Circa doua milioane de cetateni europeni au cerut sa ramina in Marea Britanie dupa Brexit

Aproape două milioane de cetăţeni europeni au cerut să rămînă în Marea Britanie după Brexit, dintre care o jumătate de milion doar în luna Septembrie, odată cu apropierea datei prevăzute pentru retragerea acestei ţări din Uniunea Europeană, indică statisticile publicate Miercuri de Guvernul britanic, transmite AFP. Cei mai numeroşi solicitanţi sunt polonezii, românii şi italienii, potrivit agerpres. La sfîrşitul lui Septembrie, numărul total de cereri primite era de peste 1,8 milioane (1.860.200), dintre care 520.600 în Septembrie.

Acest lucru arată o „nelinişte”, după părerea lui Nicholas Hatton, fondatorul Asociaţiei The3Million, pentru apărarea intereselor cetăţenilor europeni în Marea Britanie. Potrivit acestuia,Gguvernul britanic a provocat „foarte mare teamă” cu „riscul unui no-deal”, a consemnat AFP. Premierul Boris Johnson insistă că ţara sa va ieşi din UE la 31 Octombrie, cu sau fără un acord, şi se declară pregătit pentru un „no-deal”, în pofida potenţialelor consecinţe economice şi sociale.

În total, peste 1,5 milioane de solicitări au fost acceptate, mai arată statisticile oficiale, 61% dintre solicitanţi obţinînd statutul de „rezident permanent” („settled status”), acordat acelor persoane care au trăit o perioadă continuă de cel puţin cinci ani în Marea Britanie, ceea ce le va permite să continue să muncească în Regatul Unit şi să beneficieze de alocaţii sociale, după Brexit. Alţi 38% dintre solicitanţi au obţinut statutul de „pre-settled”, atribuit celor care sunt de mai puţin timp rezidenţi ai ţării. Acest statut le va permite să rămînă cinci ani suplimentari în Marea Britanie şi să solicite statutul permanent, odată trecut pragul de cinci ani de rezidenţă.

Cei mai numeroşi solicitanţi sunt polonezii (347.300), românii (280.600) şi italienii (200.700), notează AFP şi Press Association. „Cetăţenii europeni sunt prietenii noştri, familia noastră, vecinii noştri şi vrem să rămînă aici”, a reacţionat într-un comunicat secretarul de stat din Ministerul de interne Brandon Lewis, calificînd drept „fantastic” numărul candidaturilor.

Cetăţenii UE au termen pînă la 31 Decembrie 2002 să depună dosarele, în cazul unui „Brexit dur”, sau pînă la 30 Iunie 2021 în cazul în care se ajunge la un acord de „divorţ” între Londra şi Bruxelles, potrivit site-ului de internet al Guvernului britanic.

Nicholas Hatton a menţionat, pe de altă parte, pentru France Presse, că Guvernul britanic „refuză în continuare să explice ce se va întîmpla cu cei care nu depun cereri (de obţinere a statutului de rezident) înaintea datei limită”. „Vom avea oare sute de mii de cetăţeni clandestini, la 1 Ianuarie 2021?”, s-a întrebat acesta, punînd accentul pe situaţia persoanelor în vîrstă.

„Unii nu ştiu că trebuie să depună aceste cereri sau sunt internaţi în cămine ori sunt bolnavi, iar acest lucru poate avea un impact în ce priveşte asistenţa de care vor mai putea beneficia după Brexit”, a subliniat Hatton.