CIT MAI POATE FI PUSA LA INCERCARE RABDAREA POPORULUI?

Între legitate, legitimitate şi necesitatea alegerilor anticipate

Cînd au fost moldovenii mai umiliţi, sărăciţi, nefericiţi şi furaţi – în perioada dictaturii sovietice sau în timpul democraţiei experimentale de după 1991?

La ora actuală, în majoritatea lor covîrşitoare, moldovenii au doi inamici bine conturaţi – actuala guvernare şi partenerii ei vestici cu care sînt de acord că alegerile parlamentare anticipate nu trebuie să aibă loc din cauza „pericolului rusesc”. Ţările occidentale şi tot felul de asociaţii vestice cheltuiesc o groază de bani pentru derularea a tot felul de programe şi proiecte spre a-i familiariza pe moldoveni cu normele, principiile, valorile şi idealurile unei democraţii autentice, însă toate astea doar la nivel teoretic şi valabile doar pentru anumiţi „lideri receptori”.

 

Între dictatura comunistă şi dictatura democraţiei experimentale

Cînd e vorba despre respectarea voinţei majoritare a cetăţenilor unei ţări occidentale, pedagogii vestici ai moldovenilor se înclină fără să crîcnească, aşa cum s-a întîmplat în Marea Britanie, cînd majoritatea englezilor au decis, prin referendum, să părăsească UE. Atunci cînd e vorba despre respectarea voinţei majoritare a cetăţenilor unei ţări ex-comuniste, sărace şi insuficient maturizată în democraţie, aşa cum este RM, acest principiu democratic devine opţional, aplicabil cu jumătăţi de măsură prin dictatul aceloraşi pedagogii vestici ai moldovenilor. În această a doua situaţie, însă, moldovenii au înţeles că sînt trataţi ca cetăţeni europeni de mîna a treia (de mîna a doua sînt cei din ţările ex-comuniste pe care Bruxellesul le vrea autoexcluse din UE), care trebuie să accepte decizii din exterior aflate în dezacord cu năzuinţele populaţiei majoritare. Tocmai în acest context trebuie privit şi euroscepticismul moldovenilor devenit majoritar tocmai sub guvernările „proeuropene” de după 2009.

Aşa-zişii proeuropeni din RM şi partenerii lor occidentali îi etichetează drept nostalgici după URSS pe moldovenii care votează partidele de Stînga, deşi nu au deloc dreptate. Cei care au apucat o relativă maturitate în fosta URSS nu doar că pot constata, dar simt pe pielea lor faptul că marile furturi naţionale săvîrşite în democraţie sau „pe parcursul integrării europene” erau de neconceput în acea vreme. Privilegiile nomenclaturiştilor din perioada sovietică echivalează astăzi doar cu cele ale servitorilor mafioţilor şi politicienilor milionari care ”luptă” pentru democraţie şi integrarea europeană a RM. În consecinţă, sînt sau nu fireşti şi necesare astfel de comparaţii? În raport cu dictatura comunistă, ce a adus nou dictatura democraţiei? Libertatea cuvîntului spus în vînt şi politicieni şi mafioţi ajunşi milionari prin jefuirea ţării?

Cum să devină moldovenii majoritari pro-români sau pro-europeni atîta timp cît aceşti parteneri democratici ai RM au susţinut şi protejează lideri politici compromişi şi Guverne corupte doar pentru că, formal, susţin că sînt anti-ruşi şi pro-europeni sau pro-români? Cum să nu se simtă dispreţuiţi şi sfidaţi moldovenii majoritari în condiţiile în care româno-americanii şi europenii tolerează şi susţin un Guvern nereprezentativ, o majoritate parlamentară alcătuită prin şantaj şi cumpărare de deputaţi, care, împreună cu toate instituţiile Statului, sînt subordonate unui singur om – Vladimir Plahotniuc, personaj politic auto-inventat, cu o popularitate de circa 2%? Cum să nu se revolte moldovenii majoritari, care vor alegeri parlamentare anticipate, atunci cînd văd că aristocraţia democratică a Vestului sprijină Mafia politică, economică şi financiară de la guvernare din RM doar pentru că „Naşul” mafiot spune că e pro-european şi „nu va permite intrarea ţării sub influenţă rusească”?

 

Ce-i al meu, nu mai este pus deoparte

Ca o paranteză, este necesar să punctăm o realitate absolut debusolată: democratizarea ţărilor ex-comuniste, supravegheată şi îndrumată de către ţările cu tradiţii democratice îndelungate, a evoluat în paralel cu hoţia la cel mai înalt nivel politic naţional, cu renunţarea la independenţa economică a ţării, cu cedarea celor mai valoroase resurse naturale în favoarea unor consorţii transnaţionale cu sediul central tot în ţările occidentale furnizoare de principii democratice, precum şi cu obligaţia ca „tinerele state democrate” să urmeze cu stricteţe principii şi valori total străine tradiţiilor seculare sau chiar milenare ale lor. Fără nici măcar un pic de menajament democratic, noile state orbecăitoare prin democraţie au fost obligate să admită cele mai păgîne şi degradante deprinderi sociale, iar aici exemplele sînt de prisos, căci sînt subînţelese.

Lăsînd la o parte absurdul acestei „umbrele ruseşti”, iar asta în contextul raţional al actualului amplasament geografic al RM, să revenim la un concept universal admis al democraţiei – dreptul cetăţenilor majoritari de a-şi decide singuri şi liberi prezentul şi viitorul ţării lor prin vot la fel de liber exprimat, mai cu seamă în momente istorice cruciale, aşa cum, reamintim, s-a întîmplat în cazul Marii Britanii în privinţa autoexcluderii din UE.

România, UE şi SUA ştiu prea bine că RM este condusă şi controlată de către un Guvern şi un Parlament cu o majoritate constituită după reguli mafiote, care nu reprezintă voinţa majoritară a populaţiei ţării. Cu toate astea, aceşti puternici parteneri ai RM au admis să poarte negocieri în privinţa prezentului şi viitorului ţării cu stăpînul ilegal al RM, Plahotniuc. Constatăm, aşadar, că România, UE şi SUA nu se situează democratic faţă de voinţa majoritară a moldovenilor, ci de partea Mafiei de la guvernare, iar asta prin invocarea „pericolului rusesc”. De ce în lupta împotriva Rusiei trebuie sacrificată RM, cetăţenii acestei ţări, compromiţîndu-se astfel cele mai elementare norme ale democraţiei reale şi, în mod special, principiul universal al respectării dreptului la autodeterminare a ţării? De ce nu se recunoaşte răspicat că această ţară este sortită unui sacrificiu permanent, că este o monedă de schimb, un scut sau un experiment statal în lupta Occidentului cu Rusia? În această conjunctură tulbure şi primejdioasă pentru moldoveni, de ce să ne mai mire opţiunile de Stînga ale moldovenilor care merg să-şi voteze aleşii?

Poate să răspundă cineva cu onestitatea dată de realitate la următoarea întrebare: Cînd au fost moldovenii mai umiliţi, sărăciţi, nefericiţi şi furaţi – în perioada dictaturii sovietice sau în timpul democraţiei experimentale de după 1991?

 

Puterea dată de popor şi Puterea ilegală

Occidentul ştie prea bine că, la ora actuală, singura Putere legitimată democratic de către poporul majoritar este cea prezidenţială. La fel de bine este cunoscut faptul că încă de la declararea independenţei de stat a RM populaţia majoritară a acestei ţări a votat cu formaţiunile politice de Stînga. Această tendinţă există şi acum. În faţa acestei evidenţe incontestabile, aşa-zişii democraţi de Dreapta, Centru-dreapta şi susţinătorii lor vestici îi etichetează pe aceşti alegători ca fiind nostalgici după fosta URSS. Să fim obiectivi, totuşi, şi să recunoaştem că astfel de nostalgici s-au evaporat cam de mult şi au devenit minoritari. Cum este posibil să mai invocăm astfel de nostalgii în anii 20016-2017, cînd există deja două generaţii care numai de acest tip de nostalgie nu pot fi acuzate? De ce nu recunoaştem că fostele şi actualele tendinţe electorale de Stînga sînt o consecinţă a eşecului unei democraţii experimentale prea haotic şi forţat implantate în RM după 1991?

Pe fundalul acestui întreg generic, faptul că poporul majoritar i-a dat Puterea Prezidenţială lui Igor Dodon nu trebuie să fie o surpriză pentru nimeni şi nici nu trebuie să revolte pe cineva. Puterea dată de popor lui Dodon îi pune în dificultate pe „inginerii democratici vestici” şi pe actualii guvernanţi nereprezentativi şi abuzivi. Legitimitatea lui Dodon scoate brutal în evidenţă ilegitimitatea unei guvernări „asistată cordial” de Occident. Existînd certitudinea că Dodon va fi votat de către majoritatea moldovenilor, atunci cînd s-a decis că Preşedintele trebuie ales de către întreg poporul, aservita Curte Constituţională condusă de către Alexandru Tănase-Plahotniuc a operat modificări constituţionale de natură să transforme rolul viitorului Preşedinte într-unul decorativ şi subordonat exclusiv guvernanţilor ilegitimi, adică lui Plahotniuc.

Aflîndu-se în această situaţie dificilă, fiind mandatat de către majoritatea populaţiei, Dodon este obligat să-şi apere mandatul în faţa unei guvernări frauduloase. În principiu, Dodon nu-şi apără doar propriul mandat, ci şi poporul care l-a ales şi căruia i-a făgăduit o viaţă mai bună, iar pentru asta are nevoie de o reală Putere, care este legitimă, spre a anihila o Putere ilegitimă, aceasta din urmă fiind cea controlată de Plahotniuc. În actualul context, legitatea este de partea lui Dodon. Pentru cei care nu ştiu, precizăm că „legitatea” se defineşte astfel: „însuşire a fenomenelor de a se desfăşura în conformitate cu anumite legi (obiective); ansamblul legilor din natură, din societate şi din gîndire.”

Vorbind, aşadar, despre legi obiective şi ansamblul legilor din natură, din societate şi din gîndire, Dodon are dreptul să ceară sprijinul poporului să se conformeze legităţii spre a anihila ilegitimitatea unei guvernări deja dictatoriale. Prin urmare, în această întreprindere, Dodon nu trebuie sprijinit doar de către majoritatea populaţiei, ci şi de acele forţe politice care „dorm pe proteste” îndreptate, în fond sau doar formal, tot împotriva aceleiaşi guvernări eficiente doar pentru Plahotniuc. Aici ne referim, cu precădere, la Platforma DA, PAS şi PLDM. Din start, aceste forţe politice ar fi trebuit să facă un Pact cu Dodon încă de la instalarea sa în funcţia de şef al Statului. Reamintim că Dodon le-a şi făcut o invitaţie la dialog, dar a fost respinsă.

Cînd vorbim despre un astfel de Pact, ne referim la aceea că poporul şi partidele politice amintite puteau şi pot avea garanţia că lui Dodon trebuie să i se ofere puteri prezidenţiale sporite nu pentru el personal sau spre a deveni dictator, ci în interesul naţional al RM. Indiferent de urgenţa unor opţiuni externe ale RM, prioritar pentru această ţară este eliberarea ei instituţională, politică şi economică de sub dominaţia unui oligarh. În condiţiile în care prerogativele prezidenţiale sînt extrem de limitate şi neputincioase în faţa unui Guvern şi a unui Parlament nereprezentative şi ilegitim constituite, Dodon a prezentat un proiect de lege, cu 5 amendamente, de modificare a Legii Supreme. Conform acestuia, şeful statului trebuie să aibă posibilitatea de a dizolva Parlamentul în alte cinci cazuri, pe lîngă cele două stipulate deja în Constituţie.

Este important să se reţină faptul că atribuţiile solicitate nu sînt de natură să-i confere lui Dodon puteri dictatoriale nici măcar adiacente sau bine camuflate. Acest proiect de lege vizează exclusiv dreptul Preşedintelui de a amenda sau dizolva, cu sprijin popular, un Parlament ineficient sau nereprezentativ. Cele cinci amendamente ale proiectului prezidenţial sînt în corelaţie deplină cu avizele Comisiei de la Veneţia şi practica europeană. În esenţa lui, acest proiect de lege are menirea de a-i proteja pe toţi cetăţenii ţării faţă de abuzurile unui Parlament cu o majoritate constituită prin şantaj sau cumpărare de deputaţi. În amendamentul nr. 5 al legii propuse de Dodon se precizează: „Dizolvarea Parlamentului prin referendum, iniţiat de Preşedintele Țării. Astăzi, Constituţia Republicii Moldova nu conţine prevederi exprese care ar permite poporului să sancţioneze Parlamentul pentru încălcarea obligaţiilor sale de a reprezenta şi realiza interesul acestui popor. O astfel de practică există în Estonia”.

Pentru înaintarea acestui proiect de lege în Parlament, este nevoie de 34 de semnături din partea deputaţilor, iar în caz că nu va reuşi să le colecteze pînă pe data de 24 Martie, Preşedintele va fi nevoit să iniţieze procedura de colectare a semnăturilor din partea populaţiei. Din start, chiar şi dacă vor exista cele 34 de semnături ale deputaţilor, este sigur că acest proiect legislativ va fi respins de către acest Parlament constituit ilegitim, căci, în primul rînd, demersul cu pricină vizează actuala majoritate parlamentară nereprezentativă, chiar dacă este expresia dorinţei majoritare a poporului, care doreşte alegeri anticipate.

La fel de sigur este faptul că poporul se va situa de partea lui Dodon, dar nu la fel de sigur este şi că protestatarii de serviciu împotriva guvernării oligarhice se vor solidariza cu demersul prezidenţial legitim. Abia acum vom putea să vedem dacă PPDA şi PAS vor fi nu doar împotriva mafiei de la guvernare, ci şi a intereselor legitime ale poporului!

Kurt SOLOVIOV

Nistor Grigore 03.03.2017 - 09:50

Democratia nu se realizeaza cu oameni corupti si dualisti, fie pro-europeni sau pro-rusi, nu mai criticati vestul pentru geselile si lipsa de vointa a politicienilor moldoveni. Este ”foarte vizibil” insa ca acest ziar este pro-Додон si pro-Rusia. Rusiei îi convine să vadă tara în haos și sărăcie și din acest motiv va menține separatismul în RM, pentru a o păstra în sfera sa de influență. Faptul că R.M. este cel mai sărac stat din Europa este influenţat in primul rand de factorul rusesc (vezi occidentul decadent) cu sprijinul nemijlocit al politicienilor, cei mai multi dualisti. Asta-i esenta starii defapt in R.M. si pentra asta Rusia are un pion important pe presedintele ”rus” Игорь Додон care are in spatele sau foarte multi rusi si rusofoni. Cat timp R.M. are afinitati pentru Rusia si mass-media ruseasca puternica in tara, va fi pentru foarte multi ani cea mai saraca si dezbinata tara din Europa.

Socialmai mult
23.07.17 - 17:21
21.07.17 - 17:00
21.07.17 - 16:51
21.07.17 - 16:23
21.07.17 - 14:08
20.07.17 - 15:55
20.07.17 - 15:28
20.07.17 - 15:06
19.07.17 - 17:49
19.07.17 - 17:13
19.07.17 - 16:04
18.07.17 - 17:06
18.07.17 - 17:01
18.07.17 - 16:31
18.07.17 - 16:28
17.07.17 - 17:10
17.07.17 - 17:04
17.07.17 - 16:32
17.07.17 - 14:33
17.07.17 - 13:32