„În Statele Unite, determinările la naştere nu determină succesul în viaţă”, a afirmat recent Paul Ryan, unul dintre liderii Partidului Republican. Ideea că fiecare cetăţean american se bucură de oportunităţi egale pentru o viaţă bună este falsă, susţine săptămînalul The Economist. Ideea populară în Statele Unite că loteria naşterii joacă un rol minor în succesul în viaţă este unul dintre motivele pentru care dezbaterile cu privire la politica de taxe – una dintre soluţiile eficiente pentru inegalitatea în creştere – conduc la disensiuni profunde.

Părinţii înstăriţi îşi pot permite să-şi trimită copiii la şcoli şi universităţi mai bune, şi îşi pot permite să le ofere un sprijin financiar important în viaţă. Din aceste şi multe alte motive, locul şi situaţia financiară a părinţilor reprezintă un determinant important al succesului în viaţă al indivizilor, în special în Statele Unite. Miles Corak, economist la Universitatea din Ottawa, susţine că este posibil să estimăm aproape 50% din variaţia veniturilor a noilor născuţi în Statele Unite pe baza veniturilor părinţilor acestora. Această valoare se compară negativ cu mai puţin de 20% în ţări relativ mult mai egalitare precum Finlanda, Norvegia sau Danemarca. În Statele Unite, peste jumătate dintre cei cu părinţi aflaţi în cei mai înstăriţi 10% nu ajung între cei mai săraci 80%, în timp ce doar aproape jumătate dintre cei născuţi în categoria celor mai săraci 10% reuşesc să ajungă peste cei mai săraci 30%.

Privit dintr-o perspectivă mai largă, rolul pe care norocul la naştere îl joacă în succesul în viaţă pare şi mai important. Economistul Branko Milanovic sugerează că două treimi din distribuirea venitului global poate fi explicat doar uitîndu-ne unde anume locuiesc oamenii. Conform datelor Băncii Mondiale, consumul median lunar al celor mai înstăriţi 10% dintre locuitorii Tanzaniei a fost de 173$ în anul 2012. În Statele Unite, cei mai săraci 10% au un venit lunar de 226$. Motivul pentru această discrepanţă dintre cele două ţări nu se datorează faptului că cetăţenii Tanzaniei sînt leneşi sau au făcut cu toţii o serie de alegeri nefericite, ci pentru că trăiesc într-o ţară săracă.

A te naşte în Statele Unite este un lucru valoros pentru că cetăţenii americani au cîştigat loteria naşterii dintre diversele ţări. Însă această viziune este contrară opiniei majoritare din America, unde 57% din populaţie nu consideră că „succesul în viaţă este determinat în principal de forţe independente de alegerile individuale”. Credinţa în meritocraţia americană este împărtăşită, deloc surprinzător, în special de persoanele înstărite. În acest context, liderii politici au la îndemînă soluţii fiscale directe ce pot reduce inegalitatea de oportunitate la naştere. Una din ele taxarea.

Evelyne Huber, împreună cu mai mulţi colegi de la Universitatea din Carolina de Nord, a analizat într-un studiu procentul de avuţie al celor mai înstăriţi 1% din populaţie din ţările dezvoltate între anii 1960 şi 2012. Aceştia au observat că o creştere a ratei de impozitare pentru cei cu venituri ridicate are rolul de a reduce procentul de venituri deţinut de cei mai înstăriţi 1%. Doar prin creşterea taxelor se poate ajunge la o scădere semnificativă a inegalităţii. Însă aceasta nu este direcţia pe care Congresul controlat de republicani şi administraţia Trump au ales-o. La începutul lunii preşedintele Trump a afirmat: „Sîntem statul cu rata de taxare cea mai ridicată din lume – iar acest lucru se va schimba”.

În realitate, dintre ţările dezvoltate ce fac parte din OECD veniturile din impozite reprezintă 26,4% din PIB – una dintre cele mai scăzute valori, media fiind de 34,3% şi sub valorile de peste 40% din ţările cu un grad scăzut de inegalitate, precum Suedia sau Danemarca. Dar, „pînă cînd decidenţii din Washington nu acceptă că marea parte a propriului lor venit se datorează unde şi cînd s-au născut, şi mai ales cine le-a dat naştere – ideea că taxele sînt „nedrepte” va rămîne prevalentă, iar acest lucru va ajuta la perpetuarea inegalităţii de oportunitate din Statele Unite”, susţin în concluzie cei de la The Economist. (Adevărul.ro)