COMINDUL BUNULUI-SIMT

Se zice că este un semn rău să urmăreşti o ceremonie funerară peste geam. În acest context m-ar interesa dacă există vreo superstiţie în legătură cu vizionarea unei înmormîntări on-line. Pentru că dacă nu e de bine ar trebui neapărat să fie avertizaţi zecile de mii de spectatori care au stat în internet pe live-urile de la pompele funebre ale interpretei de manele din România, Denisa Răducu. Tristul eveniment s-a produs în această săptămînă şi, probabil, este bine cunoscut şi monitorizat de cei pasionaţi de acest soi de muzică. Pentru restul consumatorilor de ştiri este important altceva: că de cancer hepatic a murit o fată de 27 de ani, care, potrivit colegilor, nu a fumat, nu a băut, a dus un mod de viaţă sportiv şi a muncit mult acolo unde s-a priceput mai bine. Deci, pînă la urmă a fost o fată bună şi drăguţă şi a cîntat un fel de muzică care vinde bine la petreceri, că altminteri nu ar fi. Şi a murit de un cancer care nu se prea întîmplă la aşa vîrstă.

Dar să mă întorc la ideea iniţială. Chiar dacă nu ar exista vreo superstiţie în acest sens, publicul care a făcut audienţe virtuale fabuloase în ziua cînd a fost mortu’ trebuie să ştie că există o etică şi în asemenea situaţii. Zău că în comentariile de sub postările live se ajunsese la nişte limite foarte depărtate de decenţă. Operatorii care filmau erau înjuraţi din cauza că nu arată faţa defunctei şi sicriul, că nu arată mai aproape cum plîng neamurile, că nu arată mai clar ce se dă de pomană etc. etc. Şi nu ajutau nici un fel de reporteri care explicau cererea familiei care a dorit maximală discreţie. Însă, uimită de ceea ce urmăream, nu ştiam că perplexitatea cea mare încă mă aşteaptă. Asta a fost atunci cînd am observat cum se fac selfie la această ceremonie. Selfie de la mort! Iată aşa o nouă tendinţă azi, care chiar m-a depăşit.

Aş fi înţeles nişte dezbateri, unde să aud despre faptul că este absolut neobişnuit un cancer hepatic la 27 de ani, să aud despre necesitatea unor investigaţii profunde în acest sens care să găsească motivele acestei teribile întineriri a maladiilor oncologice, să aflu despre campanii sociale pentru informarea populaţiei cu privire la necesitatea controalelor medicale regulate şi sistemice ca boala să fie identificată la început. O simplă tăcere şi ar fi fost mai potrivită. Numai nu tone de emisii directe despre faptul cui a lăsat averea, cine e iubitul, unde-s banii, cine din manelişti a venit la înmormînatre şi cine nu, cum s-au certat părinţii la capul fiicei moarte. Iar la urmă un selfie - care a pus capacul nu numai peste defunctă, dar şi peste noţiunea de bun-simţ.

Este la modă azi să fie criticată presa de cancan. Şi cea audiovizuală, şi scrisă, şi on-line. Numai că asemenea tip de mass-media va exista încă mult timp, cît este alimentată de interesul publicului. Adică veşnic, cît va exista omenirea, pentru că, probabil, nimic nu este mai interesant decît asistarea la nenorocirea cuiva. O fi vreun fel de bucurie ascunsă că tragedia s-a întîmplat cu altcineva şi nu cu tine încă, nu ştiu, dar cunosc bine că dacă este cerere, este şi ofertă.

Mai demult mă întreba o prietenă dacă mi se întîmplă să nu am despre ce scrie, din lipsă de subiecte. Sînt cazuri între cazuri, cînd nu ai ce scrie pentru că te frămîntă nişte dubii sau lipsa de inspiraţie sau o banală lene. Dar subiecte au fost, sînt şi vor fi. Este destul să ieşi din casă, să deschizi televizorul ori calculatorul, să mergi în transport public sau să ieşi la o bere cu prietenii. Şi se găsesc teme. Deşi, cîteodată ai vrea să nu fie.

Lilia GRUBÎI

01.03.24 - 00:52
01.03.24 - 13:17
01.03.24 - 13:18
01.03.24 - 13:20
01.03.24 - 13:19
05.03.24 - 18:52
06.03.24 - 00:34
01.03.24 - 00:46
07.03.24 - 00:42
05.03.24 - 01:06
08.03.24 - 20:46
08.03.24 - 12:11
09.03.24 - 11:41
09.03.24 - 11:42
01.03.24 - 00:40