COMISIA DE LA VENETIA S-A PRONUNTAT CU PRIVIRE LA REFORMA CSJ SI A PROCURATURII

Judecătorii, ca și procurorii, care nu trec evaluarea integrității ar urma să nu fie menținuți în sistem prin transfer într-o instanță inferioară, ci supuși măsurilor disciplinare, demisionați dacă este cazul. Aceasta este una dintre recomandările ce se conţine în opinia preliminară a Comisiei de la Veneţia asupra proiectului de lege cu privire la reforma Curţii Supreme de Justiţie şi a Procuraturii.

Ministrul justiţiei, Olesea Stamate, menţionează că printre cele mai importante recomandări se numără asigurarea unul apel efectiv într-o instanță judiciară, precum şi asigurarea independenței și integrității membrilor comisiei de evaluare extraordinară. Se mai recomandă claritate la criteriile de evaluare.

Totodată, Comisia s-a pronunțat ferm cu privire la iniţiativa de revocare a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, invocînd faptul că mandatul acestora trebuie respectat şi că o revocare nu poate avea loc în baza pierderii încrederii judecătorilor. O altă menţiune a Comisiei de la Veneţia ţine de examinarea oportunităţii evaluării membrilor CSM, la începutul exerciţiului de evaluare.

„Recomandările formulate ne sînt utile pentru îmbunătățirea proiectului, la care vom lucra în următoarele săptămîni. Am convenit că vom prezenta un proiect final, și Comisia se va pronunța la rîndul său printr-o opinie finală”, a menționat ministrul justiției. Potrivit Olesei Stamate, urmează cîteva săptămîni intense de ajustare a proiectului și pregatire pentru ulterioara adoptare.

Opinia finală urmează a fi adoptată la următoarea sesiune, în decembrie 2019.

Sursa: IPN