CMC A APROBAT 140 DE UNITATI DE ASISTENTI PERSONALI, LA INITIATIVA PSRM

La inițiativa fracțiunii Partidului socialiștilor, Consiliul Municipal Chișinău a aprobat 140 de unități de asistenți (90 de asistenți personali, care vor avea grijă de copii cu grad de dizabilitate severă, mamele lor avînd posibilitatea să se angajeze în cîmpul muncii, și 50 de asistenți sociali, care vor fi finanțați din contul bugetului municipal, pentru monitorizarea copiilor străzii, copiilor aflați în situații de risc, copii sub tutelă, etc.). Acest lucru a fost comunicat pe rețelele de socializare de către liderului fracțiunii PSRM din Consiliul Municipal Chișinău Ion Ceban.

”Amintim că, timp de 2 ani, socialiștii au reușit să obțină 900 noi unități de asistenți personali, în scopul acoperirii necesităților de bază în acest domeniu. Desigur că, ne dorim și sînt necesare salarii mai mari pentru asistenți, însă bugetul este limitat. Vom munci și în alte direcții sociale pentru binele chișinăuienilor”, a remarcat Ion Ceban.

Sursa: socialistii.md