, calităţi inexistente la nici unul dintre iniţiatorii acestei „mode profitabile” din Republica Moldova? N-au spus-o pentru că acest concept de „societate civilă” pe care şi l-au asumat a cuprins substraturi politice clare şi nedeclarate. Ca să nu las loc de interpretări, vă asigur că „reprezentanţi docţi ai societăţii civile” se găsesc în toate grupurile de susţinere voalată a tuturor partidelor, fie că este vorba despre PCRM, PDM, PL, PLDM, PSRM, dar şi prin „coastele” Academiei, Universităţilor etc.

Un rol esenţial în purificarea morală a moldovenilor trebuia, absolut obligatoriu, să-l aibă Biserica, numai că a eşuat lamentabil. Privind retrospectiv, constatăm că KGB, prin Biserică, i-a înfrînt şi umilit încă o dată pe moldoveni, iar asta din Tronuri aurite şi din castele sfidătoare. Preoţii, nu toţi, şi-au văzut de tentantele deşertăciuni lumeşti şi, simultan, i-au trimis pe moldoveni să se roage în zadar la cele veşnice. Cînd intermediarul duhovnicesc nu-i prea-sfînt…

Manipulatori de carieră

Perfidia nemăsurată a tuturor acestor reprezentanţi ai „societăţii civile” din toate ONG-urile posibile şi imposibile rezidă din aceea că „toţi sînt preocupaţi de soarta societăţii, a cetăţenilor, naturii înconjurătoare şi, în general, de cea a umanităţii”! Cine stă mai bine să chibzuiască, ajunge la concluzia că aceste „griji” le aveau şi comuniştii de odinioară. Nimic nou sub Soare, totul se readaptează!

Aceşti „instructori ai societăţii civile”, în esenţă, invocă reguli morale, lansează campanii de apărare a drepturilor omului, spun fariseic că exprimă vocea tăcută a majorităţii sau că ar fi un factor de echilibru şi de mediere între opiniile lor şi cele ale guvernanţilor, erijîndu-se astfel şi în autorităţi incontestabile pentru moldoveni în spaţiul public. Doamne, fereşte să le spui unora ca Nicolae Dabija, Constantin Tănase, Roman Mihăeş ori Gigi Speriatul Furămult că nu-s exponenţi ai „societăţii civile”! Dai de dracu’! Să vezi atunci campanii mediatice împotriva ta!

Pierzîndu-şi şansa de a mai fi un nucleu moral al unei societăţi civile autentice, fără să înţeleagă nimic din cursul ireversibil al istoriei, Biserica a devenit victimă desuetă inevitabilă în raport cu mîncătorii de granturi ai ONG-urilor părtaşe cu homosexualii sau ecologiştii. Pe homosexuali trebuie să-i acceptăm, mai ales că şi Biserica nu conteneşte să se încălzească permanent cu ei, dar ce a făcut acest locaş duhovnicesc pentru ecologie, ca să nu zic nimic despre enoriaşii suferinzi?

Curvăsăria aşa-zisei societăţi civile din Moldova mai poate fi remarcată şi în aceea că, neavînd calitate procesuală şi nefiind definită juridic, îşi revendică această definiţie impostoare pe toate canalele mediatice şi chiar în instanţele de judecată, după cum, de-a lungul unor ani, am constatat. În realitate, vechii şi noii membri ai aşa-zisei societăţi civile moldoveneşti, fără s-o ştie, sînt o concluzie a unei largi dispute de la un consum exagerat de samagon, votcă, vin şi bere!

P.s. Alexandru Tănase, viitorul fost preşedinte al Curţii Constituţionale şi fost ministru grobian de tristă amintire al Justiţiei, a legalizat generos Cultul Islamic în RM, „i-a reformat lui Plahotniuk” instituţia Executorului Judecătoresc, dar nu s-a gîndit nici o clipă să-i dea „rost juridic” şi societăţii civile! Mă mir! La cîţi bani ies şi de aici!? (Va urma)