În ziua de 9 mai în casa noastră este întotdeauna pomenit nanu Nicandru, despre care mama ne povesteşte că a ajuns pînă la Berlin. De fapt este nanul mamei, fiind naşul buneilor, însă deja îi spun aşa şi copiii mei. Cînd a murit nanu Nicandru eu eram prin clasele primare, dar ţin minte înmormîntarea lui – a fost ceva mai deosebit, cu altfel de onoruri decît am văzut la, să le zic, „morturile de rînd”. Ţin minte că au fost de pe la „raicom”, că umblau neamurile în fugă şi mai ţin minte pernuţe cu medalii. Multe.

Mama ne povesteşte că, deşi a ajuns pînă la Berlin şi a mirosit războiul cap-coadă, nanu Nicandru niciodată nu privea filme despre război. Tocmai se întuneca la faţă şi ieşea din casă cum vedea imagini artistice de pe front. Şi nici prea tare să stea la povestit nu-i plăcea: „A fost, straşnic lucru e războiul, măi băieţi, iar „kino”-ul ... ce ştie despre război acesta care l-a făcut...?!”

Astăzi, cînd din întîmplare prind imagini din filmele moderne cu subiecte ce ţin de cel de-al Doilea Război Mondial, chiar mă gîndesc la nanu Nicandru - ce-ar zice oare cînd ar vedea actualele actriţe, frumos pensate, îndreptate cu botox, cu unghii îngrijite şi părul aranjat, dar care după ideea scenariștilor au cîte doi ani trăiţi în pădure.

Singurul lucru care m-a impresionat în contextul sărbătorii de 9 mai din acest an, a fost gestul preşedintelui Kazahstanului care a dispus ca fiecărui veteran de război din țara sa să i se dea cîte o sumă de 1,5 mii de dolari. Cum a scris un coleg din presă, chiar dacă această sumă de departe nu compensează meritele participanţilor la război, dar cel puţin e decentă ca puţinii care au mai rămas, măcar la urmă să-şi permită ceva frumos şi plăcut, de care au fost privaţi mai înainte. O călătorie cu nepoţii şi tot e ceva important. Cred că mai mult folos din aceşti bani decît de la interminabilele concerte, festivităţi şi zaiafeturi, unele din care tocmai put a false ce sînt. Nu ştiu de ce, dar cînd le văd îmi amintesc de nanu Nicandru, cel care a ajuns pînă la Berlin, dar care nu suporta filmele, neadevărurile şi nostalgiile exagerate despre război.

Şi dacă stîrnesc oprobriu cei care prea o îndoaie cu sărbătorirea, la fel de mult îi dispreţuiesc şi pe cei care încearcă să răscroiască istoria, încercînd să şteargă din memorie evenimentul din 9 mai 1945. În meliţa acelui război a murit prea multă lume. O groază de oameni, nepermis de mulţi oameni s-au prăpădit cu zile pentru o cauză nu de ei iniţiată, gîndită și pornită, atunci cînd ar fi putut trăi ca să propăşească, să nască copii şi să dezvolte lumea. Măcar pentru asta ar merita să aibă o zi de tăcere, de comemorare, de amintire, şi fără mișcări propagandistice şi idelogice, multe doar de dragul rapoartelor. Prezentări în care deseori nu mai cred nici chiar organizatorii.

P.S. Numele deplin al lui nanu Nicandru este Danoi Nicandru Condratievici din oraşul Căuşeni. Din păcate, nu am găsit o fotografie de-a lui, dar poate îşi aminteşte cineva care l-a cunoscut – un om şi gospodar fără seamăn. Şi las-să fie acest text un fel de contribuţie a mea la „Regimentul fără moarte”, poate cea mai potrivită acțiune în luna mai, care devine tot mai populară în toată lumea, indiferent de detalii politice.

Lilia GRUBÎI