Comisia Europeana saluta numirea lui Kovesi: „Isi va indeplini misiunea intr-un mod remarcabil”

 

Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene au convenit Marți asupra desemnării d-nei Laura Codruța Kövesi în funcția nou-creată de procuror-șef european.

În urma deciziei, Comisia Europeană a transmis Miercuri un comunicat de presă care prezintă declarațiile lui Günther H. Oettinger, comisarul pentru buget și resurse umane, și Věra Jourová, comisarul pentru buget și resurse umane. „Salut numirea d-nei Kövesi ca primul procuror-șef european. Am convingerea fermă că își va îndeplini misiunea într-un mod remarcabil în fruntea Parchetului European”, a declarat Věra Jourová.

Günther H. Oettinger: Îi doresc noului procuror-șef desemnat mult succes în abordarea provocărilor cu care se va confrunta

Comisarul Oettinger a declarat: „Comisia Europeană depune eforturi deosebite pentru a se asigura că fiecare euro din bugetul UE este cheltuit cu respectarea regulilor și aduce o valoare adăugată la nivelul UE. Acest lucru presupune, de asemenea, combaterea eficientă a fraudelor împotriva bugetului UE. Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a fost cel care a jucat, pînă în prezent, acest rol esențial și activitatea sa va continua ca birou de investigații independent, care va pregăti recuperarea de fonduri și adoptarea altor măsuri de protecție. Procurorul european se va asigura că acțiunile desfășurate la nivelul Uniunii vor reprezenta un pas în plus și chiar vor avea drept consecință trimiterea în judecată a celor care săvîrșesc infracțiuni ce afectează bugetul Uniunii. Îi doresc noului procuror-șef desemnat mult succes în abordarea provocărilor cu care se va confrunta. Atît Comisia Europeană, cît și OLAF o vor sprijini cu fermitate în îndeplinirea sarcinilor viitoare.”

Věra Jourová: Salut numirea dnei Kövesi ca primul procuror-șef european

Comisarul Jourová a declarat: „Acest acord este un semnal puternic că UE susține cu fermitate lupta împotriva criminalității financiare și protejarea banilor contribuabililor. Prin structura sa unică, Parchetul European va acorda prioritate soluționării cazurilor de criminalitate transfrontalieră și se va asigura că nici o infracțiune împotriva bugetului UE nu va rămîne nepedepsită. Această instituție reprezintă un răspuns la solicitările cetățenilor europeni și le oferă procurorilor europeni instrumente noi pentru a ancheta și a urmări penal cu tenacitate aceste cazuri la nivelul UE. Salut numirea dnei Kövesi ca primul procuror-șef european. Am convingerea fermă că își va îndeplini misiunea într-un mod remarcabil în fruntea Parchetului European. Grație acordului la care s-a ajuns astăzi, vor putea demara lucrările necesare pentru ca noua instituție să își înceapă activitatea, conform planificării, pînă la sfîrșitul anului 2020. Comisia va rămîne un susținător ferm al eforturilor colective de combatere a fraudei și a corupției în UE.”

Kovesi va avea un mandat nereînnoibil de 7 ani

În fiecare an, bugetele naționale înregistrează pierderi de venituri din TVA în valoare de cel puțin 50 de miliarde EUR ca urmare a fraudei transfrontaliere. Parchetul European va fi un organism independent și descentralizat al Uniunii Europene, care va avea competența de a cerceta, a urmări penal și a trimite în judecată persoanele învinuite de săvîrșirea unor infracțiuni care aduc prejudicii bugetului UE, cum ar fi actele de fraudă sau de corupție ori cazurile transfrontaliere de fraudă gravă în materie de TVA.

Regulamentul de instituire a Parchetului European în cadrul cooperării consolidate a fost adoptat la 12 Octombrie 2017 și a intrat în vigoare la 20 Noiembrie 2017. În prezent, sunt 22 de state membre participante. Sediul Parchetului European va fi la Luxemburg, iar d-na Kövesi va avea un mandat nereînnoibil de șapte ani. Responsabilitatea sa va fi de a organiza activitatea Parchetului European, și anume de a reprezenta această instituție, de a-i direcționa acțiunile și de a-i asigura buna funcționare. (Sursa: Pro TV.ro)