COMPATIBILITĂŢI ZODII

Gemeni - Scorpion

Gemeni şi Scorpion: Aer luminos şi "aerian" şi Apa adîncă, misterioasă şi posesivă... Cu greu ar putea să dureze o relaţie dacă se bazează doar pe atracţia fizică.

Să începem cu ce-i mai bun: Scorpionul este pasional, iar asta o să te fascineze. Probabil că ai fost atras de focul care arde-n ochii lui, şi e de înţeles. Este un semn despre care adesea se spune că duce pasiunea pînă la obsesie...

Dar, din păcate, orice Scorpion este posesiv de nu se poate şi orice Geamăn îşi adoră libertatea personală, care include şi un flirt-două, pe de lături... Iar Scorpionul pur şi simplu nu suportă: vrea să ştie că ce-i al lui e-al lui şi pus deoparte. Iar dacă ce-i al lui (adică tu) se fîţîie prea mult pe la prieteni şi prin oraş, dacă ce-i al lui nu împărtăşeşte profunzimea sa sentimentală, dacă ce-i al lui vorbeşte în loc să-şi folosească intuiţia – atunci Scorpionul o să rămînă botos şi mîhnit mult timp, încît pînă la urmă chiar şi cel mai neatent Geamăn o să se prindă că ceva nu-i în regulă.

Scorpionul nu vorbeşte atît de mult ca tine şi va fi greu să-i intri sub piele şi-n suflet. Adora stilul tău precis, clar, obiectiv, flexibilitatea şi capacitatea ta de schimbare; singura problemă este că Scorpionul nu are NICI UNA din aceste calităţi. Îi place să ştie că lucrurile sînt "aşa cum erau", schimbările prea bruşte îl destabilizează. Are la fel de multe toane ca şi tine, numai că, adesea, sînt mult mai discrete. Scorpionul aşteaptă să te duci să-l întrebi ce are, iar tu, cu atîtea lucruri de făcut, poate că nici n-ai să observi că îl frămîntă ceva. Pe deasupra, cum Geamănul este semnul comunicării prin excelenţă, nici n-o să pricepi de ce naiba nu vine să SPUNĂ ce-l doare... Nu vine pentru că este uşor de rănit şi îşi rumegă mult timp durerea înainte să izbucnească. Şi mai este şi un nativ secretos.

În plus, Scorpionului îi place să stea în casa, mai mult şi mai des decît îţi place ţie. Posesiv cum este, o să-ţi reproşeze adesea că nu stai destul pe acasă, că vorbeşti prea mult la telefon, că nu-i aparţii întru totul.

Scorpionul vrea stabilitate, iar Geamănul schimbare... Este greu de obţinut un echilibru între voi doi. Cînd va strînge hăţurile prea tare şi îşi va exprima gelozia (este într-adevăr un semn de oameni geloşi; pentru Scorpion asta este de fapt o dovadă de iubire... ca şi pentru mulţi alţii, dar NU şi pentru Gemeni), ai să te îndepărtezi repede spre alte orizonturi.