În 1933, în Rusia sovietică a fost înfiinţată o şcoală tip internat pentru copiii revoluţionarilor din întreaga lume. Copiii lui Mao, Tito şi ai eroinei comuniştilor spanioli La Pasionaria au trecut pragul acestei şcoli, scrie BBC.

Daulia Saadi povesteşte cum mama ei a lăsat-o la internatul rusesc în 1939, pentru a se putea întoarce în Liban unde a luptat alături de revoluţionarii comunişti. Tatăl ei era, de asemenea, implicat în activitatea revoluţionară, în calitate de secretar al Partidului Comunist din Siria, Liban şi Palestina. Mulţi ani mai tîrziu, spune Daulia Saadi, şi-a întrebat mama cum a putut să o abandoneze acolo. „Ce puteam să fac?” i-a răspuns. Astăzi, femeia înţelege că „părinţii noştri erau atît de pasionaţi de lupta revoluţionară că şi-au lăsat copiii într-o şcoală străină. Vieţile lor erau ieşite din comun.”

Daulia Saadi şi-a petrecut, aşadar, copilăria la Interdom, „Casa Internaţională” de la Invanovo, aflată la 250km de Moscova. Decenii mai tîrziu, ea îşi aduce aminte cu plăcere de anii petrecuţi acolo, de cîntecele revoluţionare cîntate cu bucurie alături de alţii copii convinşi că părinţii lor luptă pentru o lume mai bună.

La Interdom, copiii învăţau în limba lor maternă, aveau cursuri de istorie şi cultură, guvernul sovietic străduindu-se să găsească profesori chiar şi pentru cele mai rare limbi. Şi, spre deosebire de copiii obişnuiţi din URSS, studenţii de la Interdom primeau informaţii cu privire la evenimentele internaţionale, şi li se permitea să călătorească pentru a-şi vizita părinţii.

Daulia Saadi îşi aduce aminte de Mao Anying, băiatul lui Mao, cunoscut la Interdom ca Serghei Yun Fu. Povestea lui a avut însă un final tragic: după ce s-a întors în China, el a avut o ceartă cu tatăl său, pe care l-a acuzat că şi-a creat un cult al personalităţii. Parţial din acest motiv, s-a oferit voluntar să lupte în războiul din Coreea, unde a şi murit.

Ideea unei şcoli pentru copiii revoluţionarilor a fost a unei activiste din Elveţia, Mentona Moser, a cărei familie a fondat compania de ceasuri Moser. Cînd a călătorit în Rusia în 1926, Moser a fost atît de inspirată de statul comunist încît a decis să-şi doneze o parte din moştenire pentru crearea unei asemenea şcoli. Ea a fost ajutată de Fritz Platten, elveţianul cunoscut pentru ajutorul acordat emigranţilor ruşi aflaţi în Elveţia pentru a se întoarce în ţară în 1917. Platten l-a ajutat în acest sens şi pe Lenin, el fiind, se pare, cel care a organizat călătoria cu trenul blindat ce l-a dus pe Lenin la Sankt Petersburg.

Iniţial, un internat a fost deschis în apropiere de Podolsk, la sud de Moscova, dar în 1933 o nouă clădire a fost construită la Ivanovo. Primii copii ajunşi aici erau copiii revoluţionarilor antifascişti din Bulgaria şi Germania. În curînd, activişti comunişti din întreaga lume şi-au trimis copiii la Ivanovo. Au ajuns aici tineri din Grecia, Austria, Italia, Spania, Chile, Iran, Angola, Etiopia, Somalia ş.a. Pe baza listei de studenţi de la Ivanovo, se poate trasa uşor o hartă a conflictelor politice ale secolului XX. Mai mulţi copii au fost aduşi la Ivanovo în timpul blocadei Leningradului, în timpul Războiului, dar şi în 1986, după accidentul nuclear de la Cernobîl.

În total, 5000 de copii din 85 de ţări au trecut pe la Interdom. Astăzi, mulţi dintre ei povestesc că cel mai important lucru învăţat acolo a fost valoarea internaţionalismului. „Interdom-ul mi-a dat o perspectivă cosmopolită”, declara Beatrice Otigo-Potapova, al cărei tată a fost un important politician din Kenya, prieten apropiat al lui Anastas Mikoian. „Refuz categoric să accept orice formă de naţionalism, fie el alb sau negru, nu e nicio diferenţă. În plus, sinceritatea – trebuie să spui lucrurilor pe nume, şi să iubeşti oamenii pentru cum sînt ei.”

Astăzi, copiii de la Interdom provin în mare parte din Rusia şi din alte foste republici sovietice. Însă o asociaţie a foştilor studenţi a făcut recent apel la autorităţile ruseşti pentru a readuce şcoala la vechiul ei statut internaţional. Şcoala, consideră ei, ar putea deveni o casă pentru copiii din zonele de conflict, precum Libia sau Siria, sau din regiuni lovite de dezastre naturale. Şi, deşi epoca revoluţionarilor comunişti a trecut demult, o altă generaţie de copii ar putea deveni „ambasadori ai culturii ruse”.