CONGRESUL MONDIAL AL FAMILIILOR DIN ANUL 2018 SE VA DESFASURA LA CHISINAU, SUB EGIDA PRESEDINTELUI R. MOLDOVA

Președintele Republicii Moldova a avut o întrevedere cu preşedintele Fondului Internaţional pentru Unitatea Popoarelor Ortodoxe, Valeri Alexeev.

Interlocutorii au discutat subiecte ce vizează modalităţile de protejare a valorilor familiale şi cele creştine. În special, șeful statului a relatat despre iniţiativa organizării în anul viitor a Congresului Mondial al Familiilor, în ţara noastră, sub egida Preşedintelui Republicii Moldova, la care vor participa reprezentanţi din 60-80 de ţări.

Congresul Mondial al Familiilor este cea mai reprezentativă reuniune internaţională a apărătorilor familiei tradiționale şi a dreptului la viaţă la care participă reprezentanți din 85 de ţări ale lumii. Congresul Mondial al Familiilor întruneşte sute de organizaţii, zeci de mii de activişti şi milioane de adepţi de pe toate continentele. În anul 2015, Congresul Mondial al Familiilor şi-a ţinut lucrările la Salt-Lake City (SUA), în 2016 – la Tbilisi, în anul 2017 – la Budapesta, iar în anul 2018 urmează să se desfăşoare la Chişinău.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova