COMANDANTUL SUPREM AL FORTELOR ARMATE A FOST PREZENT LA EXERCITIUL „SCUTUL DE FOC 2017”, DE LA BAZA MILITARA DE LA BULBOACA

Președintele Republicii Moldova, Comandantul Suprem al Forțelor Armate, Igor Dodon, a fost prezent la exercițiul „Scutul de foc 2017”, care se desfășoară la Baza Militară de Instruire a Armatei Naționale de la Bulboaca și are drept scop fortificarea pregătirii efectivului subunităților de artilerie al Armatei Naționale în executarea misiunilor de luptă.

Șeful statului s-a familiarizat cu activitățile Statului Major al Batalionului de artilerie și al punctului de comandă și observare al Batalionului de artilerie de organizare și desfășurare a operațiunilor de luptă. De asemenea, președintele a asistat la tragerile efectuate de militari, în scopul evaluării gradului de pregătire a sistemelor de artilerie, a tehnicii militare, precum și a echipamentelor de comunicații ale subunităților de artilerie.

Igor Dodon a apreciat faptul că ostașii moldoveni demonstrează un nivel înalt de pregătire, în pofida situației deplorabile în care se află astăzi Forțele Armate și, implicit, Ministerul Apărării, grație guvernării eurounioniste.

În context, Comandantul Suprem al Forțelor Armate a reiterat că avem nevoie de modernizarea armatei, de reforme și de implementarea unor standarde care să corespundă cerințelor actuale, lucru pe care îl poate face doar o conducere profesionistă.

Șeful statului a accentuat că în fruntea Ministerului trebuie să se afle persoane competente, apolitice, responsabile și cumpătate, capabile să administreze Armata Națională, să respecte principiile constituționale și legislația Republicii Moldova, persoane, în care și Armata, și cetățenii, și Comandantul Suprem să poată avea deplină încredere. Totodată, Igor Dodon a reamintit că Republica Moldova este un stat neutru și nu-și dorește să lupte cu nimeni.

Referindu-se la candidatura propusă de Guvern și majoritatea parlamentară pentru funcția de ministru al apărării, președintele a subliniat că aceasta nu corespunde în nici un fel criteriilor menționate.

”Din aceste considerente, nu-l voi recunoaște pe domnul Eugen Sturza în calitate de ministru al Apărării, indiferent de opinia Guvernului și a majorității parlamentare.

Menționez că, în conformitate cu Constituția, membrii Guvernului își încep exercitarea mandatului din momentul depunerii jurămîntului în fața Președintelui Republicii Moldova, iar eu nu voi primi jurămîntul dlui Sturza, chiar daca va fi o decizie a Curții Constituționale în acest sens. Prin urmare, el nu va putea să-și exercite funcția”, a concluzionat Comandantul Suprem al Forțelor Armate.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova