Autor: Dumitriţa BAEŞU – Menţiune

Republica Moldova este o ţară cu tradiţie şi cultură europeană. Integrarea Republicii Moldova în Europa nu rămîne un simplu slogan, formulă des utilizată în prezent, căci Uniunea Europeană se referă la adoptarea normelor de viaţă, a exigenţelor, a responsabilităţilor lumii civilizate. Dezbaterile actuale despre construcţia europeană sînt profunde şi diverse. În condiţiile în care noua orînduire mondială se configurează în jurul marilor poli de putere, este evident că Republica Moldova nu poate rămîne în afara lor, devenind vitală necesitatea orientării şi inte­grării sale într-unul din aceşti poli, pentru a-şi asigura perspectivele dezvoltării şi securitatea naţională. Pentru Republica Moldova acest pol îl constituie Uniunea Europeană, a cărei pondere politică şi econo­mică este incontestabilă.

Tematica integrării europene a devenit actuală pentru Republica Moldova imediat după destrămarea Uniunii Sovietice şi proclamarea independenţei statului moldovenesc. Însă, în comparaţie cu alte state post-sovietice şi, mai ales, cu Statele Baltice, relaţiile Republicii Mol­dova cu UE s-au dezvoltat într-un ritm foarte lent, atît din cauza abordării prudente a acestei teme de către Uniunea Europeană, cît şi dato­rită poziţiei ambigue a guvernelor moldovene ce s-au perindat în cei zece ani de independenţă. Opţiunea de integrare europeană a Republicii Moldova are la bază următoarele argumente politice şi economice: Istoria UE este un bun exemplu de cooperare regională, drept mijloc sigur de apărare a intereselor naţionale. Lărgirea şi adîncirea relaţiilor cu statele din Europa Occidentală, îndeosebi cu Germania, Franţa, Olanda, Italia şi Marea Britanie, care pot sprijini eficient Republica Moldova în vederea realizării cu succes a reformelor politice şi economice, în vederea integrării sale în structurile euro­pene şi internaţionale. Aceasta va duce la diversificarea raporturilor cu Țările Baltice şi cu cele din Europa Centrală cu care împărtăşim valori şi aspiraţii comune.

Aderarea Republicii Moldova la UE va duce la adîncirea cooperării pe toate planurile în cadrul organismelor regionale şi subregionale europene (CEMN, SECI, CEI, Planul de Acţiuni pentru Europa de Sud-Est). Lucruri benefice vor fi adoptarea şi promovarea consecventă a reformelor democratice, soluţionarea conflictului transnistrean şi securizarea graniţei de Est, dezvoltarea sectorului bancar şi promovarea creditării pe termen lung, culturalizarea politică a maselor, ajustarea legislaţiei RM la standardele europene şi eficientizarea funcţionării ei, crearea condiţiilor legislative avantajoase pentru investitori, etc. Şi această listă poate continua pînă la infinit.

Ca cetăţeni ai Republicii Moldova, percepem cu uşurinţă avantajele aderării la această rîvnită construcţie politică şi economică. Totuşi, ce cîştigă Uniunea Europeană dacă va adera ţara noastră? Cu ce putem să îi atragem pe europeni? Sînt întrebări la care ar fi trebuit să mai medităm încă ceva timp, pentru a răspunde corect.

Pentru Europa, Moldova poate deveni o importantă platformă de oportunităţi pentru investiţiile directe, într-o realitate în care trebuie de lucrat mult şi în care sînt posibile multe realizări: aici braţele de munca sînt calificate şi au un cost redus, există sectoare care trebuie dezvoltate - de la serviciile de bază şi pîna la infrastructură.

Dar apare întrebarea firească: Are într-adevăr nevoie de noi, de Republica Moldova, Uniunea Europeană? Dacă nu are nevoie, atunci ce organism politic şi economic are nevoie de o ţară săracă? Din punctul de vedere al europenilor, consider că nu au nevoie de noi. Au trăit fără noi pînă acum destul de bine şi de acum înainte vor trăi, unii chiar fără să ştie de existenţa noastră, adică de existenţa unei ţări mici, cu populaţie săracă, dar înfiptă trainic în inima Europei. În special faptul că UE deja se confruntă cu o problemă nemaiîntîlnită pînă acum: punerea în discuţie a abandonării Greciei. Criza manifestată în acea ţară duce la instabilitatea monedei euro şi cred că europenii vor încerca să mai tergiverseze cu dosarul turcesc, sau, mai mult, „să închidă porţile de intrare” în structura sa. Şi atunci ce ne facem noi? Rămînem în CSI, acel geamantan fără mîner pe care este foarte greu să-l duci, dar care îţi pare rău să-l laşi, sau poate încercăm să reformăm ceva în sistemul nostru pentru ca, într-o oarecare măsură, să fim prezenţi în „anticamera”celor de la Bruxelles?

Noi trebuie să demonstrăm că sîntem demni de a primi „ posibilul dar al europenilor”- acela de a fi primiţi în cea mai mare structură politică, economică şi culturală europeană, noi sîntem cei care trebuie să depunem eforturi titanice pentru a fi acceptaţi în rîndurile lor, rîndurile celor aleşi, în marea familie europeană. E nevoie de o revoluţie la nivel de mentalitate, e nevoie de transformări majore şi drastice în toate aspectele vieţii noastre. Republica Moldova ar trebui să ia în considerare decuplarea voluntară de Transnistria care este "ca o ghiulea atîrnată de glezna Republicii Moldova”, dacă vrea să aibă şanse să se apropie de Uniunea Europeană. Şi multe alte probleme mai există care încă cer soluţionare.

Extinderea UE către Balcani ar aduce garanţia stabilităţii şi prosperităţii în toată zona Europei de Sud-Est. Aceasta va duce beneficii şi UE - statele din vecinătatea Rusiei vor fi influenţate mai puţin de „fraţii” lor ruşi, de politica lor încă anexionistă, iar aceasta va da loc penetrării influenţei valorilor europene.

Republica Moldova, prin poziţia sa geo-strategică, prin aşezarea sa geografică, posedă resurse naturale, şi nu numai, care pot fi de invidiat. Ea a jucat şi va juca rolul de zonă-tampon între lumea vestică şi cea estică. În plus, sprijinul actual din partea UE reprezintă o recunoaştere a vocaţiei europene a Republicii Moldova. Graţie integrării României în Uniunea Europeană, sîntem acum vecini cu spaţiul european. Apar, atunci, întrebările: Poate europenii chiar au nevoie de noi, sau poate au şi anumite interese geopolitice ce vor permite aderarea noastră la UE? Poate că li se va face milă de existenţa noastră şi ne vor primi în „sînul lui Avraam”? Dacă sîntem făcuţi din aceeaşi substanţă ca şi românii de peste Prut poate că este o şansă! Poate că da, dar… poate că nu! Nu se ştie. Lipseşte parcă siguranţa.

România se doreşte principalul sprijinitor al Republicii Moldova în drumul ei (lung, sinuos şi incert, pînă la urmă) de aderare la Uniunea Europeana. Şi cred că românii vor efectua presiuni, grupuri de lobby pentru a susţine integrarea noastră în UE. Şi pentru asta le mulţumim… dar oare europenii sînt la fel de interesaţi de noi precum au fost interesaţi de fraţii noştri de peste Prut? Să sperăm că da. Deşi şi aceasta este încă o întrebare.

Avem multe ce putem să oferim celor din Occident: braţe de muncă ieftine, calitative (ne aducem aminte de medicii, profesori foarte buni care au plecat peste hotare), produse agricole (sîntem o ţară agricolă, cu resurse funciare destul de bogate), produse alimentare naturale (cel puţin lipsite de anumite „substanţele chimice”, alimentele modificate genetic, la noi de abia apare industrializarea alimentării), teren pentru investiţii (în cazul dacă guvernarea actuală va mai reforma ceva în politica şi sistemul investiţional) etc. Avem o istorie comună, venim de la indo-europeni, sîntem legaţi genetic de europeni (amintim de traci septentrionali şi meridionali), avem valori, principii, tradiţii europene. La urma urmei, trăim în inima Europei.

Pentru locuitorii RM, integrarea europeană reprezintă o speranţă spre mai bine. Intrarea în Uniunea Europeană înseamnă progres economic, nivel de trai decent, oportunităţi de dezvoltare şi modernizare, securitate şi protecţie. Una dintre priorităţile actuale este definitivarea reţelelor transeuropene de infrastructură (TEN). Țara noastră se află într-o dilemă a două poluri opuse: ce direcţie să urmeze cursul politic? Uniunea Vamală sau Uniunea Europeană. Opinii sînt multiple, la fel şi avantaje, cît şi dezavantaje, plusuri şi minusuri.

Dacă Republica Moldova ar adera la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan, apologeţii acesteia ne asigură că vom trăi bine, am beneficia de gaz ieftin, vinul nostru ar curge nestingherit pe piaţa rusă, iar problema transnistreană ar fi, în sfîrşit, rezolvată. Aceste promisiuni/argumente sînt irefutabile pentru mulţi din cei 57% de moldoveni care, conform ultimului Barometru de Opinie Publică, sînt gată să voteze pentru integrarea ţării noastre în respectiva Uniune Vamală. Ele sună ca un dulce cîntec de sirenă, în special, pentru acea partea a societăţii noastre care încă mai este nostalgică după „bunăstarea proletară” a defunctei URSS. Ni se promite că Uniunea Vamală va soluţiona problema transnistreană, dar se omite intenţionat să ni se spună cum va fi ea rezolvată.

Prin aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, multe întreprinderi vor fi închise sau din motivul necorespunderii standardelor europene, sau ca urmare a pierderii luptei de concurenţă cu companiile europene mai puternice. Unii experţi spun, însă, că o eventuală aderare la Uniunea Vamală va avea un impact dezastruos asupra competitivităţii, independenţei şi dezvoltării economice a Moldovei. Aderarea la Uniunea Vamală poate avea un impact negativ dezastruos pentru economia moldovenească. Promisiunile beneficiilor economice sînt iluzorii, în schimb pierderile sînt palpabile şi vorbim nu doar despre pierderi economice, ci şi despre pierderea suveranităţii economice. Şi concluzionînd cele spuse, prin vinele noastre nu ne curge gazul rusesc, ci sînge European!