CORECTITUDINEA POLITICA SAU INCEPUTUL SFIRSITULUI LUMII

Vom ajunge să fim condamnaţi drept terorişti dacă ne speriem copiii cu „bau-bau” (balaurul)!

Marele actor francez Alain Delon mărturisea, la împlinirea vîrstei de 81 de ani, că se desparte de această lume fără regrete deoarece urăşte această epocă care îl face să vomite. Dacă am fi superficiali, am pune această afirmaţie în seama vîrstei sale înaintate, cît şi în aceea că este un om care a obţinut cam totul de la viaţă, cu excepţia nemuririi fizice rîvnită de cam toţi dintre noi. În realitate însă, dacă e să analizăm obiectiv evoluţia umanităţii din ultimii 20-30 de ani cel puţin, iar asta prin ancorarea la tot ceea ce a oferit bun umanităţii Biblia, marii filosofi, scriitori, savanţi etc., indiferent de vîrsta pe care o avem fiecare dintre noi, constatările lui Delon pot fi şi ale noastre.

Citeam zilele trecute un articol în care se afirmă că toate religiile au fost create pentru profit şi control asupra populaţiilor. De acord cumva cu această constatare dacă omenirea s-ar limita doar la religiile care, inevitabil, sînt nevoite permanent să „negocieze adevăruri” cu ştiinţa şi nemuritorul obscurantism! Oricît de revoltătoare vi se pot părea cele pe care urmează să le afirm, am certitudinea că „într-un viitor”, dacă va mai exista unul, absolut toate formele de manifestare „legiuitoare” a ceea ce s-a consacrat a însemna Corectitudine Politică vor fi mai odioase decît nazismul. Spre deosebire de nazism, Corectitudinea Politică are politici globaliste, de mondializare, căreia i se opune, pe bună dreptate, ortodoxismul rus, China şi lumea arabă, ca să ne limităm doar la aceste trei centre de rezistenţă naturală faţă de nefirescul uman impus de lumea occidentală.

Chiar dacă nu eşti un admirator al lui Vladimir Putin, nu poţi să nu-l respecţi pe Preşedintele rus pentru felul în care înţelege să-şi apere ţara în faţa „ordinii mondiale” impuse de Fundaţia Soros, a legalizării căsătoriilor homosexualilor şi înfierea de copii de către aceştia, faţă de „conspirarea” religiilor naţionale majoritare în favoarea menajării cultului islamic al refugiaţilor musulmani din Europa, faţă de instituţionalizarea de către Stat a copiilor în defavoarea rolului părinţilor în educaţia lor, faţă de eliminarea apelativelor „discriminatorii” ca „tată”, „mamă”, „domnule”, „doamnă” sau a folosirii denumirilor tradiţionale ale sărbătorilor creştine şi multe, multe alte interdicţii impuse de către Corectitudinea Politică în ţările occidentale.

Fără să intrăm în amănunte sau să oferim exemple revoltătoare ale abuzurilor săvîrşite în numele Corectitudinii Politice în ţări ca SUA, Canada, Australia, Anglia, Germania, Franţa, ţările scandinave etc., noi, cei din acest spaţiu aflat încă în stadiu de experiment, riscăm ca în viitor, în calitate de părinţi, să fim condamnaţi pentru acte de terorism deoarece ne „ameninţăm” copiii că îl chemăm pe „bau-bau” ca să-i ia dacă nu sînt cuminţi. „Bau-bau” era identificarea generică a balaurului cu care părinţii, cînd eram copii, ne speriau că îl cheamă să ne ia atunci cînd eram neastîmpăraţi.

Corectitudinea Politică impusă de către Uniunea Europeană ţărilor membre sau aspirante la această calitate este de-a dreptul halucinantă deoarece trebuie să devină normă legală pentru toţi. Punctual pentru cele mai aberante deprinderi care pînă nu de mult erau cele mai abominabile perversiuni sancţionate de societate şi Biserici! Un exemplu paradoxal ni-l oferă România, ţară în care a fost legalizată existenţa cuplurilor homosexuale, dar prostituţia nu este legalizată. Bunul simţ, cu tot ceea ce cuprinde el în concesiile laice şi creştine fireşti, ne determină să recunoaştem că, totuşi, prostituţia e mai firească decît homosexualitatea.

Pentru că veni vorba despre România, în contextul Corectitudinii Politice care include şi drepturile omului de a fi încadrat social, amintesc aici cazul ţiganilor români, pe care Statul român ne obligă să-i denumim romi (bag de seamă că de la o vreme se uită că denumirea lor trebuia grafiată cu doi de „r”, adică rromi), context în care celebra epopee Ţiganiada a lui Ioan Budai-Deleanu ar trebui interzisă ca fiind discriminatorie. Toată lumea ştie că din mijlocul acestei naţii s-au ridicat genii universale. La fel, toată lumea ştie că ţiganii sînt o naţiune imposibil de integrat social. „Toată lumea”, numai nu şi UE şi restul Occidentului ipocrit!

Libertatea de circulaţie le-a dat posibilitate ţiganilor români să fure, să violeze şi să cerşească prin toată Europa şi pînă-n Canada. Cu toate acestea, ţiganii români nu sînt nici pe departe o problemă pentru UE la fel cum sînt refugiaţii islamici. În pofida acestei realităţi care poate fi demonstrată statistic, ţările dezvoltate ale Europei occidentale au grijă să internaţionalizeze problematicile ţiganilor români migranţi ca fiind cu mult mai grave decît cele produse de către refugiaţii islamişti. Pentru că România este considerată o ţară de mîna a doua în UE şi pentru că aşa şi trebuie să rămînă, în numele Corectitudinii Politice, oficialii din ţările europene dezvoltate care se simt „victime ale invaziei ţiganilor români” acuză România că nu-i capabilă să-i integreze social.

Aici avem de-a face cu o ipocrizie în faţa căreia nu-ţi rămîne nimic altceva decît să înjuri, pur şi simplu! Chiar vorbeşti serios, neamule european de la Bruxelles, Berlin, Londra, Paris, Londra, Madrid, Roma etc.? Păi, neamule bogat şi civilizat, dacă eşti aşa de tare şi mare pedagog politic şi social, în numele faptului că ţiganii români sînt şi cetăţeni ai UE, de ce nu mă umileşti pe mine ca ţară, România, demonstrîndu-mi că ştii şi ai şi metode să-i integrezi social pe ţiganii români care-ţi sparg casa şi-ţi violează „piranda ariană”? Recunoaşte măcar, neamule european bogat şi civilizat, că nici tu nu-i poţi integra social, căci de aceea îi şi repatriezi în România! De ce? Pentru că România trebuie să rămînă „ţara ta de serviciu” întru critici şi justificări ale propriei tale superiorităţi!

Aparent, m-am îndepărtat de la subiectul propus – Corectitudinea Politică –, dar şi chestiunea ţiganilor români este impusă României în virtutea aceleiaşi Corectitudini. Din start, sînt refractar faţă de orice dogmă impusă necondiţionat de orice Biserică, dar faţă de ofensiva criminală a Corectitudinii Politice mă simt nevoit să devin solidar cu rezistenţele catolice şi ortodoxe, dar şi cu cele politice ale chinezilor şi ruşilor. Ofensiva Corectitudinii Politice dă semne că este începutul sfîrşitului lumii, iar noi, în această parte de lume, se pare că încă ne mai delectăm cu savoare unei normalităţi încă nepîngărite!

Mihai CONŢIU

Virginia Filip 15.04.2018 - 18:58

Nu pot sa cred ca acest articol a fost scris de un moldovean. In afara de faptul ca ne denigreaza ca neam si tara, mai are si o atitudine negativa la adresa Uniunii Europene. Cum poti sa sustii Rusia cu asa o ardoare, in conditiile in care ani de zile am stat in bezna din cauza URSS? Orb sa fii si tot ai vedea adevarul.