CODUL BUNELOR MANIERE (1)

Cum se fac prezentările într-un cerc de necunoscuţi

Ne place sau nu, trebuie totuşi să recunoaştem că pentru foarte mulţi moldoveni Codul bunelor maniere sau al manierelor elegante este o necunoscută total. Pe stradă, în transportul comun, la piaţă, în sălile de spectacol, la evenimentele mondene etc. ne izbim mai curînd de o brutalitate respingătoare decît de intenţia individului social de a se comporta civilizat, manierat măcar în mod instinctiv. În cele ce urmează, vă vom prezenta, în serial, cîteva reguli elementare de conduită valabile pentru toţi – părinţi, copii, profesori, politicieni şi oameni de toate condiţiile. Astăzi începem cu episodul „Cum se fac prezentările într-un cerc de necunoscuţi”.

1. Se prezintă bărbatul femeii, cel mai tînăr celui mai în vîrstă, inferiorul - superiorului, subordonatul - şefului, scrie Aurelia Marinescu în cartea sa "Codul bunelor maniere astăzi".

2. Formula de prezentare este însoţită de o mişcare abia schiţată a corpului către persoana nominalizată. Cele două persoane astfel prezentate se înclină una spre cealaltă pentru a da mîna. Abia apoi poate începe o conversaţie.

3. Tinerii şi bărbaţii (inferiorii) îi salută pe cei mai în vîrstă şi pe femei (superiorii), care răspund la salut.

4. În cercurile restrînse, vor fi prezentaţi toţi cei care sînt de faţă. În schimb, la recepţii sau la evenimente nu este necesar şi nici nu este posibil ca toţi invitaţii să se cunoască între ei. În lipsa gazdei, invitaţii se vor prezenta unii altora.

5. Persoanele singure sînt prezentate cuplurilor.

6. În prezenţa unui bolnav, toate priorităţile se şterg, iar persoanele respective îi sînt prezentate bolnavului.

7. Cel care intră într-o încăpere este prezentat primul.

8. Cînd vă este prezentat cineva, se poate întîmpla să nu îi înţelegeţi sau să îi reţineţi numele. În acest caz, cereţi pur şi simplu să vi se repete: "Vă rog să mă scuzaţi, nu am reţinut numele dumneavoastră."

9. Formulele "sînt încîntat să vă cunosc", "îmi pare bine", "îmi face plăcere" sînt absolut necesare. Dacă după ce s-a făcut prezentarea, se instalează o tăcere adîncă şi stînjenitoare, cel care a făcut prezentarea are rolul să înceapă o conversaţie la care va lua şi el parte, măcar o vreme.

10. Dacă persoana prezentată are mai multe titluri (doctor, profesor, etc), atunci cînd i se va face cunoştinţă cu o altă persoană, numele acesteia va fi însoţit doar de acel titlu care o reprezintă cel mai bine, în funcţie de conjunctură.

11. Soţului sau soţiei nu i se spune pe numele de familie. Nu vom spune nici "Doamna mea" sau "Domnul meu".

12. Un bărbat se ridică întotdeauna cînd îi este prezentată o persoană. Excepţie de la regulă: bolnavii şi infirmii.

13. O femeie rămîne pe scaun atunci cînd îi este prezentată o persoană. Această regulă poate avea însă derogări. Dacă este vorba despre o tînără, ea trebuie să se ridice cînd este prezentată unei doamne sau unui domn mult mai în vîrstă decît ea.

14. În cazul autoprezentării, tînărul se prezintă unui domn mai în vîrstă sau unei doamne, însă cu condiţia să nu întindă primul mîna.

15. Atunci cînd cineva se autoprezintă, întîi se spune prenumele şi apoi numele (exemplu: Elena Gherasim). (va urma)